marți, 27 octombrie
9.4 C
București
marți, 27 octombrie

Uniunea Europeană a «calmat» speranțele Theresei May de a obține concesiile dorite de ea și de deputații britanici

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, alături de negociatorul-șef european, Michel Barnier, au precizat din nou, în cadrul sesiunii PE de miercuri, la Bruxelles, că tratatul la care s-a ajuns în luna noiembrie cu Theresa May privind plecarea Regatului Unit din UE nu este renegociabil.

Potrivit lui Jean-Claude Juncker, în acest moment există un risc mult mai mare de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără un acord privitor la relațiile viitoare cu Europa. Motiv pentru care, a precizat Juncker, Comisia Europeană a trimis misiuni în toate capitalele europene pentru a le cere să se pregătească pentru un astfel de scenariu.

În timp ce la Londra continuă și chiar se multiplică dezbaterile politice vizând amendarea textului acordului Brexit realizat de dna May cu Bruxellesul pentru a obține renegocierea unora dintre punctele în dispută în Camera Comunelor, deputații europeni, reuniți miercuri la Bruxelles, au pus lucrurile la punct. Ei și-au expus opiniile în manieră clară și categorică față de demersurile Londrei ce vizează evitarea unui Brexit fără acord privind relațiile viitoare ale Regatului Unit cu Europa. După intervențiile lui Jean-Claude Juncker și Michel Barnier, sunt de părere ziariștii prezenți la dezbaterile respective, perspectivele pentru Theresa May de a obține din partea Uniunii Europene concesiile obligatorii, în formă juridică, cerute de amendamentele votate în Camera Comunelor, se anunță foarte slabe. Jean-Claude Juncker a avertizat în intervenția sa că votul din Camera Comunelor a determinat o creștere a riscului unei plecări «dezordonate» a Regatului Unit din UE și a emis inclusiv ideea că cei 27 de membri ai Uniunii ar trebui să se pregătească «pentru toate scenariile posibile, inclusiv pentru cel mai rău». A reținut de asemenea atenția intervenția în dezbateri a liderului grupului liberal ALDE Guy Verhofstadt, negociator Brexit din partea PE, alături de Michel Barnier. El a reproșat Londrei faptul că, în disputa privind plecarea din UE, are loc, practic, o luptă pentru putere în Partidul conservator. A subliniat în mod special desele schimbări de negociatori și de poziție privind acordul Brexit, lipsa de claritate și de stabilitate în abordarea unei decizii ce aparține Marii Britanii și nu Uniunii Europene. Referitor la apropiata revenire a doamnei May la Bruxelles, Guy Verhofstadt și-a exprimat speranța că de data aceasta va veni cu ceva de conținut care să arate clar care este adevărata poziție britanică privind divorțul de UE.

Un duş rece pentru britanici

Eurodeputații, în marea lor majoritate, au susținut ideea potrivit căreia nicio renegociere nu este posibilă. Michel Barnier a ținut să sublinieze că Uniunea Europeană nu are intenția să utilizeze «filetul de securitate» între Republica Irlanda și Irlanda de Nord decât ca o garanție într-un «eventual incendiu», respectiv în situații excepționale. Potrivit negociatorului-șef european, Uniunea Europeană nu poate să-și imagineze viitorul relațiilor cu Regatul Unit fără a avea garanții, motiv pentru care formula găsită în ceea ce privește frontiera irlandeză nu va fi schimbată nici măcar cu o literă. Bineînțeles, câtă vreme nu va fi găsită o altă soluție alternativă, acceptabilă tuturor părților și care va preveni stabilirea unei frontiere dure între cele două părți irlandeze. Eurodeputații, Comisia Europeană, negociatorii europeni ai Brexitului au administrat astfel, miercuri, un duş rece speranțelor Theresei May de a obține concesiile cerute în Camera Comunelor. Cu atât mai mult cu cât dna May a venit în mai multe rânduri cu solicitări de concesii, la care a primit în mod constant un refuz identic și unanim.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW