Dr. Dan Mihai Bârliba
În fiecare an, la 20 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Francofoniei care marchează contribuţia esenţială a limbii şi culturii franceze la îmbogăţirea tezaurului spiritual al umanităţii. România a devenit membră cu drepturi depline a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei în anul 1993, iar în perioada 28-29 septembrie 2006 a găzduit la Bucureşti XI-ème Sommet de la Francophonie.
Referitor la istoria relaţiei dintre România şi Mişcarea francofonă consemnez înfiinţarea primelor consulate ale Franţei în 1795 la Bucureşti şi în 1796 la Iaşi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea limba franceză devenise o materie obligatorie pentru toate şcolile din România după ce în anul 1838 fusese tipărit în multe exemplare primul dicţionar bilingv. Numeroşi scriitori, oameni politici, profesori, savanţi, diplomaţi şi jurnalişti autohtoni au creat şi au publicat remarcabile lucrări în limba franceză; menţionez printre aceştia pe: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Lazăr Şăineanu, Spiru Haret, Iulia Haşdeu, Martha Bibescu, Regina Maria, Elena Văcărescu, Anna de Noailles (Brâncoveanu), Tristan Tzara, Pompiliu Eliade, Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol, Nicolae Titulescu, Gheorghe Marinescu, Panait Istrati, Dumitru Drăghicescu, Emil Racoviţă, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Gheorghe I. Brătianu, Gelu Naum, Neagu Djuvara, Adrian Marino. M-a impresionat în acest context jocul semantic întâlnit în titlul unui volum editat, în urmă cu câţiva ani, sub egida Institutului Cultural Român: “L’autre langue notre” (Cealaltă limbă a noastră).
Istoria modernă a românilor conţine multiple episoade nemijlocit legate de contribuţia substanţială a Franţei şi câteva dintre ele vor fi evocate în cele ce urmează. În decembrie 1845 mai mulţi tineri din ţara noastră, aflaţi la studii la Paris, printre care Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti au constituit Societatea Studenţilor Români, poetul francez Alphonse de Lamartine fiind desemnat preşedinte de onoare al acesteia. Membrii Societăţii au luat parte, alături de studenţii francezi, la manifestaţiile de protest împotriva deciziei autorităţilor de a suspenda activitatea unor catedre de la Collège de France, conduse de Edgar Quinet şi, respectiv, Jules Michelet care promovau principiile democraţiei în Europa; două străzi din Centrul Bucureştilor poartă astăzi numele acestor remarcabili profesori. La intersecţia străzilor Paris şi Haga din Capitală se afla statuia suveranului francez care a susţinut activ, inclusiv financiar Unirea Principatelor Române; pe soclul acestui monument sunt încrustate câteva cuvinte de aleasă recunoştinţă: “Napoleon al III-lea, Împărat al Franţei. 1852-1873. Mare prieten al românilor”. În octombrie 1916 sosea în România generalul Henri Mathias Berthelot în fruntea Misiunii Militare Franceze, participând în anul următor, timp de şase luni, la reorganizarea modernă a armatei noastre şi revenea în România, coordonând o nouă misiune militară în perioada 1 octombrie 1918 – mai 1919; în decembrie 2018, la intersecţia străzilor General Mathias Berthelot şi Luigi Cazzavillan din Bucureşti, a fost dezvelită statuia omagială a acestui “francez cu inimă de român”. În Parcul Cişmigiu din Capitală se găseşte un grup statuar din marmură de Carrara înfăţişând o soră medicală care se apleacă asupra unui soldat rănit; pe statuia creată de sculptorul Ion Jalea şi inaugurată la 25 octombrie 1922 stă scris: “Ostaşilor Franţei, căzuţi pe câmpul de onoare al pământului românesc în timpul Marelui Război. 1916-1918”. La Constanţa există un monument amplasat în mai 1894 în memoria ostaşilor francezi ucişi pe câmpul de luptă sau răpuşi de holera necruţătoare în anii Războiului Crimeii; pe un obelisc de marmură albă, având în vârf cocoşul galic, simbolul naţiunii franceze, sunt scrise aceste cuvinte: “La France à ses soldats morts pour la Patrie. 1854-1855”, iar pe placa instalată la 10 aprilie 2014 este încrustat următorul text bilingv: “În cavoul situat sub acest monument se găsesc osemintele soldaţilor francezi morţi în Dobrogea în timpul Războiului Crimeii.” La intersecţia Bulevardelor Aviatorilor, Primăverii, Constantin Prezan şi Căii Dorobanţilor din Capitală se află Piaţa Charles de Gaulle; cu ocazia Reuniunii la nivel înalt a Francofoniei de la Bucureşti, la 26 septembrie 2006 a fost dezvelită, la intrarea în Parcul Herăstrău, statuia care îl înfăţişează pe marele om de stat al Franţei şi al Europei, privind spre Piaţa care îi poartă numele. Îmi amintesc cu plăcere prezenţa mea în Aula Universităţii din Bucureşti, ca student al Facultăţii de Filosofie, într-o frumoasă zi de mai a anului 1968, asistând la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, Preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle.
Referitor la limba franceză, în veacul al XIX-lea aceasta domina cultura şi civilizaţia Europei şi, în cadrul ei, viaţa socială şi spirituală a Capitalei ţării noastre, care era denumită “Micul Paris”. Longevivul şef al diplomaţiei de la Paris, Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, referindu-se la avantajele incontestabile ale limbii franceze, remarca faptul că “la parole a été donnée à l’homme pour déguiser sa pensée” (”cuvântul i-a fost dat omului pentru a-şi masca gândirea”, n. red.). Totuşi, în secolul următor, limba franceză a cedat limbii engleze locul prioritar. Profesorul de literatură comparată de la Sorbona, René Étiemble, critica în cartea “Parlez-vous franglais?” (1964) inundarea limbii franceze cu cuvinte şi expresii din limba engleză, fenomen care se manifesta tot mai intens în numeroase reuniuni internaţionale, susţinând necesitatea ca limba lui maternă să revină la nivelul aplicabilităţii funcţionale anterioare. În deceniile care au urmat, limba lui Molière şi Voltaire a recâştigat treptat “redutele pierdute”, afirmându-se astăzi ca un instrument indispensabil într-o diversitate de profesiuni şi preocupări de pe toate meridianele lumii. De pildă, diplomaţia şi politica la nivel mondial au preluat şi au păstrat până în zilele noastre o serie de termeni esenţiali din limba franceză cum sunt: Aide-Mémoire; Note Verbale; Chargé d’Affaires; Compte-rendu; tour de table; coup d’état; détente; fait accompli; toutes proportions gardées etc. În activitatea desfăşurată timp de patru decenii în zona relaţiilor externe, cunoaşterea limbii franceze mi-a permis extinderea contactelor, facilitarea comunicării şi identificarea unor parteneri viabili. În organizaţiile regionale şi internaţionale în care am lucrat, datorită cunoaşterii limbii franceze am reuşit să negociez o serie de documente importante, promovând cu argumente rezonabile priorităţile politicii externe româneşti. Oricând şi oriunde am avut ocazia, am utilizat această limbă străină, conştient fiind de virtuţile ei, aşa cum fuseseră enunţate de Victor Hugo: “Savoir; penser; rêver. Tout est là.” (A şti; a gândi; a visa. Totul este acolo.).
