Istoria – ea însăşi desemnată printr-un cuvânt de Genul Feminin – a dăltuit în marmura nemuririi strălucite modele ale relaţiei dintre feminitate şi putere, dovedind că nu ţin în exclusivitate de Genul Masculin valori ca eroismul, curajul şi sacrificiul de sine, toate reunite în ceea ce se cheamă in limbajul colocvial “bărbăţie”.
În perspectiva sărbătoririi “Zilei Internaţionale a Femeii”/8 martie, ofer doar câteva exemple – în acest articol şi în cel ce va urma – preluate dintr-o galerie amplă şi diversificată.
*Hatshepsut (1507-1458 Î.Hr.) a fost al V-lea Faraon al celei de-a XVIII-a Dinastii a Egiptului. În cei 21 de ani ai domniei sale (1479-1458 Î.Hr.), s-a remarcat prin grandioase proiecte: a restabilit reţelele comerciale, construind noi corăbii care au ajuns până la Byblos şi Peninsula Sinai; a ridicat numeroase temple şi obeliscuri impunătoare precum cele două de la Karnak; a reuşit să protejeze, împotriva invadatorilor, frontierele Egiptului. A fost una din “triada feminină a Faraonilor” într-o civilizaţie antică de peste trei milenii, alături de Nefertiti şi Cleopatra. În mod miraculos, Hatshepsut a fost descoperită abia în cursul veacului al XIX-lea deoarece ea dorise să fie reprezentată în picturi şi sculpturi doar în ipostaze masculine!
*Cleopatra, Regina Egiptului (69-30 Î.Hr.) nu era numai fermecătoare, ci şi foarte puternică.Deşi nu avea sânge egiptean, ea a învăţat limba locală spre a-şi putea exercita influenţa asupra poporului de pe malurile Nilului, care a proclamat-o “Fiica Zeului Soarelui,Ra şi a Zeiţei Isis”. Istoria Egiptului a fost pregnant marcată de ceea ce aş putea numi metaforic “Triumviratul Puterii”, alcătuit din: Cleopatra, Iulius Caesar şi Marc Antoniu. Din lirica non-epigramatică a lui Cincinat Pavelescu am ales două strofe ale poeziei Antoniu şi Cleopatra: “Priviră împreună de sus, de pe terasă/Egiptul cum adoarme sub cer năbuşitor/Şi Nilul ce prin Deltă îşi duce călător/Spre Sais şi Bubaste (oraşe egiptene antice – n.n.) alene unda grasă./Şi-atunci romanul simte sub zaua ce-l apasă,/Ostaş robit ce-n somnu-i adoarme zâmbitor,/Cum tremurând leşină pe sânu-nvingător/Frumosul trup ce moale pe umeri i se lasă.”.
Adaug, în nota cuvenitei modestii, unele aforisme personale dintr-o carte publicată în anul 2016: “Cu farmecul ei aparte, Cleopatra a unit două maluri ale Mediteranei.”; “Spre deosebire de <Gioconda>, Cleopatra nu s-a lăsat pusă în ramă, dorind să aibă mereu puteri neîngrădite.”; “Cleopatra – puterea Frumuseţii sau frumuseţea Puterii.”; “<Ce nas a avut> Regina Cleopatra în a-şi alege partenerii romani!”; “Cleopatra era foarte atrăgătoare, încât până şi un şarpe a fost cucerit de sânii ei.”; “Între Marc Antoniu şi Iulius Caesar, Cleopatra a iubit cel mai mult… Egiptul.”.
*Livia Drusilla, după ce a divorţat de primul soţ şi s-a căsătorit cu Împăratul Augustus, s-a dovedit a fi foarte puternică şi influentă – din anul 38 Î.Hr. până la moartea ei în anul 29 D.Hr. – în calitate de consilier de taină în toate problemele de natură politică, inclusiv în îndepărtarea fizică a adversarilor soţului său privind succesiunea la tron.
*Surorile Trung au luptat, cu armele în mâinile lor tinere, în anul 43 D.Hr. atunci când trupe ale Imperiului Chinez invadaseră Vietnamul. Peste 30 de generali ai armatei acestor Surori erau femei. După unele victorii dobândite împotriva ostaşilor chinezi, ele au fost capturate şi executate din ordinul Împăratului Guang Wu Di; legendele populare povestesc cum cele două eroine nu ar fi murit, ci s-au ridicat în norii de pe Cer.
