Avem cei mai puțini absolvenți tineri de studii superioare din Uniunea Europeană ca pondere în totalul populației: 26%, conform datelor Eurostat (după statistica ajunsă la anul 2017).
În actualul an universitar, avem cel mai mic număr de studenți din ultimii 20 de ani. În perspectiva următorilor cinci ani, necesarul dominant din economia națională este de oameni cu studii superioare.
În acest timp, pentru autoritatea ministerială a educației și cercetării, motiv de frământare (dezbatere!) este dacă în clasa pregătitoare copiii să fie repartizați prin tragere la sorți sau după alfabet.
Profesioniștii noștri de nivel înalt sunt din ce în ce mai ceruți în economie, dar se dovedesc a fi pe cale de dispariție și din statistici, și din preocupările autorităților. Numai un sfert dintre oamenii de 30-34 de ani din țara noastră au studii superioare, adică 26%. Media Uniunii Europene este 40%, cu pondere și de 58% în Lituania, 56% în Cipru, 55% în Irlanda. Privirea spre alții este necesară pentru că trăim într-un spațiu comun economic și invocăm frecvent convergența drept obiectiv. Reperul de vârstă conteză pentru că ne uităm în perspectivă.
„La orizontul anului 2025, la nivelul economiei naţionale, cea mai mare cerere de forţă de muncă se previzionează pentru persoanele cu nivel înalt de instruire, ușor mai ridicată decât pentru persoanele cu nivel mediu de instruire. Așa cum era de așteptat, necesarul total de forţă de muncă este cel mai mic pentru persoanele cu nivel scăzut de educaţie, deşi şi pentru acestea există o cerere de forţă de muncă în creştere în anul 2025 faţă de 2017, exclusiv datorită cererii înlocuite”, spune raportul „Evaluarea necesarului de competențe al economiei românești 2020-2025 (competențe pentru cererea înlocuită, competențe pentru cererea de expansiune)”, întocmit în urma unui „studiu de previziune a necesarului de competențe în economia românească la orizontul anilor 2020-2025 pentru cele 10 sectoare economice prioritare pentru Strategia Națională pentru Competitivitate, precum și a factorilor săi de influență”, elaborat de Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Academia de Studii Economice din București și SC Novel Research SRL, sub egida Ministerului Muncii și Justiției Sociale (numele instituție la data realizării studiului, 2018).
În actualul an universitar, în facultăți a intrat cel mai mic număr de studenți din ultimii 20 de ani: 377.370. Numărul este pe jumătate față de câți nou înscriși au fost la mijlocul perioadei, în 2010, când se înscriseseră 761.541, ceea ce arată o regresie de-a dreptul implacabilă. De altfel, în ultimul deceniu numărul tinerilor care merg la nivelul de bază al studiilor superioare, ciclul de licență, a scăzut aproape întruna, cu o excepție insignifiantă, o creștere în 2018 față de anul precedent cu 1200 de oameni. Cele mai mari căderi ale intrărilor în învățământul superior s-au înregistrat doi ani la rând, în 2012 față de 2011 și în 2013 față de 2012.
Consecințele încep să se vadă de acum, după trecerea timpului socotit pentru ciclul de licență, de trei-patru, în unele cazuri șase ani și după cei doi ani ai ciclului de master. Reflexul de a pune scăderea numărului de studenti pe seama plecării tinerilor din țară și a declinului demografic are bază reală, însă a devenit un stereotip comod, în sensul că elimină identificarea altor cauze și scutește de munca pentru eliminarea lor.
Concomitent cu diminuarea numerică a celor care se formează prin studii universitare și implicit cu diluarea profesionalizării înalte în economie, s-a instalat o veritabilă descotorosire de oameni care știu meserie învățată la școala superioară care chiar este pentru acea meserie, pe deasupra învățând-o și din carte.
Nu numai în posturi de decizie, ci și în locuri unde răspundere înseamnă treabă făcută ca să conteze, apar frecvent, în cel mai bun caz, cunoscători aproximativi, dacă nu din aceia care se recomandă ca dornici să învețe din mers ori ca autodidacți. Și sfatul celor dinăuntrul științei de carte și de meserie la un loc în vreun domeniu se vede în pierdere la concurență cu consilierea pe criterii de „geopolitică locală” și afinități organizaționale.
