Partidul progresist Sârb (SNS) al președintelui Aleksandar Vučić a câștigat alegerile legislative și municipale din 17 decembrie, ale căror rezultate au fost contestate de opoziție. La nivel național, arată rezultatele complete date publicității miercuri, 3 ianuarie, SNS a obținut 46,75% din voturi. Acest scor asigură partidului prezidențial (dreapta naționalistă) o majoritate absolută în parlament. Principala coaliție de opoziție, „Serbia contra violenței”(SNP), care a acuzat fraude electorale și a organizat în toată perioada de după alegeri manifestații și alte proteste acuzând comiterea unor fraude electorale, a obținut 23,66% din voturi.
De precizat că rezultatele complete au apărut pe site-ul Comisiei electorale (RIK) după organizarea unui nou scrutin în circa 30 birouri de vot, în special în mediul rural, unde au fost semnalate unele „neregularități”. Comisia electorală nu a prezentat propria sa distribuire a mandatelor în forul legislativ, dar președintele Vučić a declarat la 30 decembrie că partidul său, la putere din 2012, va avea o majoritate absolută la nivel național, respectiv 129 de locuri în Adunarea națională din totalul de 250. În toată perioada ce a urmat scrutinului din 17 decembrie, Belgradul și multe din localitățile Serbiei au fost teatrul unor proteste contra fraudelor electorale. Protestatarii, în mare parte tineri, au cerut repetarea scrutinului. Opoziția a boicotat noul scrutin organizat în birourile electorale unde au fost semnalate unele nereguli în procesul de votare, considerând că aceasta nu este suficient pentru a accepta rezultatul global al alegerilor legislative și locale. Alianța opoziției (SNP) a cerut Uniunii Europene organizarea unei anchete internaționale independente pentru verificarea acuzații venite chiar de la observatori ai UE la alegerile din 17 decembrie. Vučić, care nu a fost candidat la acest scrutin (fiind președinte în plin mandat) a respins o astfel de anchetă afirmând că alegerile sunt o problemă de competența instituțiilor statului sârb. În aceste condiții, corespondenții agențiilor internaționale de presă, citați de RFI, cred că este posibilă reluarea manifestațiilor în încercarea de a determina guvernul să organizeze noi alegeri locale și la nivel național, în ciuda faptului că au fost date publicității rezultatele definitive.
Serbia: Rezultatele complete confirmă victoria partidului condus de președintele Aleksandar Vučić
4 comentarii
Mafia poponarilor condusa de fostul colonialist sef SUA organizeaza prin cia si cu ajutorul cozilor de topor autohtone, proteste peste tot unde ii doboara suveranistii. România trezeste te, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZAREEEEEEE, YANKEES GO HOME, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA
… ceausescu a „picat” din cauza de prea multa minciuna !
In orice tara opozitia tipa cand pierde alegerile si cere o ancheta internationala.
Daca Serbia ar accepta ancheta internationala s-ar crea un precedent periculos:
Orice alegeri din Serbia vor putea fi contestate la UE si Serbia ar deveni un protectorat.
Oricum, remarcam ca poporul sarb nu inghite asa usor ideile de aderare la UE tinand cont de raul pe care NATO si UE l-au facut Serbiei prin ocupatia militara a provinciei Kosovo (asa zise trupe de mentinere a pacii KFOR).
Si precedentul creat in Kosovo a fost abil folosit la referendumul pentru independenta Crimeii in 2014…
actiune numita in presa mainstream ‘anexarea Crimeii de catre Rusia’.
D’apoi de … buzatule/botoxatule, in toamna lu’ … ’89 trecute fix – tac’to se plangeria cu „nu mai explodeaza mamaliga in Romania” !
Acu’ … ti’i bine, cu exploziunea mamaligii ?