O (re)apariţie interesantă în peisajul editorial românesc: Revista ”Vatra Românească”, publicaţie lunară, aparţinând Uniunii Vatra Românească.
După cum scrie dl Lazăr Plăcintă în numărul inaugural, ”Dumnezeu a binecuvântat România şi i-a dat tot ce are nevoie pentru ca cetăţenii ei să trăiască bine şi să fie mulţumiţi. România are munţi împăduriţi, dealuri cu pomi fructiferi (…). Poporul român, un depozit uriaş de inteligenţă, este format din oameni harnici şi muncitori. Cu toate acestea, cetăţenii români, cei mulţi, sunt necăjiţi şi umiliţi. Starea lor nu mai reflectă bucuria de a trăi” – în continuare făcându-se un aspru rechizitoriu la adresa promisiunilor electorale mincinoase şi a folosirii injuste a funcţiilor de conducere.
Dar nu coloratura politică sau orientarea interesează cu precădere, ci dorinţa de a reliefa identitatea naţională, faptul că avem de apărat valori de care nu trebuie să ne dezicem.
Important este să avem o cultură solidă, să ne (re)descoperim originile pentru a înţelege mai bine prezentul.
În vâltoarea evenimentelor mondiale, pe un fond atât de agitat, românii trebuie să aducă contribuţia proprie la progres, dar nepierzându-şi acea personalitate specifică ce ne-a caracterizat şi ne-a ajutat de multe ori în decursul istoriei.
Nu întâmplător, două materiale îi sunt dedicate marelui poet Mihai Eminescu, unul în numărul de debut, ”Eminescu, Istoria Naţională şi Transilvania”, aparţinându-i responsabilului publicaţiei, prof. Gligor Haşa, şi celălalt, intitulat ”Pururea tânărul şi eternul Eminescu”, al reputatului prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu, în ultimul spunându-se atât de elocvent: ”Unii l-au înţeles, alţii i-au intuit profunzimile. Toţi, pe măsură ce s-au cufundat în universul eminescian, s-au recunoscut şi s-au ridicat cu fiecare vers al lui pe culmile nădejdii şi suferinţei, ale bucuriei şi ale durerii (…). Versul lui a devenit un bun sufletesc naţional”.
Fiindcă despre aceasta este vorba. Creaţia nepieritoare a poetului naţional, ca şi cea a altor mari nume ale culturii şi istoriei româneşti, sunt un bun reprezentativ al ţării, care în întregul său trebuie să constituie ”bagajul” cu care să facem faţă provocărilor viitorului.
Dacă nu ne cunoaştem valorile sau dacă ne părăsim ţara, ne facem, de fapt, un imens deserviciu.
Nu lipsesc, în numărul din luna martie (al treilea), impresionante materiale dedicate femeii, al cărei rol în societate şi amprentă în istorie sunt ilustrate cu exemple concrete, de netăgăduit.
În articolul ”Femeia şi literatura”, prof. Maria Toma-Damşa aminteşte nume celebre care au scris istorie, laureate ale Premiului Nobel, precum Selma Lagerlöf, Pearl Buck, Alice Munro, Svetlana Alexievici, Herta Müller (ultima locuind în Germania, dar fiind de origine română), iar dintre scriitoarele române, reginele Elisabeta şi Maria, Iulia Hasdeu, Magda Isanos, Hortensia Papadat-Bengescu, Ileana Vulpescu, precum şi criticul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Privirea femeii drept ”cea care ţine focul aprins în vatră” (cum inspirat spune titlul materialului semnat de dl. Mircea Roşca), păstrarea sărbătorilor şi tradiţiilor sunt elemente indispensabile pentru păstrarea nealterată a spiritului românesc.
Poate că uneori promovarea unor idei sau concepte este făcută cu prea multă fermitate, dar nu ne îndoim că intenţia diriguitorilor revistei este una onestă, după cum relevă şi dl Romulus Tot în materialul ”Să ne unim, români!”, când scrie: ”Uniunea Vatra Românească nu este nici şovină, nici xenofobă, este sufletul inimii româneşti, blând şi iubitor”.
Pentru acest crez şi pentru promovarea valorilor etnice autohtone, aşteptăm cu interes şi numerele următoare.
