Secretarul general al Partidului Comunist Chinez, președintele Chinei, președintele Comisiei Militare Centrale, Xi Jinping, a participat miercuri la o activitate de plantare de copaci, la Beijing.
În cadrul activității, Xi a declarat că perioada Sărbătorii Qingming este o vreme prielnică pentru această activitate, făcând un apel tuturor chinezilor să participe, pentru a contribui la înverzirea teritoriului țării, la construcția unei Chine frumoase și la realizarea modernizării chineze caracterizate prin coexistența armonioasă a omului cu natura.
În cadrul evenimentului, președintele Xi a stat de vorbă cu elevii participanți. Acesta a subliniat că tinerii reprezintă viitorul statului și trebuie să se apuce de muncă și de plantat copaci încă din copilărie, pentru ca respectul și dragostea față de natură să se înrădăcineze în inima lor.
Xi a încurajat copiii să studieze cu sârguință și să își călească organismul, pentru o dezvoltare multilaterală morală, intelectuală, fizică, estetică și pentru muncă.
La activitatea de plantare de copaci au mai participat Li Qiang, Zhao Leji, Wang Huning, Cai Qi, Ding Xuexiang, Li Xi și Han Zheng.
Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV