Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: VIDEO Klaus Iohannis, la Forumul European pentru Antreprenoriat:,,Europa are nevoie de un «nou suflu antreprenorial”
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

VIDEO Klaus Iohannis, la Forumul European pentru Antreprenoriat:,,Europa are nevoie de un «nou suflu antreprenorial”

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 10 aprilie 2019
Distribuie
Sursa foto: www.presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul Forumului European pentru Antreprenoriat, potrivit unui comunicat transmis de Administratia Prezidentiala.

Alocutiunea presedintelui Klaus Iohannis:

,,Doamnelor și domnilor,

La Consiliul European de luna trecută am reafirmat, împreună cu liderii statelor Uniunii, imperativul consolidării bazelor economice ale Uniunii, surse esențiale pentru prosperitatea și competitivitatea Europei.

Am decis faptul că se impune o abordare pe termen lung dedicată viitorului industriei în Uniunea Europeană, care să asigure dezvoltarea tehnologiilor de vârf și să permită continentului nostru să rămână o putere industrială și în secolul XXI.

Vom continua demersurile de consolidare a unei «politici industriale de vârf» a Uniunii, capabilă să genereze inovație și competitivitate pe termen lung.

Vești bune pentru utilizatori: tarife mai mici de roaming din 1 ianuarie 2026 și Roaming ca acasă în Republica Moldova și Ucraina
17 decembrie 2025

Este important să intensificăm eforturile de aprofundare și consolidare a Pieței Unice, cu un accent deosebit pe dezvoltarea și integrarea serviciilor digitale, desigur, în condiții de securitate în privința viitorului infrastructurii digitale.

Consider că dezvoltarea antreprenoriatului este una dintre soluțiile esențiale pentru întărirea convergenței economice și a coeziunii sociale în Europa. Iar acestea trebuie cimentate prin apartenența la același set de valori: democrație, libertate și domnia legii.

Doamnelor și domnilor,

Economia globală înregistrează o veritabilă revoluție digitală, fie că vorbim de industrie, comerț sau servicii, mergând până la securitatea națională și infrastructurile critice de comunicații.

Unde a petrecut președintele Nicușor Dan ziua de Sfânta Maria Mare
15 august 2025

Tehnologiile esențiale și lanțurile valorice strategice trebuie să se adapteze condițiilor de piață, precum și noilor competitori globali.

- Publicitate -

Din fericire, Europa are toate ingredientele necesare pentru a reuși. Companiile noastre, angajații acestora și toți cetățenii europeni așteaptă măsuri care să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm în prezent. Contextul global reclamă din partea noastră, poate mai mult decât oricând în istoria recentă, pragmatism și ambiție în aspirațiile noastre comune.

Europa are nevoie de un «nou suflu antreprenorial». Trebuie să încurajăm asumarea de «riscuri creative» și să stimulăm investițiile în cercetare și inovare. Este imperativ să mobilizăm resurse insuficient apreciate și valorificate, precum energiile creative ale tinerei generații sau ale antreprenoriatului feminin.

Trebuie să recunoaștem faptul că antreprenoriatul și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă piloni ai prosperității și competitivității globale a Europei.

În data de 9 mai voi găzdui, la Sibiu, Summitul privind viitorul Europei. Cu acest prilej, împreună cu liderii statelor membre, vom reafirma faptul că Uniunea prosperă și sustenabilă este o Uniune care acordă prioritate economiei europene și stimulării actorilor economici competitivi.

În România, am îndemnat constant autoritățile guvernamentale să sprijine dimensiunea investițională și să creeze condițiile necesare pentru dezvoltarea lanțurilor valorice de producție din industria 4.0, economia circulară sau oportunitățile pentru IMM-uri în cadrul lanțurilor strategice din industria de apărare. Nu trebuie să uităm nici de rolul antreprenoriatului în dezvoltarea parteneriatelor strategice, cum ar fi relația cu Statele Unite ale Americii.

Vreau să punctez, cu această ocazie, expertiza și potențialul României în privința dezvoltării serviciilor digitale, inclusiv legate de securitatea cibernetică. Numărul companiilor IT din țara noastră a crescut vertiginos în ultimul deceniu, start-up-urile practic s-au dublat în ultimii 5-6 ani, iar piața de profil crește cu ritmuri anuale de 15%.

Scheme de ajutoare acordate de România pentru societăți în contextul războiului din Ucraina
30 ianuarie 2023

Majoritatea dintre acestea sunt companii mici, multe start-up-uri, bazate pe capital românesc și străin deopotrivă, orientate spre exterior, trei sferturi din volumul de activitate fiind destinat partenerilor de afaceri din Piața Unică și din Statele Unite.

Pentru întreprinzătorii mici și mijlocii, în special, digitalizarea administrației este imperativă pentru înlesnirea interacțiunii cu autoritățile, astfel încât IMM-urile să resimtă beneficiile simplificării birocrației.

Acest obiectiv ar trebui să reprezinte, fără îndoială, o preocupare esențială și pentru autoritățile din România.

Doamnelor și domnilor,

Am convingerea că documentul programatic pe care îl semnați astăzi – «Declarația de la București privind antreprenoriatul», va sta la baza conturării unei foi de parcurs utile în activitatea viitoarei Comisii Europene, dar și a statelor membre, în direcția unei politici pragmatice, de consolidare a competitivității economice a Uniunii.

Suntem conștienți că IMM-rile reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile segmente la schimbările din mediul economic și cel de reglementare. Decidenții guvernamentali, și mă refer aici inclusiv la situația din România, au datoria să asigure un cadru legal stabil, predictibil și rezonabil.

Sunt convins că dumneavoastră apreciați cu toții virtuțile predictibilității și ale unui cadru de reglementare suplu și prietenos cu mediul de afaceri.

Trebuie să o spunem deschis: responsabilitatea în politicile economice are de suferit de pe urma tentațiilor și deciziilor populiste, care nu ajută deloc la rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă societățile noastre.

Dificultățile prin care trec mulți dintre cetățenii noștri au nevoie de soluții serioase și sustenabile, care să genereze prosperitate pe termen lung.

Uniunea Europeană trebuie și poate să acționeze mai aproape de cetățenii săi și împreună cu întreprinzătorii săi.

Stimați invitați,

Uniunea traversează în prezent o perioadă deosebit de importantă pentru viitorul nostru comun.

În acest sens, cred că trebuie să spunem mai des povestea succesului Uniunii Europene, un proiect al păcii și prosperității fără egal în istorie. Nu trebuie să ne ferim să afirmăm clar și răspicat: împreună suntem mai mult decât suma părților!

Cu luciditate și echilibru vom realiza că beneficiem de toate atuurile pentru ca întreprinzătorii Europei să contribuie la prosperitatea economică, în beneficiul tuturor cetățenilor noștri.

Sunt convins că și întreprinzătorii României vor fi în măsură să susțină acest obiectiv!

România de mâine va fi România antreprenorială, adică țara oamenilor curajoși și ambițioși, țara liberei inițiative, a democrației și a domniei legii.

Vă doresc tuturor mult succes și inspirație în cadrul dezbaterilor de astăzi!

Vă mulțumesc!”, a transmis presedintele Klaus Iohannis.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ”Mes provinciales”, periplu parizian prin lumea cinema-ului actual
Articolul următor Vicepremierul Ana Birchall, întâlnire cu secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders. Intensificarea relaţiilor SUA- UE, o prioritate
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

România și Polonia, condamnate să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate
Actualitate
România se situează cu mult sub media europeană în ceea ce privește expunerea la inteligența artificială
HR
Reacția premierului britanic la declarațiile lui Trump despre NATO
Extern

RSS Știri Financiare

  • Idei inovatoare pentru a folosi mobilierul din lemn masiv în spații mici
  • Brandurile de lux generează vânzări pe plan local de peste 150 milioane de euro, dublu față de 2019
  • JYSK deschide un magazin în proiectul Popești Retail Park
  • Jumătate dintre angajați mai au nevoie de încă o sursă de venit pentru un trai decent
ASF
Actualitate

Leonardo Badea, votat ca preşedinte al Autorității de Supraveghere Financiară

2 minute
Actualitate

Cseke Attila: În curând, vom semna primele contracte de finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”

2 minute
angajari-politie-650x435
Actualitate

Barbat banuit de talharie, retinut de politistii Capitalei

2 minute
Actualitate

Autoritatea Națională Fitosanitară, dotată cu centre mobile și autoutilitare pentru prelevarea și transportul probelor de laborator, în cadrul unui proiect implementat de MMAP

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?