Am prezentat în acest articol câteva impresii despre Havana istorică, vizitată de cinci ori în perioada 1972-1979, când eram Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor/U.I.S. Niciodată nu am mers ca turist, dar sunt bucuros că am reuşit să combin prezenţele mele la activităţi oficiale cu mici excursii prin Capitala Cubei (majoritatea pe jos, iar uneori cu vechi taxiuri din anii ’50 ce încă mai trăiau, nedorind să se cufunde definitiv în amintiri). În acei ani, turismul nu era deloc dezvoltat, regimul de atunci având două preocupări centrale: “construirea socialismului şi criticarea imperialismului agresiv” pe fondul unui standard de viaţă la limita subzistenţei, marcat de penuria de alimente şi produse de primă necesitate. În privinţa mijloacelor de informare, îi rămân recunoscător prietenului meu de la U.I.S. care mi-a pus la dispoziţie o broşură cu caracter turistico-istoric în limba engleză, editată în perioada pre-revoluţionară pentru numeroşii cetăţeni americani care veneau foarte des la Havana, apropiată – geografic şi politic – de Miami.
Sunt dator în numele Adevărului să afirm că, din păcate, am găsit numeroase lăcaşuri catolice într-o stare jalnică, dovedind lipsa interesului şi, mai ales, a finanţelor pentru recondiţionări şi renovări absolut necesare. Este suficient să evoc, în acest sens, romanul lui Graham Green, “Omul nostru din Havana” unde personajul principal Wormold vorbea la un moment dat despre “slow erosion of Havana”/lenta erodare a Havanei. Comparam acea situaţie cu Cehoslovacia (tot ţară comunistă la vremea respectivă) unde erau vizibile şi constante acţiunile destinate conservării valorilor religioase şi stimulării turismului cultural.
*Catedral de San Cristóbal de pe Calle Empedrado a fost începută, în anul 1749, de Ordinul Iezuiţilor cu scopul de a găzdui o şcoală de misionari; în anul 1767 călugării erau expulzaţi, iar edificiul rămânea neterminat. Peste un deceniu, vechiul sanctuar a devenit Catedrală a Havanei, închinată Fecioarei Maria a Neprihănitei Zămisliri. Catedrala a adăpostit corpul neînsufleţit al marelui navigator Cristofor Columb. Preţioasele sale relicve au fost depuse în “Altarul Evangheliei” din frumoasa Catedrală, pe piatra de mormânt fiind gravate aceste cuvinte în limba spaniolă: “Fie ca rămăşiţele şi imaginea marelui Columb să se păstreze o mie de ani în urna funerară.”. Acolo ele au rămas, însă, doar timp de un secol în perioada 1796-1898, fiind transferate în Spania, la Catedrala din Sevilla (am avut prilejul de a le vedea, împreună cu soţia mea Maria Cornelia, în vizita noastră în Spania). Edificiul baroc, construit din blocuri alcătuite din fosile de corali, conţine numeroase sculpturi, picturi şi fresce pe teme religioase. În carnetul de însemnări am notat monumentul funerar al episcopului spaniol de la jumătatea secolului al XIX-lea, Apolinar Serrano, creat de sculptorul italian Pietro Costa (1849-1901), precum şi câteva picturi aparţinând artistului francez Jean Baptiste Vermay (1786-1833). Splendidă interculturalitate între personalităţi franceze, italiene şi spaniole pe tărâmul Cubei!
*Situată pe Calle Compostela nr. 2, Iglesia del Santo Ángel Custodio este o clădire construită în anul 1695, dar refăcută integral după distrugerea ei în timpul uraganului din 1846 în stilul neogotic ce a reţinut parţial vechiul stil arhitectonic. La origine, biserica folosise ca loc de observare şi avertizare a multor incursiuni ale corsarilor şi piraţilor, permiţând o vedere amplă a Golfului din apropiere. După cum îmi spunea un localnic bătrân, întâlnit acolo, acest lăcaş de cult servea nu doar la rugăciunile împotriva diavolilor, ci şi la apărarea faţă de duşmanii reali.
*Tot în Havana Veche/Havana Vieja se află Iglesia Santo Cristo del Buen Viaje, construită în anul 1648 din piatră de corali şi bârne de lemn. Pe vremea călătoriilor prin Oceanul Atlantic, ea devenise foarte populară în rândul marinarilor şi pasagerilor; de aici provine sintagma “Buen Viaje”/Drum Bun. Biserica are: două turnuri hexagonale, denumite “Turnul Evangheliei” şi “Turnul Scrisorii”; patru clopote; un crucifix străvechi; nouă altare.
