La 14 iulie este celebrată Ziua Naţională a Franţei.
14 iulie nu este numai sărbătorirea revoluției din 1789 (cucerirea Bastiliei), ci și aniversarea Sărbătorii Federației (Fête de la Fédération) de la 14 iulie 1790 (sărbătoarea reconcilierii și unității tuturor francezilor, unde regele Ludovic al XVI-lea a jurat credință Națiunii și legii).
Instituită în 1880, ziua națională a Franței aniversează implicit ambele evenimente, fiindcă legea care a instituit sărbătoarea națională specifică numai data de 14 iulie, fără să facă referință la an, potrivit Wikipedia.
Anul acesta, celebra paradă militară ce marchează dintotdeauna Ziua națională a Franței are loc din nou pe Champs-Elysées, începând cu ora 10.00. Ceremonii consacrate acestui eveniment se vor desfăşura și în alte orașe precum Lyon, Marseille, Toulouse sau Nice. Toate au loc de data aceasta în condițiile vitrege ale pandemiei de coronavirus ce este încă departe de a lua sfârșit nu doar în Franța.
La festivitatea din Paris participă 5.000 de persoane, plus mai multe mii de spectatori. «Ținând cont de situația epidemică actuală, a anunțat prefectura Parisului, sunt obligatorii pentru spectatorii din tribune și cei instalați de-a lungul traseului paradei militare mai multe măsuri sanitare». Fiecare persoană care intră în perimetrul paradei va trebui să dețină una din cele trei dovezi posibile: certificatul de vaccinare completă, un test negativ Covid-19 sau un test dovedind restabilirea după Covid-19. În afara certificatului sanitar, este obligatorie purtarea măștii de protecție».
De precizat că măsurile mai sus menționate sunt aplicabile tuturor celor aproape 25.000 de persoane așteptate la paradă, precum și pentru toți cei care sunt autorizați să intre pe Champs Elysées, începând de la Piața Concorde până la sediul Adunării naționale, zonă în care nu au acces vehicule și nu va funcționa nicio stație de metrou. Restaurantele de pe Champs Elisées nu vor fi deschise decât după ora 14.00. Bagajele persoanelor ajunse în zonă vor fi atent controlate. Forțe de ordine vor asigura respectarea cu strictețe a regulilor sanitare.
Pentru celebrarea Zilei naționale, Parisul oferă cetățenilor capitalei și vizitatorilor un spectacol de altfel așteptat, focul de artificii lansat de pe Turnul Eiffel, precedat de un mare concert organizat pe Champ-de Mars. El va marca un moment de unitate națională și de bucurie împărtășită de toți francezii și va fi, de asemenea, în ochii întregii lumi simbolul rezilienței Parisului. Mai mulți artiști de renume sunt invitați la acest concert, între care sunt de menționat violonistul Renaud Capuçon, trompetistul Ibrahim Maalouf, mezzo-soprana Clémentine Margaine, pianistul Alexandre Kantorow. Concertul va putea fi urmărit pe TV France 2 și pe radio France Inter. La concert, din motive sanitare, nu vor fi prezente decât 15.000 persoane care vor fi obligate să respecte gesturile –barieră (distanță, masca de protecție) și să prezinte certificate de vaccinare. Din păcate, anul acesta nu va avea loc și tradiționalul bal al pompierilor.
Atata am avut de spus !
Voi, bratele jurand le-ati pus
Pe scut. Puterea e in voi
Si-n zei! Dar, nu uitati, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Vaccinul langa voi.
LIBERTE, EGALITE, LIBERTE pour moi c’est LACHETE, EFFRAANCE, FRATRICIDE
Donc MACROU a-t-il change le MOTTO de la Republique: LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE en LACHETTE, EFFRAYANCE, FRATRICIDE ?