Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Reîncep lucrările la cel mai așteptat proiect energetic în execuție, centrala de la Iernut
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Reîncep lucrările la cel mai așteptat proiect energetic în execuție, centrala de la Iernut

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 3 august 2023
Distribuie
Foto: De la Țetcu Mircea Rareș - Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=38468208

La data de 1 august 2023 a avut loc predarea de către Romgaz, prin Sucursala de Producție Energie Electrică Iernut, executantului Duro Felguera S.A. a amplasamentului pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții: „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”.

Termocentrala Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Puterea instalată a centralei pe gaz este de 430 MW.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată din Planul Naţional de Investiţii.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Este cel mai așteptat proiect de producție de energie electrică din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiții a necesitat un efort susținut pe toate planurile: economic, juridic, diplomatic. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes și îi felicit pentru perseverență. Este investiție strategică și ne aduce mai aproape de un deziderat pe care l-am enunțat încă de la preluarea mandatului: energie sigură din producție internă, la un preț corect. Investiția este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa.

Situarea geografică a centralei de la Iernut este deosebit de importantă pentru funcționarea sistemului energetic în toată zona de nord-vest a țării. Acum avem toate șansele să finalizăm această investiție”.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Insolvența celor două companii a dus la o situație juridică extrem de complicată și la întârzieri în implementare.

Termenul de finalizare a unității de producție de energie electrică pe gaze cu putere instalată de 430 MW a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, printr-un nou contract cu firma spaniolă Duro Felguera.

Hidroelectrica. Punctele slabe și amenințările la adresa cele mai profitabile companii din România
2 martie 2024

Răzvan Popescu, Director General al ROMGAZ: „În data de 1 august 2023, prin emiterea ordinului de incepere a lucrarilor, realizarea Centralei de la Iernut, un proiect strategic pentru ROMGAZ și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să intrăm efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizam cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate.”

Ministerul Energiei și Romgaz vor acorda o importanță sporită acestui obiectiv, astfel încât la finalul anului 2024 această capacitate de producție să fie pusă în funcțiune.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Rusia: Jurnalistului Ivan Safronov i-a fost confirmată condamnarea la 22 ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu regim strict
Articolul următor COTAR solicită verificarea tuturor aplicațiilor pentru comenzi de taxi și „ride-sharing” neautorizate
2 comentarii
  • Popescu liberos sabotor ! spune:
    4 august 2023 la 10:03

    Tot Popescu si asta de la Romgaz ?!! Daca-i asa inseamna ca sabotorii vor da Iernutul la fer vechi , ca CEO. Liberosi nu se dezmint si ataca Romania la baza !

    Răspunde
  • Clevetici spune:
    7 august 2023 la 9:31

    De unde vor face rost de gaze, in conditiile reducerii productiei interne?
    Din import, la preturi de piata libera…
    sau, daca sunt ‘baieti destepti’ – din productia interna, urmand ca altii mai fraieri sa cumpere gaze din import.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Guvernul reglementează accesul muncitorilor străini pe piața muncii din România
HR
Inspecția Muncii: 41 de persoane identificate fără forme legale la un operator de transport din Capitală
HR
Guvernul aprobă vouchere pentru proceduri FIV în perioada 2026–2030: sprijin pentru 10.000 de beneficiari anual
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Taxa pe comoditate – Cât te costă de fapt „lenea digitală” și micile servicii de care ai uitat
  • Cât costă prevenția medicală în 2026? Analizele și investigațiile de bază pot ajunge și la 6.000 de lei
  • Furnizorii români, exporturi de aproape 80 milioane euro în 2025 prin intermediul Lidl
  • Tavex a vândut aproape 500 kilograme de aur pe plan local în 2025
Energie

Guvernul va declara reactoarele mici modulare (SMR) proiect strategic de importanță națională

4 minute
Energie

România va avea nevoie de 20.000 de angajați până în 2030 ca să construiască regenerabilele

7 minute
Energie

APCE avertizează: Parlamentul va decide cine injectează în rețea la prânz într-o zi cu soare

6 minute
Energie

Gazprom, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în producţia de gaze naturale

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?