De mult timp aşteptam un film care să nu trateze cu obstinaţie o anumită temă politică sau socială, a cărui acţiune să nu graviteze neapărat în jurul unui subiect ”la modă” sau agreat de unele cercuri.
Deşi acţiunea sa se petrece, aşa cum arată şi titlul, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi e vorba de un denunţ, ”1945”, creaţia îndrăzneaţă a regizorului maghiar Ferenc Török, depăşeşte cadrul istoric pentru a ridica probleme de conştiinţă a individului sau de justeţe a opţiunii, fără a o face cu ostentaţie sau într-un mod forţat, cum se mai întâmplă în alte pelicule. (Mai ales dacă luăm în considerare că filmul e o producţie recentă, respectiv 2017).
1945 este o dramă construită din elemente simple, realistă, cu dialoguri neprelucrate prea mult – şi totuşi o dramă care convinge, fiind inspirat regizată şi interpretată. Nu ”pretextul” filmului m-a sensibilizat (un denunţ în timpul războiului), ci maniera de realizare (cadrele alb-negru, jocul actorilor, felul în care regizorul urmăreşte nu atât fapta reprobabilă în sine, cât toate consecinţele care decurg din aceasta – de exemplu despărţiri, evenimente tragice, tensiune dusă până la paroxism, ansamblu de urmări negative care nu ar fi avut niciodată loc dacă nu s-ar fi produs ”declicul” iniţial). Personajele regizorului Ferenc Török sunt dezechilibrate, depresive, recurgând uneori la stimulente de tipul alcoolului sau chiar al drogurilor, ceea ce le face mai credibile, mai desprinse din realitatea brută, fără o aureolă de moralitate care, poate, nu şi-ar fi avut locul în contextul dat. Iar faptul că singura scenă cu tensiune erotică din film are loc pe fundalul unei emisiuni radio în care se vorbea despre directivele Partidului Comunist îl pun pe seama umorului regizorului, şi nu îl leg de vreo tentativă de a politiza care ar fi stricat filmul (deşi, cum spuneam, se petrece pe fondul sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial şi are vreo câteva dialoguri legate de situaţia de atunci, 1945 este departe de a fi un film politic).
Per ansamblu, o peliculă care merită atenţia cinefilului asaltat de filme cu super-eroi şi efecte speciale, chiar dacă nu atinge statutul de capodoperă, şi beneficiind de o regie şi o interpretare care impresionează.
Péter Rudolf, Dóra Sztarenki sau Eszter Nagy-Kálózi oferă adevărate recitaluri actoriceşti, dar poate că ar fi nedrept să facem evidenţieri într-un film ireproşabil din acest punct de vedere.
