Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe –Proiect derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
- 35,4 % dintre părinții care nu intenționează să revină definitiv în România au în plan să se stabilească împreună cu copilul în țara în care lucrează, în următorii 2 ani
Peste o treime (35,7%) dintre părinții români care muncesc în străinătate și au copiii rămași în țară afirmă că relația cu aceștia a devenit mai distantă după plecare, iar aproape unul din trei (31,2%) comunică cu ei mai rar decât zilnic, arată o cercetare realizată de Salvați Copiii România și finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Cercetarea a fost realizată în perioada septembrie – octombrie 2026, în rândul părinților din diaspora, în cadrul proiectului „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”.
Întrebați ce consideră că îi lipsește cel mai mult copilului în relația cu ei, 40,5% dintre părinții chestionați indică timpul petrecut împreună, iar 31,3% dragostea și afecțiunea manifestate direct. Participarea la momentele importante din viața copilului este menționată de 14%, iar sprijinul în problemele cotidiene de 6%. Doar 2% dintre respondenți consideră că absența lor nu produce nicio lipsă în relația cu copilul. Rezultatele arată că părinții percep consecințele separării în primul rând în termeni afectivi și relaționali.
Nevoia de apropiere și de sprijin emoțional se regăsește și în răspunsurile libere ale părinților la această întrebare „Eu. Îl iubesc mult și de abia aștept să mă întorc la el. Este greu aici, dar ne descurcăm cum se poate”, răspunde un părinte la întrebarea despre ce îi lipsește copilului. Completează: „Umărul pe care poate să plângă când se întoarce de la școală”.
Comunicarea și relația cu copilul
- Mai puțin de patru din zece părinți (39%) consideră că îi pot oferi copilului sprijin emoțional chiar dacă se află la distanță. Alți 21% consideră că nu îi pot oferi sprijin emoțional copilului în această situație, iar 40% aleg răspunsul „nici acord, nici dezacord”.
- 43% declară că reușesc să fie prezenți în momentele importante din viața copilului, chiar și de la distanță.
- 15% consideră că propriul copil nu apelează la ei atunci când are nevoie de sprijin.
„Fenomenul copiilor rămași în țară, în urma plecării părinților la muncă în străinătate, este unul cu multiple fațete, deosebit de complexe, de la consecințele sociale și psiho-emoționale asupra copiilor până la suferințele părinților care sunt nevoiți să stea departe de copii. Este crucial ca programul dedicat acestor copii să fie unul integrat și să includă mereu părintele, unul dintre elementele esențiale fiind acela de a prezerva relația părinte – copil și de a încuraja comunicarea, în pofida distanței fizice.”, a declaratGabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Implicarea în viața copilului și relația cu școala
Mai mult de jumătate dintre părinții respondenți (54,2%) spun că nu sunt în contact direct cu școala sau grădinița copilului. În privința implicării în viața copilului, cercetarea identifică și situații în care părinții declară că se implică în mică măsură sau deloc, chiar dacă, în ansamblu, părinții declară că rămân implicați în deciziile importante privind copilul:
- 15% în deciziile privind educația sau școala și 17% în deciziile privind sănătatea copilului;
- 23% în alegerea activităților extrașcolare și 22% în discuțiile despre prieteni și relațiile copilului cu ceilalți.
Obstacole și rețele de sprijin pentru părinții din diaspora
Principalele obstacole în calea unei implicări mai mari în viața copilului sunt distanța fizică (79,3%), programul de muncă (55,8%) și costurile deplasărilor în România (48,6%). Respondenții au putut indica până la trei dificultăți.
Aproape jumătate (48,8%) dintre părinții respondenți spun că în țara în care lucrează nu au persoane sau grupuri la care să poată apela atunci când au nevoie de ajutor, iar 51,2% declară că au persoane sau grupuri la care să poată apela.
În rândul părinților care au o rețea de sprijin, 73,4% pot apela la prieteni români, 49,5% la familie/rude, iar 39,6% la prieteni/colegi din țara de rezidență, 22,5% la grupuri/comunități de români, 10% la organizații neguvernamentale, iar 9,7% la comunități religioase. Prin intermediul acestor rețele de sprijin, 61% primesc sprijin emoțional, 66,4% informații și sfaturi generale, 48% ajutor în rezolvarea problemelor administrative, 22,7% ajutor în găsirea unui loc de muncă/locuință, 34,4% ajutor financiar/material și doar 20,6% sprijin în probleme legate de familie/copil.
Intențiile de revenire în țară și de reunire a familiei
În ceea ce privește intenția de a reveni în țară, 41,7% dintre părinții respondenți intenționează să revină definitiv în România în următorii ani, 27,6% nu intenționează să facă acest lucru, iar 30,8% nu au luat încă o decizie.
În rândul celor care intenționează să revină, principalele motive care i-ar determina să facă acest pas sunt dorința de a fi alături de copil sau familie (85,4%), un loc de muncă suficient de bine plătit în România (72,1%), îmbunătățirea serviciilor de sănătate (30,1%), îmbunătățirea serviciilor de educație (29,8%), servicii publice de mai bună calitate (23,6%), înrăutățirea situației în țara în care se află (19.8%), încrederea în autoritățile din România (17,2%), probleme familiale (16,2%).
Dintre părinții care nu intenționează să revină definitiv în România, 35,4% intenționează ca, în următorii doi ani, să-și ia copilul să locuiască împreună cu ei în țara în care lucrează.
Profilul părinților participanți la studiu
În privința ultimei forme de învățământ absolvite, 56,7% dintre părinții respondenți au studii liceale, 14,6% profesionale sau 10 clase, 13,4% postliceale, 10,6% universitare sau postuniversitare, iar 4,7% au cel mult studii gimnaziale.
65% dintre părinți au un copil cu vârsta sub 18 ani în România, 29% au doi copii, iar 6,2% au trei sau mai mulți copii. În total, respondenții au declarat 1.437 de copii sub 18 ani în România, cu o medie de 1,4 copii pentru fiecare părinte respondent.
Migrația pentru muncă are, pentru majoritatea părinților, un caracter de durată: 55% se află în actuala perioadă de muncă în străinătate de cel puțin trei ani, iar un sfert de peste cinci ani. Doar 11% sunt plecați de cel mult șase luni. Caracterul prelungit al șederii în străinătate sugerează că separarea familială nu reprezintă doar o situație temporară, ci o condiție în care trebuie organizată exercitarea responsabilităților parentale.
Principalele ocupații ale taților sunt: în instalații – 26,3%, transport și curierat – 22,8%, industrie, producție și meserii tehnice – 16,7%, agricultură și horticultură – 9%, comerț și vânzări – 5%.
Principalele ocupații ale mamelor sunt: în curățenie și servicii de menaj – 23,8%, comerț și vânzări – 12,8%, îngrijire persoane și copii – 10,6%, sănătate și servicii medicale – 10,3%, restaurante și alimentație publică – 7,9%.
