Trăim într-o epocă în care „coach” a devenit o titulatură mai accesibilă decât o cartelă de metrou. Nu ai nevoie de licență, nu ai nevoie de expertiză, ci doar de o cameră bună, un microfon și câteva citate de Tony Robbins rostite în oglindă.
Rezultatul? O piață în care nu știi dacă cel din fața ta te va ajuta să îți crești afacerea… sau să te înscrii într-un curs de meditație cu sunete de balenă.
Și-atunci întrebarea e simplă, dar incomodă: Mai putem, în România anului 2025, să rostim cuvintele „coaching de business” fără jenă?
Sensul s-a pierdut. Dar nu definitiv.
Datele sunt reci, dar clare. Conform unui sondaj intern MBA Coaching Management (2024), peste 65% dintre antreprenorii intervievați spun că nu ar recomanda serviciile de coaching – nu pentru că n-ar avea nevoie, ci pentru că au fost dezamăgiți.
De cine? De coachi „care vorbesc frumos”. Care îți promit dublarea cifrei de afaceri, dar n-au lucrat niciodată cu o echipă. Care îți oferă motivație, dar nu știu să citească un P&L.
Coaching-ul autentic nu este despre soluții rapide.
Este despre reflecție. Despre întrebări inconfortabile. Despre a crea un spațiu în care un lider obosit poate regăsi direcția – nu prin magie, ci prin claritate. Dar claritatea nu face engagement pe social media. Lozincile da.
Și de aceea, mulți antreprenori se simt astăzi singuri. Între neîncrederea în consultant și teatrul coach-ului de show, nu mai știu unde să caute sprijin real.
Ce facem? Strigăm mai tare? Sau vorbim mai clar?
La MBA Coaching Management, am ales claritatea. Am lansat ANTI-Coaching – o inițiativă care nu reinventează roata, ci o curăță de praf.
Autenticitate. Negare. Tăcere. Identitate. Patru concepte care nu inspiră… dar transformă. Oferim informații reale, nu promisiuni. Studii de caz, nu mantras. Și da, vorbim mai puțin. Pentru că vrem să ascultăm mai mult.
Și poate întrebarea nu mai e dacă coaching-ul merită. Poate întrebarea reală e: Cum recunoști un coach care tace când trebuie?
