„Consolidarea securității energetice și cooperarea operatorilor de transport și de sistem din Europa de Est”, eveniment organizat de Compania Națională de Transport al Energiei Transelectrica SA, pe 8 noiembrie, la Parlamentul European și găzduit de Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, a reunit factori reprezentativi la nivel european în domeniul energiei. Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie a fost reprezentată de domnul Cristian Bușoi, în calitate de președinte, și de domnul Dan Nica, în calitate de membru al Comisiei. Astfel, la dezbatere au luat parte aproximativ 50 de delegați la nivel înalt: reprezentanți din cadrul Comisiei Europene, din cadrul ENTSO-E, membri ai Parlamentului European, precum și reprezentanți top management din sectorul energetic din state ale Europei de Est – Bulgaria, Serbia, Croația, Grecia, Ungaria, Albania, Polonia și Slovacia.
Un invitat special al conferinței a fost doamna Tinne VAN der STRAETEN, Ministrul Energiei din Belgia, țară care va deține președinția Consiliului Uniunii Europene în primele șase luni din anul 2024. Intervenția oficialului guvernului belgian a subliniat importanța evenimentului la nivel european și a evidențiat eforturile concertate pentru consolidarea securității energetice în Europa.
Operatorii de sistem și transport al energiei din regiunea est-europeană prezenți la evenimentul organizat de Transelectrica în Parlamentul European au abordat teme esențiale pentru asigurarea accesului neîntrerupt la energie electrică într-un mod sigur și sustenabil.
Obiectivul principal al dezbaterii a fost promovarea unui schimb dinamic de soluții comune pentru cooperarea bilaterală și regională, consolidarea securității energetice, proiectarea pieței energetice și tranziția energetică. În contextul preocupărilor crescute legate de securitatea energetică, conferința a atins subiecte relevante pentru România, țările din Europa de Est și nu numai în ceea ce privește modalitățile de colaborare pentru asigurarea securității energetice și a rezilienței sistemului interconectat în întreaga regiune.
Prin inițiativa provocării acestei dezbateri, în inima Europei, Transelectrica a demonstrat angajamentul său ferm față de cooperarea regională și creșterea securității energetice în Europa de Est. Transelectrica, membru al ENTSO-E, este un partener de încredere în procesul de operare a rețelei europene interconectate de transport al energiei electrice și în integrarea piețelor de energie în regiune, contribuind astfel la asigurarea unui viitor mai sigur și mai durabil pentru Europa de Est.
Perspectiva Transelectrica referitoare la temele de interes aduse pe agenda europeană a fost susținută de reprezentanți guvernamentali, ai conducerii Companiei, precum și de experți de top ai Operatorului de Transport și Sistem român.
Principalele declarații:
Cătălin Andrei DASCĂL, Președintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica:
„Subiectele pe care le-am dezbătut în cadrul acestei conferințe au generat idei și concluzii comune în scopul de a atinge un obiectiv comun. Suntem în această situație împreună și doar împreună putem realiza ceva semnificativ. Cu toate că avem în vedere inclusiv discuții despre eficiența managerială și costuri, pentru noi este esențial să privim eficiența ca pe un mijloc de consolidare a transportului energiei electrice și a tranziției energetice. În acest context, coordonarea investițiilor în rețelele energetice pe care le gestionăm devine crucială. Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți să oferim mai multă energie în viitor, iar acest lucru necesită o amplă cooperare. Pentru buna îndeplinire a acestor planuri, ENTSO-E joacă un rol important în coordonarea aplicării codurilor de rețea pentru toți operatorii de transport, iar noi trebuie să continuăm să sprijinim această activitate a ENTSO-E, oferind toată încrederea asociației. În final, este important să acordăm o atenție deosebită asupra atragerii Fondurilor Europene și să avem în vedere faptul că majoritatea acestora sunt destinate Europei de Est.”
Alexandru-Cristian VASILESCU, Secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului: „Avem nevoie de cooperare regională într-un concept mai larg, care să nu implice doar colaborarea între operatorii de transport și de sistem, ci și dialogul interguvernamental.
