Material de opinie de Bogdan Barbu, Partener Prețuri de Transfer, Deloitte România, și Lider al Serviciilor de Consultanță pentru sectorul Produse Industriale și Construcții
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut preocupări legate de productivitatea companiilor din domeniu în contextul multiplelor transformări care au avut loc la nivel local, dar și pe plan regional și global – dezvoltările exponențiale din tehnologie, schimbările din piața muncii, aspectele legate de sustenabilitate, și toate acestea puse în contextul provocărilor geopolitice tot mai presante. În aceste condiții, industria trebuie să accelereze investițiile în tehnologii performante și să își intensifice eforturile în direcția dezvoltării sustenabile.
Economia României este puternic interconectată cu cea regională și cu principalele piețe de export (Germania, Italia, Franța etc), astfel că provocările cu care se confruntă industria prelucrătoare locală sunt atât de natură internă – costurile ridicate cu energia, deficitul de forță de muncă și creșterea costurilor cu resursele umane, reglementările fiscale, dar și cele legate de respectarea criteriilor de sustenabilitate -, cât și de natură externă – incertitudinea legată de situația economică a principalilor parteneri comerciali și tensiunile geopolitice persistente.
Toți acești factori au afectat industria prelucrătoare locală, astfel că, potrivit datelor Eurostat, în aprilie 2025, România a raportat o scădere de 2,5% a producției industriale față de aceeași perioadă a anului precedent. Și, deși cele mai recente date lunare arată o evoluție pozitivă (martie și aprilie), cifrele anuale indică faptul că nu putem vorbi încă despre o redresare durabilă.
Cu toate acestea, România beneficiază de anumite avantaje strategice, cum ar fi locația, accesul la piața Uniunii Europene, forța de muncă instruită și un climat investițional în redresare. În aceste condiții, companiile din domeniu trebuie să fie pregătite să beneficieze de oportunitățile generate de schimbările tehnologice precum automatizarea, digitalizarea și extinderea rapidă a soluțiilor bazate pe inteligența artificială, care devin o componentă crucială a competitivității. Conceptul de fabrică inteligentă, automatizată și alimentată de inteligență artificială, capătă o importanță tot mai mare în optimizarea proceselor de producție și creșterea eficienței, în conformitate cu principiile industriei 5.0.
Astfel, pentru a obține o rentabilitate durabilă a investițiilor, producătorii ar trebui să treacă dincolo de inițiativele punctuale și să integreze inteligența artificială generativă în procese mai avansate, inclusiv în domeniul securității cibernetice. Conform studiilor Deloitte la nivel global, inteligența artificială (IA) ar putea aduce beneficii în fiecare etapă a procesului de producție, de la crearea conceptului produsului, prin cercetare și dezvoltare, la achiziționarea de materii prime și producție, până la livrarea produsului finit către client.
Dezvoltarea sustenabilă, mai mult decât o cerință legală
Un alt aspect de care trebuie să țină cont toate companiile active în România, inclusiv cele din industria prelucrătoare, este cel legat de cadrul de reglementare în continuă evoluție cu privire la protecția mediului, care impune cerințe tot mai mari pentru jucătorii din domeniu. Directiva privind raportarea de către companii a informațiilor legate de sustenabilitate (CSRD) și standardul european privind economia circulară și gestionarea resurselor (ESRS E5) introduc cerințe noi, mai detaliate, pentru raportarea impactului activităților comerciale asupra mediului. Aici este important de reținut faptul că, începând cu 2025, obligația de raportare va acoperi companiile mari, entitățile de interes public și întreprinderile mijlocii listate la bursă.
Însă cerințele legale nu reprezintă singurul motiv pentru care companiile trebuie să își revizuiască abordarea față de dezvoltarea sustenabilă. Motivele pot fi legate și de schimbarea preferințelor consumatorilor – tot mai mulți așteaptă de la companii să adopte o abordare responsabilă față de mediu și de comunități, aleg produse și servicii de la companii care respectă criteriile de sustenabilitate -, costurile resurselor – fluctuațiile prețurilor resurselor și riscurile asociate cu disponibilitatea acestora obligă întreprinderile să caute soluții noi, mai eficiente -, tehnologiile inovatoare, care permit dezvoltarea de produse și procese de producție mai prietenoase cu mediul. Din aceste considerente, tot mai multe companii iau în calcul modelul de business circular, pentru că le permite să se reorienteze către operațiuni eficiente din punctul de vedere al resurselor consumate.
Dezvoltarea tehnologiilor „curate” și a capacităților de energie regenerabilă reprezintă, de asemenea, zone de interes pentru companiile din industria prelucrătoare din România, atât din perspectiva de beneficiar, cât și ca potențial de implicare. Însă în ambele domenii este nevoie de eforturi semnificative de investiții în cercetare și dezvoltare, dar și de colaborare cu instituții internaționale de cercetare și parteneri de afaceri avansați din acest punct de vedere.
În ceea ce privește producția și utilizarea surselor regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană, energia solară și biomasa, România are un potențial semnificativ de creștere, însă sunt necesare investiții substanțiale la nivelul rețelelor. Operatorii români de transport și distribuție a energiei electrice au planificat investiții de aproximativ 5 miliarde de euro până în 2029, axate pe modernizarea rețelelor și integrarea eficientă a surselor regenerabile de energie.
Angajatul viitorului – combină abilitățile tehnice, digitale și umane
Așadar, analizând perspectivele pieței, se poate trage concluzia că există oportunități importante pentru dezvoltarea durabilă și transformarea industriei prelucrătoare, însă cu investiții consistente în tehnologii și procese moderne care să ajute la creșterea competitivității pe piața globală, dar și la reducerea amprentei de carbon.
Însă, dincolo de investițiile în astfel de tehnologii, companiile din domeniu au nevoie și de forță de muncă pregătită să le utilizeze și să le maximizeze potențialul. În prezent, sectorul de producție se află la o răscruce, căci strategia forței de muncă trebuie să evolueze în tandem cu transformarea tehnologică. Problema nu este doar lipsa forței de muncă, ci și discrepanța tot mai mare dintre modelele tradiționale de forță de muncă și cerințele dinamice ale industriei 5.0. Astfel, companiile viitorului se vor distinge prin capacitatea lor de a atrage, dezvolta și reține personalul interdisciplinar, care combină abilitățile tehnice, digitale și umane.
În concluzie, chiar dacă provocările legate de mediul geopolitic și de climatul economic complex persistă, tehnologiile digitale au potențialul de a reprezenta fundamentul dezvoltării viitoare a industriei prelucrătoare din România, cu condiția ca acestea să fie direcționate către îmbunătățirea eficienței operaționale, a agilității, a inovării, creșterea calității produselor și crearea unor experiențe mai bune pentru clienți, concomitent cu reducerea costurilor operaționale.
