Franţa, Marea Britanie, Germania şi Uniunea Europeană au cerut, luni, Iranului să respecte prevederile Acordului Nuclear din 2015 în caz contrar putând fi declanşat un mecanism de reimpunere a sancţiunilor economice, arată Reuters, preluat de b1.ro.
Motivul ameninţărilor stă în încălcările repetate ale Acordului Nuclear de către Iran, prin care acesta a început îmbogăţirea de uraniu peste nivelul acceptat de 3,67%. De asemenea, zilele trecute, Iranul a anunţat că a reluat şi îmbogăţirea de uraniu la o instalaţie din zona muntoasă a ţării.
Nu în ultimul rând, Iranul a încălcat prevederile Acordului Nuclear şi prin depăşirea cantităţii de uraniu ușor îmbogăţit (cu care nu se pot produce arme nucleare) pe care o poate deţine, şi care era de 300 de kg.
Însă Iranul a ameninţat şi cu reluarea producţiei de uraniu înalt îmbogățit (adică peste 20%), care poate fi utilizat pentru producerea de arme nucleare.
„Acţiunea Iranului are implicaţii severe de proliferare (a armelor nucleare – n.r.). Suntem pregătiţi să luăm în calcul toate mecanismele JCPoA (Acordul Nuclear – n.r.) inclusiv mecanismul de rezolvare a disputelor, pentru a soluţiona probleme legate de modul în care Iranul îşi implementează angajamentele din JCPoA”, se arată într-un comunicat comun al celor trei state.
Pe 17 iunie, Teheranul anunţase că va abandona Acordul Nuclear din 2015 dacă în termen de maximum zece zile Uniunea Europeană nu găsește o modalitate de a evita sancţiunile economice ale Statelor Unite.
Ulterior, în august, Teheranul şi-a reluat ameninţările pe care în cele din urmă le-a și pus în aplicare.
De precizat că Uniunea Europeană s-a arătat dispusă să menţină în vigoare Acordul Nuclear încă de când Statele Unite l-a abandonat în mod unilateral.
În iulie, Uniunea Europeană a anunţat punerea în aplicare a aşa-numitului „Instex”, un mecanism care teoretic ar permite ocolirea sancţiunilor economice impuse de Statele Unite asupra Iranului.
Iar în 2018, preşedintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a anunţat aplicarea unei legi comunitare din 1996 menită să blocheze orice penalităţi impuse de Statele Unite companiilor europene, în situaţia în care acestea nu îşi vor fi oprit activităţile din Iran. În plus, acea lege ar împiedica (teoretic) recunoaşterea oricăror decizii judecătoreşti luate de instanţele americane şi care ar impune penalităţi companiilor europene, ca urmare a nerespectării sancţiunilor.
În fapt însă, nici această măsură nu poate avea efectul scontat din cauza faptului că un astfel de acord nu poate funcţiona eficient fără participarea Statelor Unite.
Acordul Nuclear, condamnat oricum
În fapt, acordul nuclear (sub denumirea oficială de „Planul de Acţiune Comun şi Comprehensiv”) oricum nu mai are cum să funcţioneze din cauza abandonării unilaterale a lui de către preşedintele american Donald Trump. Ori, fără participarea Statelor Unite – singura superputere globală şi una dintre cele mai mari puteri nucleare -, el nu mai are cum să funcţioneze.
Mai ales că denunţarea acordului nuclear a venit la pachet cu reimpunerea de sancţiuni economice asupra Iranului, sancţiuni pe care partea europeană nu le poate contracara eficient, indiferent câte ameninţări transmite Teheranul.
De altfel, în luna iulie, un diplomat european a și precizat că: „Dacă ar avea cărţi (Londra, Paris şi Berlin – n.r.), cred că le-ar fi folosit până acum”.
Statele Unite nu pot forţa Uniunea Europeană să renunţe la acordul nuclear, dar o pot totuşi forţa să izoleze economic Iranul.
Din acest motiv a anunţat Donald Trump, în 2018, impunerea de sancţiuni economice asupra oricărei companii care nu respectă pachetul de sancţiuni reimpuse Iranului. Altfel spus, a avertizat statele-membre Uniunii Europene că dacă vor continua să facă comerţ cu Iranul, atunci şi lor li se vor impune sancţiuni.
Într-o primă fază, Washington-ul a conceput o listă de țări exceptate de la această regulă, însă între timp acea listă nu a mai fost reînnoită.
În replică, statele Uniunii Europene au încercat să creeze propriul lor mecanism financiar (denumit „Instex”), cu ajutorul căruia să-şi păstreze relaţiile economice cu Iranul (şi implicit şi acordul nuclear).
Însă acest mecanism nu funcţionează.
Miza reală a programului nuclear iranian
Ambițiile nucleare ale Iranului datează încă de pe vremea şahului, iar Teheranul consideră programul o modalitate de a-și asigura supraviețuirea în fața unor puteri externe ostile mult mai mari (o viziune similară cu cea a Coreei de Nord). Însă chiar și programul nuclear este secundar adevăratei mize a conflictului de interese dintre Statele Unite şi Iran.
Principala miză sunt alte vechi planuri ale Iranului de a-şi crea o sferă de influenţă care să se întindă de la Golful Persic până la Marea Mediterană. Aici se încadrează implicarea directă a Iranului (prin intermediul Corpului Gărzii Revoluționare) şi indirectă (prin intermediul Hezbollah) în Războiul Civil din Siria. Tot aici se încadrează și eforturile considerabile depuse de Iran pentru scoaterea Statului Islamic din Irak – o țară asupra căreia are o influenţă considerabilă.
Tuturor acestor evoluții se suprapun şi rivalităţile regionale dintre Iran şi Arabia Saudită (aliat al SUA) sau dintre Iran şi Israel (alt aliat al SUA).