Mai precis, este importantă colaborarea dintre guverne pentru a susține proiectele transfrontaliere majore. Planurile operatorilor de transport și de sistem pot fi elaborate, iar rolul guvernelor este de a le susține și a le acorda sprijinul necesar. Este esențial, de exemplu, acordul factorilor de decizie privind distribuirea costurilor implicate în dezvoltarea și operarea noilor infrastructuri, precum și modul în care investițiile necesare de ambele părți vor fi susținute și garantate. Totodată, colaborarea regională în Europa de Est pentru asigurarea securității energetice joacă un rol crucial în gestionarea riscurilor și în asigurarea rezilienței sistemului energetic. Eforturile privind securitatea energetică între statele existente în regiunea est europeană trebuie coordonate unitar la nivel decizional. În acest sens, este indispensabil dialogul între statele membre din regiune în vederea adoptării unor politici de securitate energetică și reglementări eficiente și în vederea implementării unei strategii care să avantajeze și să susțină energetic întreaga zonă.”
Florin Cristian TĂTARU, membru al Directoratului Transelectrica: „Va trebui să fim strategici în ceea ce privește energiile regenerabile pe care le conectăm, unde și când. Și trebuie să avem o abordare inteligentă în ceea ce privește cererile de conectare pe care le procesăm și când o facem. Așa-numitele „cozi de conectare” pentru energiile eoliene și solare sunt mari și în creștere în toate țările noastre. Nu ne permitem să procesăm fiecare cerere în mod egal. Cu atât mai mult când industria energiilor regenerabile recunoaște că multe dintre proiectele lor sunt speculative. Trebuie să prioritizăm, să filtrăm sau să triem – numiți acest proces cum doriți. Și nu există nimic în legislația UE care să ne oprească să facem acest lucru.
Operatorii de transport și de sistem din Europa de Vest încep să o facă. Să urmăm exemplul lor. În același timp, trebuie să ne amintim că nu este vorba doar de investiții în noi linii electrice.
Trebuie să optimizăm rețelele noastre existente și să investim în toate noile tehnologii disponibile acum pentru acest scop. În cele din urmă, să ne asigurăm că lanțurile noastre de furnizori – ar trebui să spunem lanțurile noastre comune de furnizori – știu exact ce echipamente vom avea nevoie să achiziționăm și când. Ei trebuie să investească, de asemenea, în capacitatea de producție a noilor transformatoare și stații electrice. Au nevoie de îndrumare din partea noastră și de vizibilitate cu privire la comenzile care vin. Energiile regenerabile câștigă teren în Europa de Est. Sunt o forță de neoprit. Trebuie să fim pregătiți pentru ele. Trebuie să le facem să funcționeze pentru noi.”
George VIȘAN, Directorul Piețe de Energie, Transelectrica: „Una dintre cele mai importante provocări este cultura și comportamentul în afaceri. Trebuie să trecem de la «știu ce este cel mai bun pentru sistemul meu», la «știm să lucrăm împreună pentru a realiza tranziția europeană a electricității în mod corect și durabil». O altă provocare importantă este că trebuie să ne ocupăm de integrarea energiilor regenerabile intermitente în sistem și, în același timp, de problema adecvării pe termen scurt și mediu. Aceasta este o adevărată provocare pe care trebuie să o gestionăm. Menținerea luminilor aprinse este cea mai mare provocare a noastră, ca operatori de transport de electricitate, în contextul călătoriei energetice.”
Din partea Transelectrica, au participat domnul Florin Cristian Tătaru, membru al Directoratului, domnul Cătălin Andrei Dascăl, Președintele Consiliului de Supraveghere, domnul Alexandru-Cristian Vasilescu, Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului și membru al Consiliului de Supraveghere, domnul Mihai Costin Păun, membru al Consiliului de Supraveghere, domnul George Vișan, directorul Direcției Piețe de Energie, domnul Adrian Șuța, directorul Direcției pentru Relația cu Autoritățile de Reglementare și ENTSO-E, domnul Mihai Cremenescu, directorul Direcției Operative din cadrul Dispecerului Energetic Național, și doamna Raluca Niță, manager Afaceri Europene.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA gestionează și operează o rețea de peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune (400 kV, 220 kV și 110 kV) și 81 de stații electrice de transformare pe teritoriul întregii țări.