Pictural desăvârșită, Ava (2017) este o dramă care alternează scenele tandre cu micile dispute, sexualitatea pură cu imaginația, frumusețea greu descriptibilă a naturii cu secvențele coșmarești.
Cadru de debut: adolescenta Ava (rol promițător făcut de Noée Abita), pe o plajă, întinsă la soare, se confruntă cu apropierea unui câine mare, negru, care alerga prin mulțime. Are o reacție instantanee, de frică și de surpriză. Atracție și respingere, în același timp.
Mai târziu, la un control medical, află că își va pierde în curând vederea.
Léa Mysius introduce, încă din start, un simbol: animalul negru, care poate simboliza teluricul sau forțele întunericului, versus inocența copilăriei, rămasă încă neatinsă.
Culoarea neagră va fi folosită ulterior și ca semn pentru a sugera stingerea civilizației, haosul.
Ava, fascinată de prezența câinelui, îl va fura pe acesta proprietarului. Gest, poate, infantil, dar și consolidare nevăzută a legăturii vânător-vânat.
Plecată în vacanță împreună cu mama sa, fata încearcă să înfrunte teribila experiență a vieții cu curaj, dar și cu o maturitate pe care este forțată să o capete.
Încă mai subtil, Ava se află în căutarea propriei identități și a descifrării propriilor dorințe: ”Doresc… dar ce anume, oare?”.
Scena cu tânăra goală, legată la ochi cu o eșarfă roșie, înaintând către valurile mării care făceau un zgomot asurzitor are o putere de fascinație unică: Ava, așa cum o lăsase natura, înaintând către natura însăși, reprezentată de unul dintre elementele primordiale, apa. Fabulos!
Diagnosticul nemilos o va împinge pe tânăra adolescentă rebelă să-și trăiască viața la maximum, încercând să se bucure de ea cât mai poate.
Coșmarurile care nu-i vor da pace fetei amenințate de orbire și de pierdere a controlului asupra propriilor emoții vor da o tentă suprarealistă filmului, la un moment dat.
Pigmentată pe alocuri cu umor caustic, pelicula va alterna scenele tandre cu micile dispute domestice, sexualitatea pură cu imaginația, frumusețea greu descriptibilă a naturii cu secvențele coșmarești. Totul, pe fundalul unei coloane sonore minunate și al unor peisaje de vis.
Ca mesaj, evident, reîntoarcerea la natură, la primordial reprezintă singura salvare în fața decadenței și cenzurii impuse de civilizația modernă.
Oarecum discrepantă cu începutul, partea finală a filmului va deveni una de acțiune care alunecă în thriller. Ava, din dorința de a îl ajuta pe iubitul ei, Juan, care avusese niște probleme mari, se va pune în pericol și va intra la rândul ei în încurcătură, în timp ce mama o aștepta în continuare acasă. Se va amesteca într-un mediu străin, ostil, pentru a duce un plan la îndeplinire.
Happy-end sau nu?
Vă invit să descoperiți, garantându-vă doar că, pentru amatorii de film care sparge anumite șabloane, este o alegere potrivită, iar regia nu este deloc amatoristică, spre deosebire de unele pelicule moderne care caută succesul cu orice preț.
Remarcabilă la Léa Mysius este ingeniozitatea, regizoarea franceză reușind, cu doar câteva ingrediente bine alese, să închege o poveste captivantă și mai complexă decât poate părea la prima vedere. Dar și știința filmării.
Realizează genul de dramă pe care nu o vei uita prea curând, deși introduce în scenariu elemente oarecum simple, însă îmbinate într-un mod aparte, imprimând peliculei o tușă personală, unică.
