Al.Florin Țene
Primul roman al talentatei poete Mihaela CD, un excelent și harnic promotor cultural, este o frescă a soartei unei femei, nu întâmplător numită Ana, ce duce cu gândul la balada Meșterului Manole. Autoarea “zidește” în cuvinte destinul acesteia desfășurat pe parcursul a 17 capitole. Romanul ”Femeia care a uitat să mai plângǎ” este construit precum o mănăstire cu ajutorul unor întâmplări secvențiale cinematografice, indepedente și în afara voinței personajului principal.Citind acest interesant roman în care autoarea dezvoltă un subiect tragic, mi-am adus aminte de zicerea unui mare poet român care spunea că:”niciodată să nu zidești biserici în sufletul unei femei.“( … ) Și totuși, Mihaela CD a reușit să construiască în această femeie o “mânăstire” a destinului.
Mihaela CD încordează firul epic până la cea mai înaltă tensiune, relatând soarta Anei.Subiectul este complicat pe factorul consangvinității, punând să evidențieze psihologiile personajelor precum tragicii greci, mutând drama elină a acestei femei, desfășurată, în secvențe cinematografice, într-un sat din Transilvania, scăldat de Someș, unde istoria a desfășurat întâmplări acute și dureroase, în contextual unor obiceiuri locale.
Numele Ana ce reproduce un vechi nume ebraic – Hannah, purtat de mai multe personaje biblice, care inseamna „a avea mila, a binevoi”, marchează multă energie și jovialitate, o puternică iubire față de viață și de tot ce implică ea. Persoanele ce poartă acest nume sunt persoane amuzante și glumețe, care știu să își facă prietenii să râdă până la lacrimi, dar care pot fi loiale și de încredere atunci când cei dragi sunt la ananghie.
Ana se temea de destinul hărăzit de Dumnezeu, nu de visul ce-o urmărea. Romanul e în fond, istoria acestei dileme, a opta, adică, între realul uman și realul destinului stinsă , în fine de frica soartei.Totul aici emană aerul greu al marilor tragedii cu spațiul redus la o simbolică viață reală asediată de vifornița acestor întâmplări dramatice.
Înainte de a încheia aceste rânduri și a scrie finalul, esteticește, prin temă, acest roman de debut este admirabil prin profunditate, fiind modern de formulă analitică, fixată pe psihologii abisale cu mecanisme neguroase ale întâmplărilor, un model de roman expresionist în mediul provincial. Dens, abrupt, de felul marilor opere care se ivesc în chip imprevizibil, ca un fenomen natural.
