Acordul de reconciliere cu Macedonia, care urmează a fi ratificat în următoarele zile și de Grecia, a provocat demisia ministrului elen al Apărării, Panos Kammenos, liderul naționalist al Grecilor Independenți. Premierul Alexis Tsipras a cerut un vot de încredere.
Coaliția la guvernarea Greciei începând din 2015 s-a rupt duminică, drept urmare a demisiei liderului partidului suveranist al Grecilor Independenți (Anel), aliat din primul moment al lui Alexis Tsipras. Demisia respectivă, spun surse informate elene, a intervenit la 48 de ore după ratificarea de către Parlamentul macedonean a acordului de reconciliere cu Grecia, în conformitate cu care se schimbă și numele fostei republici a Iugoslaviei. Lucrurile nu au mers ușor nici în Parlamentul de la Skopje. Vinerea trecută, cu o majoritate de 81 deputați – deci cu doar 1 vot în plus față de necesara majoritate de două treimi – au fost votate patru amendamente la Constituție ce permit schimbarea denumirii țării în Republica Macedoniei de Nord (punând astfel capăt unui război diplomatic ce datează de aproape 30 de ani cu Atena).
Motivul demisiei lui Panos Kammenos
Fostul ministru al Apărării a respins dintotdeauna rezultatul compromisului semnat la 17 iunie de către Alexis Tsipras cu omologul său de la Skopje, Zoran Zaev, considerând că noua denumire constituie o revendicare implicită asupra teritoriului grec, ceea ce este «anticonstituțional». Duminică, Panos Kammenos a declarat că pleacă din guvern însoțit de toți cei șase miniștri suveranişti și a avertizat că va face tot ce-i stă în putință pentru a bloca ratificarea acordului cu Skopje în Parlamentul elen. Premierul Tsipras, care dispune de o majoritate în Parlament de doar 152 voturi din 300, a cerut imediat un vot de încredere. Partidul Liberal, care devansează mult partidul lui Alexis Tsipras în sondaje, ar putea profita de situația nou creată pentru a determina căderea guvernului. Surse apropiate acestei formațiuni au spus, însă, că nu este sigur că vor recurge la această soluție. De precizat că premierul Tsipras are nevoie de doar 120 de voturi (din cele 300 cât are Parlamentul) pentru un vot de încredere solicitat. Dacă supraviețuiește acestei prime încercări – cu care se va confrunta miercuri ori joi – guvernul va trebui apoi să supună votului compromisul privind Macedonia. În cercurile parlamentare elene se crede că Tsipras are șanse să obțină votul respectiv, având în vedere că o majoritate din cei 7 deputați ai formațiunii Anel au anunțat că nu vor urma ordinul liderului partidului și se vor pronunța în favoarea compromisului privitor la Macedonia. Premierul Alexis Tsipras s-a lansat într-o campanie de explicare a necesității aprobării acordului respectiv. «Este o datorie patriotică să folosim această ocazie, a acestui acord istoric, pentru a elimina o povară diplomatică ce înveninează de decenii relațiile greco-macedonene», a declarat Tsipras la postul elen de televiziune «Open». «Miza, a subliniat premierul elen, merge dincolo de o simplă reconciliere politică, întrucât acordul deschide calea aderării Republicii Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană și la NATO, pe care Atena a blocat-o sistematic în ultimii ani».