Care sunt preferinţele românilor în funcţie de domeniu
Potrivit unui raport anual HR Review & Trends, lansat de eJobs Romania, 3 din 10 români vor să lucreze în vânzări și și-au depus anul trecut CV-ul pentru un job în acest domeniu.
Pe locul al doilea în topul preferințelor candidaților se află logistica, domeniu care a atras 14,6% din cele peste 9 milioane de aplicări de anul trecut. La o distanţă scurtă se află contabilitatea, cu 12,7% din totalul aplicărilor.
”Candidații iau un cumul de criterii în calcul atunci când decid să se angajeze într-un anumit domeniu. Spre exemplu, vânzările sunt atât de atrăgătoare pentru că angajatorii sunt destul de flexibili atunci când vine vorba de profilul candidaților, programul este, de asemenea, flexibil, iar bonusurile de performanță pot dubla salariul fix. Logistica este un domeniu extrem de accesibil pentru candidații fără experiență sau pentru cei care vor să facă o reconversie profesională, în timp ce contabilitatea este un domeniu care atrage în primul rând datorită beneficiilor financiare, în condițiile în care salariul mediu net este de 3.900 de lei, iar angajații au perspective reale de avansare rapidă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Următoarele poziții în topul domeniilor preferate de candidați sunt administrativ/secretariat și distribuție. O noutate față de anul trecut este intrarea resurselor umane în top 10, exact pe locul 6.
La polul opus, domenii ca publicitate/marketing, achiziții și construcții au părăsit complet clasamentul.
”Este interesant că publicitatea și marketingul nu se mai află în acest top pentru că sunt două domenii care în anii trecuți aveau o atracție magnetică în ochii candidaților tineri, care își doreau o carieră într-un domeniu creativ, flexibil. Una dintre explicații ar putea fi legată de faptul că această industrie nu se regăsește nici în rândul domeniilor cu cele mai mari salarii”, explică Bogdan Badea.
Tot anul trecut, candidații români au fost interesați să obțină un job în HoReCa, banking, IT sau domeniul juridic, ultimele cunoscând o evoluție față de anul trecut, când nu se aflau în lista de preferințe ale celor care își căutau un loc de muncă. Asta și pentru că, potrivit aceluiași raport, cele mai mari salarii, în 2018, au fost în IT (5.713 lei, net), juridic (4.571 de lei), banking (4.226 de lei), resurse umane (4.048 de lei) și finanțe și contabilitate (3.930 de lei).
Cele mai puține aplicări, în 2018, au fost înregistrate în ONG/voluntariat, medicină veterinară, tipografii/edituri, protecția muncii, pază și protecție, prelucrarea lemnului, managementul mediului, medicină alternativă, statistică/matematică și naval/aeronautică.
Fiecare dintre aceste domenii a strâns mai puțin de 1% din totalul aplicărilor, la nivelul întregului an 2018. Cu mici schimbări între poziții, topul domeniilor celor mai puțin atrăgătoare pentru candidați a rămas la fel ca în anul 2017.
”În domeniile pentru care nu se găsesc suficienți candidați soluția este să îi creăm. Iar asta au început deja să facă tot mai multe companii care gândesc programe de training, reconversie, internship și chiar academii interne de formare a oamenilor”, conchide Bogdan Badea.
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă au, în momentul de față, peste 30.000 de locuri de muncă la dispoziție. Dintre acestea, aproape jumătate sunt pentru București și Ilfov. Următoarele județe în care angajatorii sunt extrem de activi sunt Cluj (5.275 de locuri de muncă), Timiș (4.285 de locuri de muncă) și Iași (3.864 de locuri de muncă).
Cele mai puţine oportunităţi de angajare sunt pentru candidaţii din Bârlad, Sinaia, Mangalia, Câmpina şi Mioveni, fiecare dintre acestea având 58, 59 sau 60 de locuri de muncă scoase pe piaţă.
Cei care şi-au dorit un loc de muncă în afara ţării au avut la dispoziţie aproape 2.400 de opţiuni, cele mai multe oferte venind din Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia, Italia şi Olanda.
“La nivel naţional, zonele cele mai fierbinţi din punctul de vedere al angajărilor sunt şi cele care înregistrează cele mai mari medii salariale, pe aproape toate domeniile, poziţiile şi nivelurile de vârstă şi experienţă, după cum arată Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs. De aceea, corelaţia era în mare măsură predictibilă – cu cât avem mai multe investiţii şi afaceri deschise într-un oraş sau într-o anumită regiune a ţării, cu atât creşte numărul de locuri de muncă, dar şi pragurile salariale”, a mai adăugat Bogdan Badea.