Vindecarea de comunism

Au trecut peste 33 ani de la revoluția din decembrie 1989, dar nostalgia după comunism sau, poate, după socialismul ,,multilateral dezvoltat” încă ne mai bântuie. Cum altfel am putea înțelege dorința unora de a avea echipe sportive ale unor ministere sau ale unor instituții locale, echipe care să desfășoare activitate de performanță? Am văzut la diferite emisiuni cum este susținută această idee de diferite persoane care, de fapt, au interese personale: politicienii este de la sine înțeles de ce susțin ideea, dar și foști sportivi, cu rezultate importante, demne de tot respectul de altfel, dar care ori din nostalgie după perioada în care făceau performanțe la echipe departamentale, ori din dorința de a activa pe viitor la asemenea echipe, pe diferite poziții, de la antrenori la funcții de conducere. Ori asta înseamnă că ne întoarcem în timp, în perioada de dinainte de 1990. Mai înseamnă și o risipire a banului public, asta în condițiile în care avem deficite bugetare, comerciale și de cont curent mari, chiar record le-am putea spune. Sigur, replica ar putea veni imediat și în diferite forme, dar adevărul este că pe primul loc este nivelul de trai al populației și după aceea sportul. Și mie îmi place sportul, dar n-aș sacrifica sănătatea, educația, infrastructura etc. de dragul sportului! Da, pentru a construi infrastructuri sportive, stadioane, săli de sport, dar nu pentru activitatea curentă, respectiv salarii etc. Cum ne-ar place, să avem un salariu minim de 3.000 euro ca în Luxemburg, dar fără a avea rezultate sportive cu care să se mândrească foarte mult, sau să avem un salariu minim de 600 euro ca în România, dar mândri nevoie mare de rezultatele din sport? De acord dacă putem să le avem pe ambele, dar acest lucru se poate obține doar dacă activitatea curentă a cluburilor de sport este finanțată din bani privați, pentru că dacă susținem din bani publici sportul de performanță, acest lucru înseamnă a lua bani de la alte activități, respectiv sănatate, educație, cultură, siguranța cetățeanului etc. Sigur, altceva este sportul de masă, aici da, trebuie susținere publică, este vorba de sănătatea cetățenilor la urma urmei. Și apoi, nici rezultate deosebite nu se obțin de către cluburile susținute majoritar din bani publici la nivel național, la nivel internațional nici nu mai avem mari pretenții! Dacă ne uităm la cel mai vizionat sport, fotbalul, vom vedea că echipele cele mai performante sunt cele susținute cu bani privați, respectiv primele 6 echipe, cele din play-off, sunt toate private, dar și dintre cele din play-out primele în clasament sunt tot private. Și atunci pentru ce să fie susținute din bani publici? Nu este aceasta o risipă de bani? Este o risipă de bani din punctul de vedere al cetățeanului contribuabil, din punctul de vedere al celor care gravitează în jurul acestor cluburi finanțate din bani publici este un câștig: salarial sau de altă natură! Întrebarea este: de ce după 33 ani de la revoluție ne dorim încă un stat care să se implice de-a valma în toate, de la activități economice la sport, în loc să supravegheze și să intervină doar acolo unde este cazul? Să nu ne fi vindecat de comunism încă?