România s-a oferit să plătească SUA pentru menținerea trupelor americane pe teritoriul țării, în contextul amenințărilor reprezentate de dronele rusești în regiunea Mării Negre și al planurilor administrației Trump de a reduce prezența militară americană în Europa.
Nicușor Dan a declarat pentru publicația Financial Times că a propus „anumite cifre (…) în legătură cu trupele și împărțirea costurilor”, reluând astfel o ofertă făcută anterior de Polonia. În septembrie, Varșovia a propus să plătească Washingtonului 15.000 de dolari pe an pentru fiecare soldat american staționat la o bază militară planificată, denumită Fort Trump.
„Vrem să avem mai multe trupe americane și capabilități militare mai letale”, a declarat Dan, pentru publicația citată.
Mai puțini militari în România
Administrația prezidențială a precizat că efectivele americane staționate în România sunt în prezent de 1.172 de militari, în scădere față de contingentul anterior, de 1.700 de soldați. Reprezentanții instituției au sugerat că România ia în calcul o ofertă similară celei făcute de Polonia.
Declarațiile lui Nicușor Dan vin la doar câteva zile după ce acesta i-a prezentat propunerea subsecretarului american al Apărării, Elbridge Colby, în timpul vizitei oficialului american în Polonia și România. Cele două țări sunt cele mai populate state de pe flancul estic al NATO, iar vizita a avut ca scop evaluarea provocărilor de securitate din regiune.
Colby a susținut anterior necesitatea unei prezențe militare americane „mai limitate și mai bine concentrate” în Europa. În timpul mandatului lui Pete Hegseth la conducerea Pentagonului, Departamentul Apărării a amenințat în repetate rânduri că va reduce semnificativ efectivele militare americane de pe continent.
10.000 de militari în Polonia
În prezent, Statele Unite au aproximativ 10.000 de militari în Polonia, distribuiți în aproximativ 12 baze și obiective militare. Varșovia insistă pentru construirea unei baze permanente care să poarte numele lui Donald Trump și s-a oferit să suporte costurile acesteia, precum și să plătească 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar staționat la Fort Trump.
După întâlnirea de marți cu Pete Hegseth, ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că oficialul american i-a transmis că „totul se îndreaptă în direcția corectă”. Ministrul a interpretat mesajul drept un „acord de principiu al Pentagonului pentru o bază militară americană permanentă în Polonia”.
Pentagonul nu a răspuns solicitării publicației de a comenta informațiile.
Ce spune Nicușor Dan
Nicușor Dan a declarat că România are o politică externă „foarte, foarte asemănătoare” cu cea a Poloniei, care adoptă o poziție fermă față de Rusia.
„Înțelegem amenințarea reprezentată de Rusia și înțelegem modul în care războiul din Ucraina ne amenință securitatea”, a afirmat președintele României.
Războiul din țara vecină a avut efecte și asupra României, în condițiile în care drone rusești s-au prăbușit în repetate rânduri pe teritoriul țării noastre, iar nave comerciale au fost lovite în largul coastelor românești.
„Rușii încearcă (…) să schimbe mentalitatea țărilor europene care sprijină Ucraina. În ceea ce privește dronele aeriene care au ajuns pe teritoriul nostru, am primit ajutor, iar acum suntem mult mai bine protejați. Planificăm să facem același lucru și în Marea Neagră, să ne consolidăm echipamentele și să fim mai bine pregătiți, dar fără să escaladăm situația”, a declarat Nicușor Dan.
Bugetul României pentru apărare crește
Președintele a precizat că România își majorează treptat bugetul pentru apărare. Cu toate acestea, deficitul bugetar foarte mare împiedică Bucureștiul să ajungă la nivelul cheltuielilor militare ale Poloniei, care se apropie deja de 5% din PIB. Acesta este și nivelul-țintă pe care Donald Trump l-a solicitat aliaților NATO, iar aceștia au convenit să îl atingă până în 2035.
Nicușor Dan a declarat că relațiile României cu administrația Trump s-au îmbunătățit în comparație cu perioada imediat următoare alegerilor prezidențiale din 2024, care au fost anulate pe fondul acuzațiilor de interferență rusă.
În 2025, vicepreședintele american JD Vance a dat România drept exemplu pentru ceea ce el a descris drept o presupusă reprimare a politicienilor de dreapta în Europa, calificând drept „fragile” dovezile privind amestecul Rusiei în alegeri.
Nicușor Dan, ales președinte în scrutinul reluat anul trecut, a minimalizat însă tensiunile inițiale dintre București și Washington.
„În SUA există o nouă administrație care nu avea toate informațiile despre cooperarea noastră bilaterală. Cred că au înțeles foarte curând după aceea”, a declarat președintele României.