Janet Yellen, ministrul de Finanțe al Statelor Unite, și-a încheiat o vizită la Beijing. Ea a avut drept obiectiv calmarea relațiilor între cele două prime economii ale lumii. Duminică, 9 iulie, la o întâlnire cu presa la ambasada americană din Beijing, Janet Yellen a ținut să releve ”progresele” înregistrate în relațiile cu Beijingul, mai ales în materie de comunicare. Domnia sa s-a aflat în China pentru două zile, timp în care, subliniază corespondentul la Beijing al RFI, a purtat mai bine de zece ore convorbiri cu premierul chinez Li Qiang, cu vicepremierul He Lifeng și cu ministrul chinez de Finanțe Liu Kun. Au fost convorbiri, potrivit dnei Yellen, ”directe, substanțiale și productive”, recunoscând că au existat multe subiecte de abordat și nu au lipsit nici neînțelegeri.
”Statele Unite și China”, a declarat Janet Yellen citată de RFI, ”au dezacorduri importante, dar președintele Biden și eu, personal, nu vedem relația dintre Statele Unite și China în cadrul unui conflict între mari puteri. Noi considerăm că lumea este destul de mare pentru ambele țări”. Este de remarcat faptul că, în timp ce unii responsabili politici americani se pronunță pentru un decuplaj între cele două economii, Janet Yellen a repetat că o astfel de evoluție ar fi ”dezastruoasă pentru cele două economii, ca și pentru stabilitatea în lume”, reamintind că cele două superputeri reprezintă, doar ele, 40% din economia mondială și că diversificarea lanțurilor de aprovizionare în sectoare considerate riscante pentru securitatea națională a Statelor Unite ar permite evitarea tensiunilor. ”Global”, a mai spus ministrul american, ”eu cred că am făcut progrese”, insistând asupra necesității unei ”concurențe sănătoase, care să fie în profitul nostru și al întregii lumi”.
Un dezgheț ce va continua
Acest dezgheț declanșat la Beijing, a mai spus dna Yellen, va trebui continuat. ”Nicio vizită nu poate soluționa toate problemele într-o singură noapte, dar mă aștept ca această vizită a mea să ajute la construirea unui canal de comunicare rezilient și productiv”. De relevat că vizita ministrului american de Finanțe a fost precedată de cea a lui Antony Blinken, Secretarul de stat al SUA, de luna trecută. Este, subliniază comentatorul RFI, un dezgheț, sau în tot cazul un efort al celor doi diplomați ce poate conduce la o întâlnire Joe Biden-Xi Jinping, cu prilejul unui nou summit G20, din luna septembrie, la New Delhi, sau la reuniunea APEC (Asia- Pacific Economic Cooperation), din luna noiembrie, la San Francisco.