Decembrie, prima luna de iarnă, luna în care trebuie să îți faci timp pentru familie și prieteni, luna Sărbătorilor de iarnă…luna în care se dă startul cadourilor de Crăciun, luna în care primim, dar mai ales luna în care dăruim cadouri celor mai dragi oameni din viață noastră.
Și cum trăim într-o eră în care totul se derulează pe repede înainte și simțim că nu avem suficient timp ca să le facem pe toate…Ei bine, cumpărăturile de cadouri pot fi uneori dificile, mai ales dacă cadoul de Crăciun pe care trebuie să îl cumperi de este pentru o femeie! Știm foarte bine că femeile sunt mult mai pretențioase decât bărbații la ce primesc, mai atente la detalii și mai mofturoase, mai ales când destinatara cadoului are cam tot ce îi trebuie.
În alegerea cadoului perfect de Crăciun, ne-am gândit, noi cei de la iLUX.ro să vă oferim o mână de ajutor cu 3 idei de cadouri pentru femei, cu care nu ai cum să dai greși.
Dintotdeauna bijuteriile au fost cele mai bune prietene ale unei femei. Și cum prețioasele podoabe trebuie păstrate bine și în siguranță, ce poate fi mai de folos decât o cutie de bijuterii în care poate să își depoziteze cele mai de preț accesorii. Astfel încât să nu le rătăcească sau să le zgârâie.
Cutiile de bijuterii sunt întotdeauna un cadou perfect și inspirat pentru o femeie care iubește bijuteriile. Dar și la alegerea cutiei de bijuterii trebuie să fim atenți pentru că dimensiunea contează. Pentru o femeie care deține o colecție de bijuterii mare trebuie să cumpărați o cutie voluminoasă, încăpătoare și bine compartimentată, în mod special pentru fiecare tip de bijuterii în parte, inele, cercei, brățări, ceasuri, coliere etc.
Casetă de bijuterii și ceasuri Gioconda, din piele ecologică – WindRose. Este cutia de bijuterii perfectă pentru o colecție mare de bijuterii.

Casetă de bijuterii Onix, din piele ecologică – WindRose. Pentru o colectie medie de bijuterii.

2. Genți pictate manual
Genți colorate de la Anuschka, pictate manual pe piele naturală de bovină de artiștii indieni.
Un cadou deosebit de Crăciun pentru o femei poate fi și o geantă de la Anuschka. Se spune că o geantă de la Anuschka vorbește prin designul ei unic despre personalitatea posesoarei sale, o femeie delicată și încrezătoare în sine. Și știm foarte bine că femeile nu pleacă nicăieri fără scumpul accesoriu, în care să își depoziteze toate lucrurile de care au nevoie zi de zi.
Gențile au puterea să schimbe o ținută obișnuită într-una specială prin pata de culoare și eleganța oferită de aceste accesorii. De dimensiuni și tipuri diferite, încăpătoare și rezistente în timp, întotdeauna o geantă Anuschka va atrage atenția tuturor și va impresiona prin unicitatea sa.

3. Portofele pictate manual
Portofelul, la fel ca și geanta este un accesoriu indispensabil pentru orice femeie, însoțitorii fideli, esențiali în toate ocaziile. Și mai ales când portofelul este tot de la Anuschka, pictat manual pe piele naturală de bovină. Viu colorate, de la portofele mici până la cele mai spațioase și bine compartimentate portofele. Cine le poate rezista?! Geanta și portofelul de la Anuschka combinația perfectă pentru un cadou special de Crăciun.

Indiferent de ocazie, surprinde femeile dragi din viața ta cu un cadou special de pe iLUX.ro!