De câte ori nu ai făcut mișcări bruște, la finalul căruia ai simțit o durere surdă de genunchi? Sau ai jucat fotbal, iar la înscrierea unui gol te-ai aruncat în viteză cu genunchii pe teren? Traumatismele repetate, tratate cu creme analgezice, fără a consulta un medic ortoped, își vor spune, la un moment dat, cuvântul.
Articulația genunchiului, prin complexitatea sa structurală, se numără printre cele mai elaborate încheieturi ale organismului nostru. Aceasta se constituie din intersecția dintre femur și tibie, fiind înconjurată de o serie vastă de ligamente și tendoane, care îi asigură rezistența structurală și protecția necesară.
Genunchiul și provocările presiunii intense
Genunchiul trebuie să suporte presiuni considerabile în momentul în care stăm în poziție verticală, având în vedere că peste 80% din greutatea corpului se transferă asupra acestei articulații. Atleții și persoanele angajate în activități fizice intense pot întâmpina diverse afecțiuni la această articulație – tendinita, ruptura de ligamente, deteriorarea cartilajelor, artrita, sau întinderile musculare, fiecare dintre acestea generând un disconfort intens care poate împiedica mișcarea normală.
Vrei să îți alini durerea și să îți protejezi genunchiul? O orteză te poate ajuta
Pe lângă folosirea cremelor pentru ameliorarea durerii, o altă metodă eficientă de a diminua simptomele asociate cu genunchiul dureros o reprezintă modelele actuale de orteze de genunchi.
Orteza de genunchi, un dispozitiv medical confecționat din plastic, material sau metal, este concepută pentru a susține articulația genunchiului și pentru a preveni complicațiile de la nivelul acesteia. Suportul oferit de tipul de orteză pentru genunchi ales contribuie la reducerea presiunii exercitate asupra diferitelor părți ale articulației și previne mișcările care ar putea deteriora cartilajele, tendoanele și ligamentele.
Pentru problemele minore la genunchi este recomandată orteza de tip ciorap, care exercită o presiune asupra articulației. În cazul unor probleme de intensitate medie sunt sugerate ortezele care înconjoară genunchiul cu un set de benzi, mecanismul lor de acțiune comprimând eficient ligamentele și mușchii.
Cum funcționează ortezele de genunchi?
În mod normal, componentele articulației genunchiului conlucrează, astfel încât să ne putem deplasa și efectua mișcări de flexare fără durere. Doar că, în anumite circumstanțe, mai ales în urma unui traumatism, a unui efort fizic intens sau ca rezultat al înaintării în vârstă, elementele articulației se uzează și nu mai pot asigura echilibrul corpului în mod corespunzător.
Și durerile cronice își fac apariția, fiind extrem de intense, iar tratamentul cu analgezice convenționale nu își mai face efectul. În aceste situații, o soluție poate fi utilizarea unei orteze de genunchi pe care o poți achiziționa și de la Ortosan, care funcționează ca o compresie asupra zonei și previne mișcările nesănătoase ale articulației.
Mai mult, o orteză de genunchi cu un sistem de balamale redistribuie greutatea corpului către părțile mai robuste ale piciorului, protejând astfel articulațiile sensibile de uzură suplimentară. Un alt beneficiu al ortezelor este îmbunătățirea circulației sângelui și menținerea căldurii locale, două aspecte care pot accelera vindecarea naturală.