*El Templete: aşa se cheamă monumentul neoclasic/doric (aflat într-o stare ceva mai bună decât alte edificii istorice). Capela a fost construită în anul 1828 în zona actuală Plaza de Armas, pe locul unde, în noiembrie 1519, în jurul unui arbore tropical din specia “Ceiba pentandra” se făcuse prima Messă din Havana. În Muzeul aferent, am putut admira trei mari picturi despre acest eveniment de referinţă, semnate de pictorul francez Jean Baptiste Vermay, menţionat anterior şi o placă memorială referitoare la artistul respectiv.
*Iglesia de Nuestra Señora de Monserrate, de la intersecţia Avenida Galiano cu Calle Neptuno, este o bisericuţă ce priveşte cerul Havanei din anul 1662, fiind refăcută de mai multe ori. Cea mai amplă renovare a avut loc în perioada 1932-1934 şi acesteia i se datorează aspectul actual deosebit de atractiv.
*Plimbându-mă pe Calle de Simón Bolívar, am ajuns la Sagrado del Corazón de Jesús y San Ignacio de Loyola, aflând că acest lăcaş a fost ridicat în stil neogotic între anii 1914 şi 1923, putând fi văzut – datorită turlelor sale înalte de 50 de metri – din diferite părţi ale metropolei din regiunea Caraibelor. Îmi amintesc: Altarul din alabastru şi bronz, realizat la Madrid şi montat, piesă cu piesă, la Havana; vitraliile multicolore; coloanele interioare cu capiteluri ornamentate. În faţa intrării centrale, străjuieşte o mare statuie a lui Iisus Hristos.
*Basilica Menor de San Francisco de Asis, a cărei construire a durat din 1548 până în 1591, este înaltă de 42 de metri; se remarcă prin splendide arcade. Intrarea năpădită de muşchi şi buruieni pare a cere oricui ajutor, dar nimeni nu i-l dăduse până la momentul vizitei mele. Iniţial, existase o statuie a Sfântului Francisc de Asis, distrusă de un puternic ciclon în anul 1846.
*Fortaleza de San Carlos de la Cabaña, cunoscută în limbajul colocvial ca La Cabaña, este un complex de fortăreţe, lung de 700 de metri, datând din secolul al XVIII-lea; s-au păstrat până astăzi cele 19 turnuri şi dispozitivele de piatră pentru instalarea tunurilor de apărare. Amplasat la intrarea în port, monumentul militar este al treilea ca mărime din America. În timpul dictatorului Batista, complexul a fost folosit pe post de închisoare.
*Cristo de la Habana, adusă din Italia, o statuie înaltă de 20 de metri şi grea de 320 de tone, este opera artistului cubanez Jilma Madera şi a fost amplasată, în ajunul Crăciunului din anul 1958, pe o colină din suburbia Casablanca, în proximitatea Golfului Havana. Cele 67 de blocuri masive de marmură albă de Carrara au primit în prealabil binecuvântarea Papei Pius al XII-lea. Îmi amintesc un fapt puţin cunoscut, relatat de colegul meu de la U.I.S., care mă însoţea: privită cu atenţie poziţia membrelor superioare, pare că Iisus ar ţine o ţigară de foi în mâna Sa dreaptă, iar în cea stângă un pahar de “mojito”, ilustrând astfel două elemente esenţiale ale tradiţiilor cubaneze. Practic, acesta era unicul monument într-o stare perfectă datorită, în principal, scurtei biografii.
Am citit recent poezia intitulată “Hartă maritimă” a poetei cubaneze Nancy Morejón (născută la Havana în anul 1944), care conţine aceste frumoase versuri: “Privesc toate apele/din adâncurile mării/şi acolo eşti tu/ca într-o încăpere ce se micşorează accelerat/şi acolo sunt eu/fără cuvinte, mişcându-mă prin spuma/ce vălureşte până la inima ta./Se contopesc către dragostea noastră/cele patru puncte cardinale/şi epavele de ambarcaţiuni care ar putea/supravieţui naufragiului unui sfert de secol.”.
Nu am mai fost după 1980 în Cuba, aşa că nu ştiu cum se prezintă astăzi Havana şi monumentele sale istorice. Ştiu, însă, că această ţară latino-americană a devenit o destinaţie tot mai atractivă pentru turiştii din numeroase ţări, inclusiv România, la opţiunea respectivă contribuind trei factori esenţiali: clima favorabilă în orice anotimp; exuberanţa cubaneză; ospitalitatea populaţiei locale.
Foto: Carlos Jordi, Havana (publisher), Public domain, via Wikimedia Commons
