Accident tragic pe şoseaua…
Tragedie fără margini într-un spital din Bucureşti…
Întâmplare cumplită într-un internat…
Vă sună, cumva, familiar?
(Nu, nu e nevoie să precizăm vreo denumire de post, că nu facem atac la persoană şi nici la instituţie. Dar e vorba de un principiu).
Un principiu simplu, elementar aş spune, potrivit căruia evenimentele dintr-un sat, dintr-un oraş, dintr-o ţară nu pot fi, toate, negative sau înspăimântătoare. Or, există posturi de televiziune la care acestea aşa apar. Numai morţi, răniţi, accidente, mutilări, violuri.
Dacă cumva mai scapă o nuntă (nu de VIP, că aceea e obligatorie!), vreun elev care a luat premiu la o olimpiadă, vreun artist care îşi expune lucrările, e eveniment. Cum? N-a murit chiar nimeni? Soarele mai şi răsare?
Nu ştiu sigur de ce se întâmplă aşa, fiindcă acţiunea e voită. Unii spun că masele pot fi manipulate mai uşor dacă sunt ţinute sub teroare. Alţii, dimpotrivă, că asta vrea să vadă mulţimea, crime, violuri şi înmormântări. Nu ştiu să spun care e adevărul – ba, dacă ar fi totuşi să-mi permit o opinie personală, aş zice că există un pic de justeţe în fiecare teorie.
Şi observ o tendinţă similară, extrem de periculoasă, în arta cinematografică contemporană. Secvenţe din ce în ce mai dure, mai greu de vizionat, cadre tot mai şocante. (Îmi aduc aminte că o astfel de secvenţă arăta cum un bărbat se sinucide înfăşurându-şi o pungă de plastic în jurul gâtului şi legând-o cu sfoară. La un moment dat, asfixiindu-se, începe să vomite în interiorul pungii. Mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat, că nu m-am mai uitat). Chiar avem nevoie de atâta oroare pe micul (sau marele) ecran?
Esenţial mi se pare însă că astfel de prezentări ne plonjează într-o profundă stare de anormalitate.
Apoi, în filmele de groază apar tot mai mulţi demoni, cruci întoarse, blesteme de vrăjitoare, ba chiar în unele cazuri acţiunea se poate petrece într-o mănăstire (cum e cazul recentului ”The Nun”. E drept că nu am văzut filmul, ci doar trailerul). Să nu fiu înţeles greşit, sigur că într-un film de groază nu vei vedea imagini paradisiace, dar nu înţeleg de ce se plusează nu numai pe calea violenţei în exces (există şi filme horror bune fără a fi excesiv de violente), dar şi pe cea a demonicului, a satanicului. Totul este împins la limită şi, aş îndrăzni să spun, se deschide o cutie a Pandorei, nu putem şti care vor fi consecinţele.
Mă număr printre admiratorii Nightbreed şi Suspiria (cel original, nu am văzut remake-ul lui Luca Guadagnino, asupra căruia părerile sunt împărţite), dar în egală măsură nu cred că trebuie să cobori spectatorul (sau telespectatorul) direct în Infern.
Pe urmă, şi în filmele care nu sunt de groază apar anumite clişee şi anumite plusuri de violenţă gratuite. În plus, teoria mesajelor subliminale are destulă acoperire în realitate, chiar dacă nu trebuie luată drept ceva definitoriu pentru arta cinematografică.
Sunt un adept al inovării, dar doar în măsura în care aduci în plus ceva bun şi ceva necesar. De altfel, nici experimentele supersofisticate privind imaginea (asta ca să nu mai vorbim de proiecţiile de realitate virtuală) nu mi se par absolut necesare.
Sigur că avem o calitate superioară a imaginii, sigur că avem 3D. E normal ca tehnica să progreseze. Dar în afară de acestea, tot scenariul şi jocul actorilor trebuie să impresioneze.
Scenariu, regie, interpretare actoricească ce trebuie să ne arate şi faţa luminoasă, plăcută a lucrurilor, la fel cum şi ştirile ar trebui să ne aducă la cunoştinţă şi fapte sau evenimente pozitive.
