La 15 ianuarie 2019 s-au împlinit 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu.
Au avut loc manifestări omagiale în mai multe zone ale ţării: La Cercul Militar Naţional din Bucureşti a avut loc, pe 14 ianuarie, Spectacolul Omagial ”Eminescu, ziditorul limbii române”, în comuna Cumpăna, pe 15 ianuarie, s-a desfăşurat, în incinta Casei de Cultură, evenimentul cultural ”Dor de Eminescu”, în Dej, Primăria a organizat o manifestare omagială dedicată lui Eminescu, ziua de naştere a poetului fiind declarată Ziua Culturii Naţionale, în Suceava, Biblioteca Universității „Ştefan cel Mare”, împreună cu Facultatea de Litere și Ştiințe ale Comunicării, a organizat în ziua de 15 ianuarie o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Într-o ţară care, iată, nu a uitat să-şi omagieze poetul naţional, am înţeles cu toţii profunzimea spiritului eminescian sau unii cred că doar s-a ”bifat” un eveniment?
În prefaţa la o ediţie recentă în limba română a nuvelelor lui Thomas Mann, un critic se întreba dacă acestea mai sunt actuale. Dacă mai prezintă interes pentru publicul contemporan. Şi aducea argumente în favoarea tezei că povestirile marelui scriitor german nu sunt perimate.
Acelaşi gen de întrebare s-ar putea pune şi cu privire la alţi clasici.
Dacă ar fi să am o reacţie emoţională, aş spune: ”Geniul este nepieritor. Da, Socrate, Da Vinci, Byron, Van Gogh, Ceaikovski, Brâncuşi şi, fireşte, Eminescu sunt mereu actuali. Crede cineva cu adevărat că se poate discuta despre un termen după care nu ar mai fi?”.
Însă, deşi cred că aş fi îndreptăţit să spun acestea, mă voi strădui să şi argumentez, altfel afirmaţia mea ar putea părea fără acoperire.
Există două elemente fundamentale într-o operă: forma şi conţinutul. Este adevărat, cu trecerea timpului, în mai toate artele, forma de exprimare s-a schimbat. În literatură se foloseşte un stil mai direct şi, uneori, mai lipsit de pasaje introductive sau de explicaţii asupra personajelor, în pictură arta abstractă pare să câştige teren (nu întotdeauna fără a dăuna asupra calităţii operei, dar aceasta este o altă discuţie), în muzică până şi creaţiile anilor ’90 par cu totul altfel decât cele prezente – şi aşa mai departe. Însă în momentul în care mesajul, conţinutul ating o anumită treaptă a valorii universale care nu poate fi negată, uneori nici întrecută, ele nu pot fi şterse de trecerea timpului. De aceea vei simţi aceeaşi uluire în faţa operei ”Pietà” ca şi la vremea creării ei, de aceea te vor trece şi în prezent aceiaşi fiori în faţa ”Mesei tăcerii”, de aceea ”Luceafărul” eminescian este nepieritor.
Ascultaţi: ”Reia-mi al nemuririi nimb/şi focul din privire,/Şi pentru toate dă-mi în schimb/O oară de iubire…/Din chaos, Doamne,-am apărut/Şi m-aş întoarce-n chaos…/Şi din repaos m-am născut,/Mi-e sete de repaos”. Sau: ”Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,/dac-oi fi eu sau altul?/Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece,/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor şi rece”.
Însă nu doar în această creaţie cu un mesaj venit de dincolo de lume Mihai Eminescu şi-a dovedit geniul.
În ”Mortua est!”, care este un poem filosofic, ce ridică o problematică extrem de complexă privind sensul vieţii şi al morţii văzut prin prisma justiţiei divine (şi de aceea perenitatea unui astfel de mesaj nu poate fi nicicum pusă sub semnul îndoielii), frumuseţea stranie, gotică a versurilor eminesciene impresionează: ”Făclie de veghe pe umezi morminte,/Un sunet de clopot în orele sfinte,/Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,/Astfel ai trecut de al lumii hotar”. ”O rază te-nalţă, un cântec te duce,/Cu braţele albe pe piept puse cruce/Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier/Argint e pe ape şi aur în aer./Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;/Privesc apoi lutul rămas… alb şi rece,/Cu haina lui lungă culcat în sicriu,/Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu”.
Aproape nicăieri nu am întâlnit o forţă de expresie mai mare, o asemenea versificaţie sublimă, care, împreună cu mesajul celest-filosofic, fac din cele mai bune creaţii ale poetului nostru naţional opere etern valabile.
Este bine să nu uităm acest lucru şi să-i acordăm, şi pe viitor, atenţia cuvenită în galeria marilor personalităţi ale culturii române, indiferent dacă se vor mai găsi voci care să-i pună la îndoială geniul incontestabil.
SI APOI, IN SFATUL TARII (PARLAMENT) SE ADUN SA SE ADMIRE /
BULGAROI CU CEAFA GROASA, GRECOTEI CU NAS SUBTIRE /
ASTA SPUMA-NVENINATA, ASTA PLEBE, AST GUNOI /
SA AJUNGA-A FI STAPANA SI PE TARA, SI PE NOI !/
TOT CE-N TARILE VECINE E SMINTIT SI STARPITURA /
TOT CE-I INSEMNAT CU PATA PUTREJUNII DE NATURA /
TOT CE E PERFID SI LACOM, TOT FANARUL, TOTI ILOTII /
TOTI SE SCURSERA AICEA DE FORMEAZA PATRIOTII /
INCAT FONFII SI FLECARII, GAGAUTII SI GUSATII /
BALBAITI CU GURA STRAMBA SUNT STAPANII ASTEI NATII !
(din SCRISOAREA III)