20.4 C
București
joi, 13 mai

7 trucuri pentru a nu rămâne fără bani la final de lună

Banii sunt un subiect important indiferent de vârstă, statut social și context și, mai mult decât atât, reprezintă o resursă socială de bază. De aceea, banii trebuie tratați cu responsabilitate. Asta înseamnă să-i folosești eficient, adică să-i cheltuiești doar pentru ceea ce ai nevoie, nu să faci risipă. Cu cât îi gestionezi mai bine, cu atât simți că ai mai mulți bani.

De altfel, nu trebuie să fii milionar și nici măcar să câștigi mii de euro pe lună pentru a trăi confortabil. Trebuie doar să-ți ajungă banii lună de lună, să faci economii și să-ți asiguri cele necesare, la nivelul financiar și social dorit. Iar pentru a putea avea suficienți bani puși deoparte trebuie să ții cont de câteva trucuri eficiente:

Ai mereu un scop în minte

Oricine ar trebui să economisească doar de dragul economiilor, adică pentru a avea o rezervă pentru zile negre. Însă, cum acest lucru este destul de greu pentru cei mai mulți, indicat este să începi economisirea de la un scop: o vacanță în destinația dorită, un parfum de marcă, o mașină sau avansul pentru o casă. Astfel, de fiecare dată când mergi la cumpărături să încerci să cheltuiești mai puțin pentru a putea strânge bani pentru visul tău. 

Plătește-te mai întâi pe tine

Sună bine, nu? Doar că acest lucru înseamnă să pui bani la pușculiță, indiferent de formă, fizică sau electronică. Mai exact, în ziua de salariu, înainte să cheltuiești pe orice altceva, pune cel puțin 10% din suma încasată într-un portofel electronic sau în orice altă rezervă de bani. 

Ține banii pe un card pe care să nu-l folosești

Banii economisiți lunar trebuie protejați. Iar cel mai bine o faci punându-i într-un cont la care să nu ai acces. Nu trebuie să fie un cont de economii clasic la o bancă, unde să strângi bani pe care să nu-i poți folosi decât după o anumită perioadă de timp, ci un cont curent separat, pe care să-l accesezi doar în situații de maximă urgență.

Nu mai folosi coșul de cumpărături la supermarket

Un truc simplu, dar eficient! Mare parte din bani sunt cheltuiți pe mâncare și lucruri pentru casă. Așa că, atunci când intri în supermarket doar să cumperi câteva lucruri, nu mai folosi coșul de cumpărături. Astfel, vei lua de pe raft doar cât poți duce cu mâinile, deci doar lucrurile de care ai neapărat nevoie și nu vei mai cumpăra din impuls.

Cumpără mai puțin decât crezi că îți trebuie

Totodată, când mergi la supermarket sau la piață pentru cumpărături pentru o perioadă mai lungă de timp, pune mai puține alimente în coșul de cumpărături. În realitate, oamenii au nevoie de mai puțin decât cred, dar tind să cumpere cantități mari de mâncare. Mai bine cumperi mai puțin și să consumi tot decât să cumperi doar pentru a avea frigiderul plin și a face ulterior risipă alimentară.

Schimbă bani în valută

Pentru că te obișnuiești să cumperi mai puțin și să nu mai faci risipă, vei economisi mai mult. Banii rămași poți să-i schimbi lunar în euro sau dolari. Este o metodă prin care economisești mai mult, pentru că astfel îi vei ține în siguranță și nu-i vei avea la îndemână în portofel pentru a-i cheltui impulsiv.

Provoacă-te să nu cheltuiești niciun ban

Mulți bani sunt cheltuiți fără cumpătare. Știi și tu cum se întâmplă: intri în magazin pentru un singur lucru și pleci cu mai multe pentru că ți s-a făcut poftă pe loc. Acest lucru poate fi evitat foarte ușor dacă-ți propui ca în cel puțin două-trei zile pe săptămână să nu cheltuieși niciun ban. Asta înseamnă să-ți pregătești pachet pentru job sau să gătești mai mult și să amâni orice cheltuieli, care în fond nu sunt neapărat necesare.

Deși poate fi dificil la început, să economisești va deveni un obicei plăcut în scurt timp, mai ales când o să vezi că ai tot mai mulți bani la pușculiță. Chiar dacă nu sunt sume mari, economiile te scapă de multe griji și te ajută în situații neprevăzute. În caz de urgență, poți aplica pentru un împrumut online care se acordă rapid și fără multe acte. Și în această situație tot economiile te ajută, pentru că, datorită sumelor strânse, iei un credit mai mic. Pe scurt, banii puși deoparte te ajută să ajungi departe.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW