Încep însemnările mele cu o triadă versificată: *“Ahi, dura terra, perché non t’apristi?”/Pământ dur, de ce nu te deschizi? – Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, Cântul XXXIII; *“Où sont les neiges d’antant?”/Unde sunt zăpezile de altădată? – François Villon, Balada doamnelor de altădată; *“Astăzi, chiar de m-aş întoarce,/A-nţelege n-o mai pot…/Unde eşti, copilărie,/Cu pădurea ta cu tot?” – Mihai Eminescu, O, rămâi. Toate aceste versuri sunt interogaţii retorice în care răspunsurile cuvenite sunt implicite.
Întrebările retorice se regăsesc nu doar în beletristică, dar şi în oratorie. Iată câteva exemple identificate în perimetrul unor discursuri din diferite epoci şi contexte geografice: *“Ce moment sau ce prilej mai potrivit ca cel de faţă aşteptaţi? Când vă veţi face datoria, dacă nu acum?” (Demostene, Olintica a Treia); *“Până când, în sfârşit, vei abuza, Catilina, de răbdarea noastră? Cât timp nebunia asta a ta îşi va mai bate joc de noi? Până unde se va dezlănţui îndrăzneala ta neînfrânată?” (Cicero, Catilinara Întâia); *“Au Unirea n-are să introducă putere şi viaţă în toate vinele corpului naţional şi social al României? Au Unirea n-are să dea o puternică impulsiune şi dezvoltare tuturor bogăţiilor şi intereselor noastre? Au, prin Unire, principiile egalitare şi civilizatoare, cuprinse în Articolul nr. 46 din Constituţiune, n-au să se aplice cu o energie şi o uşurătate îndoită? Au, prin Unire, administraţiunea n-are să dobândească o mai multă unitate de acţiune şi, prin urmare, şi o emulaţiune si o activitate mai mare pentru binele public, pentru dezvoltarea bunei stări a districtelor şi a oraşelor noastre?” (Mihail Kogălniceanu, Cuvântare rostită la Focşani, octombrie 1859); *“Şi întreb: care stat sau grup de state, care instituţiune, care formă de activitate omenească poate prezenta un bilanţ de rezultate pozitive pentru apropierea popoarelor, comparabil cu acela al Societăţii Naţiunilor? Unde putem deci dezvolta cu mai multe probabilităţi de succes sforţările noastre pentru menţinerea păcii ca la Geneva? Dar dacă Societatea Naţiunilor n-ar putea – date fiind unele lipsuri organice – să reuşească a menţine pacea lumii, cine ar putea îndrăzni să afirme că ar fi reuşit el acolo unde ea n-ar fi reuşit?” (Nicolae Titulescu, Conferinţă prezentată la Cambridge University, 19 noiembrie 1930).
Universul fascinant al întrebărilor nu se reduce, însă, la cele de natură retorică. Spiritualitatea omenirii s-a dezvoltat şi prin întrebările cognitive ce îşi aşteaptă răspunsurile, cele mai obişnuite fiind: Cine?; Ce?; Când?; Unde?; De ce?; Cum?; Care?. Numeroase aforisme nu puteau să ocolească acest tip de exteriorizare lingvistică, folosit de oameni din fragedă copilărie până la capătul vieţii lor. Ofer spre reflecţie câteva dintre ele: “Nu încerc săaflu răspunsurile. Încerc să înţeleg întrebările.” (Confucius); “Pune o întrebare cuminte şi vei auzi lucruri cuminţi.” (Euripides); “Judecă un om după întrebările sale mai degrabă decât după răspunsurile lui.” (Voltaire); “Dacă scapi de o întrebare, nu înseamnă că ai găsit răspunsul la ea.” (André Gide); “Atunci când pui o întrebare… luminezi lucrurile; este vorba de o luminare a lor la propriu, o punere a lor în lumină în sensul că deschizi un orizont unde lucrurile pot apărea lămurit sau nu.” (Constantin Noica).
Întrebările cognitive, non-retorice au un rol bine determinat în captarea bunăvoinţei receptorilor, scoţându-i dintr-o eventuală indiferenţă instalată pe parcursul unei anumite intervenţii oratorice mai extinse sau mai complexe (prelegere universitară; alocuţiune parlamentară; comunicare ştiinţifică; declaraţie de presă; discurs electoral etc.). Am ales un elocvent exemplu din discursul rostit de Jean de La Bruyère la 15 iunie 1693 cu prilejul primirii sale în Academia Franceză. Iată întrebările care primesc răspunsurile cuvenite: “Vreacineva oratori înzestraţi cu uşurinţa vorbirii, care să fi semănat de la amvon toate florile elocinţei…? Să nu-i caute în altă parte, deoarece ei se află printre Dumneavoastră!”; “Admiră cineva o vastă şi profundă literatură care se apucă să scotocească în arhivele Antichităţii, ca să scoată din ele lucruri îngropate în uitare, scăpate atenţiei minţilor celor mai iscoditoare…? Ştiinţa aceasta vrednică de admiraţie Dumneavoastră o aveţi!”.
Din zona literaturii poetice am selectat şase creaţii scrise în diferite perioade ale Istoriei: *Jiasheng de Li Shangyin – “Împăratul, căutând îndrumare la înţelepţii din exil,/Nu a găsit înţelepciune mai cumpătată decât pe cea a tânărului Jia,/Pe care-n miez de noapte l-a instalat în scaunul cel mai înalt al consiliului,/Însă i-a pus întrebări despre Zei, în loc să-l întrebe despre oameni.”; *Catren de Omar Khayyam – “Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit/Să aflu despre lume, demult am desluşit,/Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:/«N-ai dezlegat niciuna din marile întrebări».”; *Întrebări de Zaharia Stancu – “Dar poţi să prinzi somnul cu mâinile?/Poţi să prinzi vântul?/Poţi să prinzi timpul?”; *Am zărit lumina de Marin Sorescu – “Am zărit lumina pe pământ/Şi m-am născut şi eu/Să văd ce mai faceţi./Sănătoşi? Voinici?/Cum o mai duceţi cu fericirea?/Mulţumesc, nu îmi răspundeţi./Nu am timp de răspunsuri./Abia am timp să pun întrebări,/Dar îmi place aici./E cald, e frumos/Şi atâta lumină încât/Creşte iarba./Iar fata aceea, iată,/Se uită la mine cu sufletul./Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti./O cafea neagră voi servi, totuşi./Din mâna ta./Îmi place că tu ştii s-o faci/Amară.”; *Întrebări de Ana Blandiana – “De ce nu se-amestecă totul?/De ce nu se-acoperă/Pielea lucioasă a pământului cu blană?/De ce nu răsare iarba verde şi fragedă/Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?/De ce nu le cresc pomilor aripi/Şi păsărilor rădăcini?/De ce nu ciripesc pietricelele fericite/De pe marginea râului?/Eu de ce nu învăţ să urăsc?/Eu de ce?/«O, Doamne, ce copil obositor.»/Oftează Îngerul.”; *Omul lent de John Maxwell Coetzee – “De ce iubirea, chiar acel fel de iubire pe care pretinde el c-o practică/are nevoie de spectacolul frumuseţii pentru a fi adusă la viaţă?/Ce au, la modul abstract, de-a face picioarele frumoase/cu iubirea sau acea materie cu dorinţa?/Ori e vorba doar de natura naturii, despre care nu se pun întrebări?”.
În jurul meu s-au aflat mereu numeroase întrebări rostite sau scrise. M-au impresionat în mod plăcut toţi cei care ştiau ce, cum, unde şi când să întrebe ceva anume, iar pe de altă parte, îmi generau o stare de profund disconfort intelectual persoanele care “întreabă doar aşa, ca să se afle în treabă”, spre a face un calambur.
În volumul Gânduri printre cuvinte (2016) am introdus o serie de însemnări despre întrebare, printre care: “Cheia este un obiect folosit pentru a deschide o uşă, dar şi pentru a o încuia; tot aşa o întrebare poate deschide o conversaţie sau o poate închide.”; “Întrebarea X s-a căsătorit cu răspunsul Y, după ce acesta o fermecase de-a dreptul.”; “Orice întrebare trăieşte doar până la aflarea unui răspuns şi apoi se stinge.”; “O întrebare isteaţă este mult mai valoroasă decât o sută de răspunsuri pripite.”; “Cu o singură întrebare Hamlet a deschis porţile ferecate ale Filosofiei.”; “La o întrebare din domeniul picturii, X «a rămas tablou».”; “Chiar dacă nu ai un răspuns la îndemână, este bine că măcar ai înţeles întrebarea.”; “Întrebare: poate şi o femeie «să se îndrăgostească lulea»?”; “La întrebarea «Câţi ani aveţi?», domnişoara X încerca din răsputeri să argumenteze că tocmai atunci se născuse.”; “Când oferiţi un răspuns la o anumită întrebare, daţi-l cu toată răspunderea.”; “Dialog feminin la Muzeul Louvre: «Unde îţi sunt mâinile, dragă Venus?» o întreba Gioconda pe frumoasa din Milo care îi răspunse printr-o întrebare: «Dar picioarele tale unde sunt, draga mea?».”; “Cred că orice întrebare se bucură atunci când îşi găseşte răspunsul potrivit.”; “Orice întrebare aşteaptă un răspuns, aşa cum orice fată îşi aşteaptă iubitul”; “Întrebarea este «mama adoptivă» a unui răspuns.”; “Întrebarea pare a fi cârligul de care se agaţă multe adevăruri.”; “Tristă trebuie să mai fie întrebarea care nu îşi găseşte un răspuns pe măsură!”; “Răspunsul s-a obişnuit să fie luat la întrebări.”.
Trăim într-o lume a multor întrebări retorice şi cognitive. Probabil, omenirea se va stinge atunci când nu vor mai exista Întrebarea şi Speranţa.
