Companiile elvețiene din Romania își remodelează capitalul de azi, pentru a investi într-un viitor sustenabil. La nivel global, în ultimul deceniu, activele gestionate în fonduri ESG au crescut de la 22,8 trilioane USD în 2016 la peste 40,5 trilioane USD în 2024, reprezentând aproape o treime din toate activele gestionate la nivel global.
- E. S. Massimo Baggi, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a fost gazda evenimentului și a deschis discuțiile oferind o perspectivă asupra celor patru arii de interes în care acționează Guvernul elvețian în ceea ce privește sustenabilitatea: colectarea datelor privind problemele cu care se confruntă companiile în domeniul ESG, promovarea transparenței pentru o conștientizare mai bună a acțiunilor din domeniu, întărirea impactului investițiilor în titluri mobiliare verzi și combaterea poluării printr-un set de măsuri represive la nivel pecuniar.
- Dr. Adriana Cioca, Președintele CCE-R: ”Conferința de azi a scos la lumină conștientizarea companiilor elvețiene din România privind remodelarea propriului capital, pentru investiții sustenabile. Discuțiile din timpul conferinței au pus accentul pe relația dintre impactul financiar de azi versus valoarea adăugată pentru un viitor sustenabil în diferite domenii de activitate: farmaceutice, producerea materialelor de construcții, mobilitate electrică, HoReCa, sistemul bancar, IT, sisteme și tehnologii de reciclare a deșeurilor”.
- Frank Loeffler, Vice Președintele CCE-R: „Timp de 15 ani la rând, compania Roche s-a aflat în topul primelor 3 companii farmaceutice de pe mapamond. Este esențial să creștem în armonie cu natura și cu societatea și nu pe socoteala acestora. Obiectivul ESG trebuie integrat în strategia corporativă.”
Astăzi, la reședința Ambasadorului Elveției din București, s-a desfășurat cu succes evenimentul „Transformarea Capitalului: Viitorul Investițiilor Sustenabile,” care a reunit lideri ai companiilor elvețiene, din diverse sectoare de activitate pentru a discuta despre rolul esențial al aplicării principiilor ESG (Environmental, Social, and Governance) în remodelarea propriului capital, atunci când vine vorba despre investiții sustenabile.
În cadrul evenimentului, care a atras atenția unui număr considerabil de profesioniști din domenii precum farmaceutice, producerea materialelor de construcție, sistemul bancar, IT, HORECA mobilitate electrică și cele mai noi tehnologii din managementul deșeurilor, au fost prezentate cele mai recente inițiative ale companiilor elvețiene în materie de investiții sustenabile.
Speakerii de renume au evidențiat importanța economiei circulare, în sectoarele de activitate mai sus menționate și au pus accent pe rolul educării populației și al impactului pozitiv pe care aceste practici îl pot avea asupra comunităților și mediului.
Printre vorbitori s-au numărat:
- Andrei BOTIȘ, Managing Partner NAI România și Președinte al Green Business Council, care a discutat despre rolul evaluării proiectelor de investiții și oportunitatea certificărilor verzi care ajută consumatorul să obțină un posibil împrumut bancar mai repede și mai ieftin.
“NAI România se angajează profund în promovarea economiei circulare în sectorul imobiliar prin încurajarea practicilor durabile care reduc deșeurile, reutilizarea materialelor și prioritizează eficiența resurselor. Lucrăm îndeaproape cu dezvoltatorii pentru a integra proiecte care se concentrează pe longevitatea și adaptabilitatea clădirilor, minimizând nevoia de noi resurse și reducând impactul asupra mediului. Proiectele imobiliare certificate verde generează, în medie, o creștere cu 20% a valorii de piață și pot reduce costurile operaționale cu până la 30% datorită eficienței energetice și gestionării durabile a resurselor ».
- Cristian MACEDONSCHI, Președinte al Asociației Române pentru Mobilitate Electrică, Proprietar, Boutique Hotel Casa Chitic & Ristorante Cucinino Brașov – Centrul Istoric, care a oferit perspective valoroase despre viitorul mobilității electrice și lanțurile de aprovizionare sustenabile în HORECA;
„Cel mai bun mod de a reduce amprenta de carbon a unui oraș este să oferi un transport public ecologic. Spre exemplu, în Brașov, avem transport public electric în proporție de 75%, iar până la sfârșitul anului, sperăm să fie în proporție de 100 %.”
- Edmund PIESS, Director de Sustenabilitate la Holcim România, care a subliniat provocările și oportunitățile aplicării normelor de ESG în industria producerii de ciment, dar și eforturile masiv-financiare pe care Holcim le întreprinde an de an pentru atingerea neutralității CO2.”
„Pentru a oferi performanță în sustenabilitate, trebuie să măsori mai întâi. Noi, cei de la Holcim, avem o abordare bazată pe știință pentru a deveni o companie net-zero. Ne-am stabilit obiective măsurabile până în 2030 și am luat foarte în serios provocarea de a deveni neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. În ultimii 6 ani, am investit peste 20 de milioane de euro în operațiunile noastre doar în înlocuirea combustibililor tradiționali cu combustibili alternativi și a resurselor naturale cu materii prime alternative. Prin eforturile noastre, Holcim a reușit să-și reducă amprenta în producția de ciment cu 25% pe tonă de ciment de la începutul operațiunilor în România. Indicatorul dovedit al performanței noastre în materie de sustenabilitate este scorul ESG, peste 71 de puncte, adică peste performanța medie a sectorului.
- Cristian POCOL, CEO, ROCH Business Bridge, care a vorbit despre tehnologiile inovatoare de gestionare a deșeurilor. Domnia sa a subliniat cât de importantă este componenta educativă a comunităților.
„Managementul deșeurilor este un business care funcționează după toate regulile unei societăți comerciale, în care ESG a fost implementat la fel cum se implementează în orice altă societate comercială.”
- Septimiu POSTELNICU, Director General Adjunct, Aurachain, care a abordat impactul politicilor verzi în sectorul bancar și IT, dar și lanțul de aprovizionare în acest sector.
„Sustenabilitatea nu înseamnă doar reducerea emisiilor; este vorba despre optimizarea și standardizarea proceselor care conduc la eficiența operațională. Platformele de proces precum Aurachain, care folosesc codul redus și au capabilități integrate de inteligență artificială, împuternicesc organizațiile să identifice, să măsoare și să îmbunătățească continuu elementele de proces critice care le influențează direct călătoria către zero.”
Dr. Adriana CIOCA, Managing Director, Artemis România și Președinte al Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), a moderat discuțiile, oferind o platformă pentru un dialog constructiv și schimb de idei între participanți.
Evenimentul a evidențiat angajamentul companiilor elvețiene de a continua să fie în avangarda practicilor sustenabile, demonstrând cum aplicarea principiilor ESG poate crea un impact pozitiv, atât economic cât și social.
Participanții au plecat inspirați, cu noi perspective despre cum pot integra sustenabilitatea în strategiile lor de afaceri.
„Suntem mândri să fim parteneri în promovarea investițiilor sustenabile din Romania și să vedem cum companiile elvețiene, prin exemplul lor, își aduc contribuția la un viitor mai responsabil și mai verde.” a declarat Dr. Adriana CIOCA la încheierea evenimentului.
Mulțumim tuturor participanților și sponsorilor care au făcut posibil acest eveniment de succes.
Evenimentul a fost organizat la București, joi, 12 sept. 2024, de Camera de Comerț Elveția-România în parteneriat cu Ambasada Elveției.