Sesiunile celor două foruri supreme din China, legislativ și consultativ, care au loc în aceste zile la Beijing, reprezintă o importantă ocazie pentru întreaga lume de a descoperi democrația populară chineză în întregul ei proces.
Amendamentul proiectului de lege privind sistemul legislativ și activitățile legislative a fost prezentat pentru a fi dezbătut în cadrul activităților Adunării Națională a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC). Legea privind sistemul legislativ și activitățile legislative reprezintă o piesă de rezistență specifică sistemului legislativ național, alături de activitățile legislative care asigură unitatea concepțiilor și practicilor privind procesul de edificare a unui stat de drept socialist. Această lege este cunoscută în China drept „legea care gestionează legile”.
Începând cu acest an, a fost adăugată susținerea și dezvoltarea democrației populare în întregul proces legislativ. Potrivit experților în științe juridice, revizuirea legii privind sistemul legislativ și activitățile legislative va putea intensifica asigurarea legală a democrației populare, fiind totodată o practică importantă în această cauză. De exemplu, în amendamentul adus legii se arată că sistemul de înființare a punctelor de bază pentru activitățile legislative sunt acele instituții care asigură „o cale directă” pentru ca propunerile oamenilor să ajungă la organele legislative naționale.
Democrația populară în întregul ei proces este evidențiată în amendament, pentru că aceasta reprezintă „o cheie de aur” pentru ca nevoile tuturor chinezilor să fie cunoscute, discutate și puse în practică. Prin urmare, democrația populară în întregul ei proces constituie esența politicilor democratice socialiste din China, jucând un rol care întregește alegerile, consultările, hotărârile, administrarea și supravegherea cu specific democratic. Prin aceasta, vocea și voința poporului chinez sunt ascultate și cunoscute la toate nivelurile politice și sociale naționale.
De exemplu, alegerile reprezentanților forului suprem legislativ din China sunt evenimentul electoral democratic cu cea mai mare amploare la nivel mondial, toți reprezentanții, fie de la nivel de stat, provincie, oraș, district sau comună, fiind aleși în mod democratic, pentru un mandat de cinci ani. În China există sute de milioane de electori, fiecare având un vot. Prin acest model democratic, fiecare zonă, industrie, domeniu sau etnie din China își desemnează reprezentanții. Între cei 2.977 de reprezentanți ANRPC, participanți la sesiunea 2023, un număr de 442 sunt membri ai grupurilor etnice minoritare, iar 497 sunt muncitori și țărani, ocupând 16,7% din totalul celor prezenți la sesiune.
Mai mult, între participanții la sesiuni se regăsesc șoferi, curieri, fermieri, învățători, bucătari, medici sau jurnaliști. În mai multe țări, este greu de ajuns la o astfel de poziție, pentru angajații din aceste domenii.
Pe de altă parte, democrația consultativă reprezintă forma unică și avantajul deosebit al politicilor democratice socialiste din China. În raportul de activitate al guvernului sunt prezentate sugestiile colectate din toate cercurile sociale, iar în „saloanele de dezbatere” sau în „ședințele pe băncile din lemn” , care sunt un tip de democrație de bază, se discută cum să fie construite adăposturi pentru biciclete sau motociclete, sau cum să fie cultivat pământul. Toate acestea evidențiază esența democrației populare, adică modul în care problemele poporului sunt discutate de popor și soluționate în conformitate cu voința întregii societăți.
La sesiunile din 2023, propunerile și sugestiile prezentate de participanți reprezintă voința a 1,4 miliarde de chinezi, exprimând situația societății, oferind perspective și experiențe pentru deciziile guvernamentale.
În loc să fie o podoabă, democrația servește poporului în soluționarea problemelor. De la construirea multilaterală a societății cu viață decentă, până la promovarea modernizării în stil chinezesc, rezultatele obținute de China în domeniile social și economic au o strânsă legătură cu dezvoltarea democrației populară în întregul ei proces.
Potrivit unui sondaj de opinie, rata de satisfacție a poporului chinez față de guvern a rămas, în ultimii ani, la peste 90%, demonstrând vitalitatea democrației populare.
Odată cu modernizarea în stil chinezesc, democrația populară în întregul ei proces va aduce mai multă bunăstare, atât chinezilor cât și oamenilor din întreaga lume.
Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV