30.000 potrivit poliției, aproape 140.000 de francezi potrivit organizatorilor, s-au aflat duminică după-amiază pe străzile Parisului pentru a protesta împotriva creșterii fulgerătoare a costului vieții, precum și împotriva inacțiunii guvernului în luarea de măsuri pentru combaterea efectelor dezstruoase ale schimbărilor de climă. Marșul a pornit din Piața Națiunii și s-a deplasat spre Piața Bastiliei. Această amplă acțiune de protest a fost inițiată de partidul de extremă stânga La France Insoumise (LFI), condusă de Jean-Luc Mélenchon, căruia i s-au alăturat și alte formațiuni de stânga, inclusiv socialiștii și ecologiștii, unele federații sindicale și o mare masă de cetățeni ai Parisului, veniți din alte localități ale țării la bordul a peste o sută de autobuze. Jurnaliștii de la presă și posturile franceze de televiziune i-au remarcat în fruntea coloanei de manifestanți pe Jean-Luc Mélenchon braț la braț cu Annie Emaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. ”Astăzi suntem pe cale să construim un nou Front popular care să exercite puterea atunci când va veni momentul”, a declarat liderul LFI.
”Există ceva care ne trezește, ceea ce este un semn bun”, a declarat deputata LFI Clemence Guetté. ”Este caniculă socială, poporului îi este sete de justiție”, se putea vedea scris pe unele panouri arborate în Piața Națiunii. ”Avem nevoie de un mare raport de forțe populare în fața politicii de prost tratatment social și ecologic promovată de actualul guvern”, a lansat într-un discurs șefa deputaților LFI, Mathilde Panot.
Analiști politici francezi relevă în comentariile lor importanța acestei acțiuni de protest de duminică, de la Paris, organizată în plină grevă la rafinăriile grupului Total Energie, care a antrenat o gravă penurie de carburanți la nivel național, și în perspectiva marii greve interprofesionale ce va avea loc marți la inițiativa marilor centre sindicale CGT, FO, Solidaire, FSU, plus unele organizații de tineret.