*Boudica a fost regină a Icenilor (locuitori ai regiunii Norfolk de astăzi din Britania de Est), trăind în perioada 30 D.Hr.-61 D.Hr. După moartea soţului ei, Regele Prasutagas, armatele romane au cucerit teritoriul respectiv, fapt care a determinat-o să conducă ea însăşi răscoala antiromană. Istoricii Tacitus şi Dio Cassius o descriau pe Boudica în următorii termeni: era de sânge regal, de statură înaltă şi avea mintea ageră; vocea ei era aspră, iar privirea era pătrunzătoare; purta de obicei o tunică colorată şi o manta.
Numele său provenea de la cuvântul din limba celtică “boudiko” însemnând “purtător de victorie”. Boudica a reuşit să învingă vestita “Legiune a IX-a”; îşi conducea armata de pe un car de luptă şi obişnuia ca, înainte de orice bătălie, să îşi încurajeze oştenii printr-un discurs însufleţitor. Chiar dacă, în final, a pierdut lupta cu inegala armată a Romei, tânăra Regină a rămas ca un simbol al dreptăţii şi al curajului feminin.
*Împărateasa Teodora (500-548) a fost soţia lui Justinian I. Potrivit multor scrieri ale timpului între care cele ale lui Procopius din Cesareea, aceasta era posesoarea unui spirit malefic şi a unei conduite dubioase; Teodora a reuşit să fie extrem de influentă în conducerea treburilor Imperiului şi în eliminarea multor intrigi. Prin agerimea sa, a fost înfrântă răscoala lui Nika din anul 532 împotriva impozitelor înrobitoare, instituite de Împărat şi a pregătirii acestuia pentru un război de cucerire a Vestului. După acel moment, Justinian i-a acordat încrederea deplină, lăsând-o pe Teodora să se implice direct şi decisiv în probleme majore ale politicii interne (elaborarea unui nou Cod de legi; reorganizarea administraţiei; diminuarea drastică a privilegiilor aristocraţiei), precum şi ale politicii externe menite să asigure revenirea la măreţia anterioară a Imperiului Roman.
*Împărăteasă a Dinastiei Zhou, Wu Zetian (624-705) fusese concubina Împăratului Taizong, căruia soţia acestuia nu îi făcuse niciun urmaş, părăsind la moartea lui în anul 649 Palatul Imperial şi devenind o călugăriţă budhistă. Din invidie faţă de o altă consoartă de care se îndrăgostise Gaozong, fiul Împăratului decedat, Împărăteasa Wang, rămasă văduvă, i-a poruncit lui Wu să revină la Curte şi – spre norocul ei – tânărul Împărat şi-a reconstruit relaţia amoroasă cu noua sa concubină Wu Zetian care, în final, ajunge Împărăteasă-Consort. În anul 683 când Împăratul Gaozong a murit, Wu Zetian era cea mai puternică persoană ca unic Împărat de sex feminin din istoria Chinei.
*Regina Tamara cea Mare (1160-1213) din Dinastia Bagrationi a fost prima femeie-Regină din istoria Georgiei între anii 1184 şi 1213. După ce a obţinut susţinerea totală a puternicelor familii nobiliare, Regina a reînviat politica externă expansionistă a predecesorilor săi, generând reacţia Sultanului de Rum care a atacat Georgia, dar tabăra acestuia a fost distrusă în bătălia de la Basian din 1203, Regina însăşi adresându-se ostaşilor săi de la balconul unei biserici creştine. Printre evenimentele semnificative din timpul domniei Tamarei s-au aflat: fondarea Imperiului Trebizond de la malul Mării Negre; asumarea rolului de protector al creştinilor din Orientul Mijlociu şi zona Mediteranei pe fondul slăbirii Imperiului Bizantin şi al înfrângerii Cruciaţilor; răspândirea Creştinismului în regiunea Caucazului.
Foto: Selmoval, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
*Ioana d’Arc (1412-1431) a rămas în istoria Franţei ca un strălucit simbol al luptei pentru libertate, dincolo de unele legende ce încercau să îi pună în umbră calităţile verificate pe câmpurile de bătălie. Tânăra a reuşit să îl convingă pe viitorul Rege Carol al VII-lea – care controla doar teritoriul situat la sud de râul Loire – că armata franceză va putea sub conducerea ei să elibereze oraşul Orléans asediat de mai mult timp de trupele engleze ale Regelui Henric al V-lea. Purtând armură şi un drapel în virtutea dreptului de a conduce o armată, Ioana călare pe un cal semeţ a obţinut o victorie însemnată nu doar sub aspect militar, ci mai ales din perspectivă psihologică, fiind pentru prima oară, după o perioadă îndelungată, când Franţa reuşise să învingă în confruntările militare cu Anglia. Din păcate, Destinul i-a fost potrivnic: în mai 1430, Ioana era luată prizonieră de un cavaler burgund şi vândută Regelui Angliei; fiind acuzată de erezie, ea a fost arsă pe rug.
