Mirela Ionela Achim (www.b1tv.ro)
Casa românească de avocatură care a reprezentat Ministerul Finanțelor în procesul Roșia Montană intentat de compania canadiană Gabriel Resources a transmis, sâmbătă, primele detalii despre decizia Curții de Arbitraj de la Washington (ICSID).
România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP). Acestea au obținut anterior pentru România victoria în cinci alte arbitraje privind investițiile străine, inclusiv Rompetrol împotriva României și Micula et al. împotriva României, în care au fost respinse pretenții de peste 3 miliarde de euro împotriva României.
În procesul Roșia Montană, Gabriel Resources a solicitat în total aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobânzi, dar „printr-o decizie luată cu majoritate, tribunalul a respins toate pretențiile reclamanților pe fond și a acordat o parte substanțială din costurile de arbitraj ale României”. Decizia pune capăt procedurii arbitrale inițiată de Gabriel Resources în iulie 2015.
LDDP, despre procesul Roșia Montană
„Gabriel Resources a susținut în cadrul arbitrajului că România a încălcat tratatul bilateral de investiții Canada-România și tratatul bilateral de investiții Regatul Unit-România, inclusiv obligația de a nu expropria investițiile fără despăgubiri.
Gabriel Resources a solicitat în total aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobânzi.
Ca răspuns, România a susținut că Roșia Montană Gold Corporation, consorțiul dintre Gabriel Resources și compania de stat românească Minvest, nu a reușit să îndeplinească cerințele de autorizare, în mare parte ca urmare a faptului că nu a reușit să obțină o licență socială pentru proiectul minier”, a transmis casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), într-un comunicat citat de G4Media.
LDDP a explicat și de ce Tribunalul de Arbitraj a luat această decizie: „Tribunalul a luat în considerare numeroasele provocări de mediu, sociale, culturale și economice cu care s-a confruntat proiectul minier, constatând că autoritățile române și-au îndeplinit „mandatul de reglementare cât de bine au putut în aceste circumstanțe dificile”. După ce a respins cererea Gabriel Resources’ că România ar fi încălcat cele două tratate bilaterale de investiții, tribunalul nu a procedat la examinarea argumentelor părților cu privire la cuantumul daunelor”.
Avocat, despre procesul Roșia Montană: „Dreptatea a prevalat”
Prof. Leaua a declarat: „Guvernul României s-a confruntat, de-a lungul ultimelor decenii, cu o situație deosebit de complexă în ceea ce privește proiectul Roșia Montana. A fost nevoie de atenție atât pentru dezvoltarea socio- economică a regiunii cât și pentru protecția mediului și respectarea tuturor cerințelor administrativ -procedurale impuse de lege pentru un astfel de proiect. Au fost depuse eforturi constante pentru a naviga în această complexitate și a respecta atât drepturile investitorilor cât și cele ale cetățenilor României. Suntem încântați să vedem că tribunalul arbitral ICSID a înțeles situația și argumentele prezentate de noi în apărarea României și a ajuns la o decizie care confirmă că România a și-a respectat obligațiile față de investitorul străin, astfel cum sunt prevăzute de tratatele de protecție reciprocă a investițiilor. Suntem recunoscători reprezentanților autorităților centrale și locale care ne-au sprijinit pentru a colecta informațiile relevante, celor care au depus mărturie în dosar, precum și experților legali și tehnici; cu toții ne-au creat posibilitatea de a prezenta în mod corect situația de fapt în fața tribunalului arbitral. Suntem mândri și fericiți că, după un arbitraj care a durat aproape 9 ani, am putut obține, ca rezultat al acestor imense eforturi de echipă, un rezultat prin care am evitat ca cetățenii României să suporte o povară bugetară de peste 6 miliarde de USD“.
„Dreptatea a prevalat. Aceasta este pentru numeroșii oficiali și funcționari publici din România, pentru sprijinul constant și munca serioase depuse de ei, și pentru locuitorii din Roșia Montana; am fost onorați să fim în serviciul lor”, a afirmat, la rândul său, Dr. Heiskanen.
Iar Matthias Scherer a adăugat: „A fost într-adevăr o onoare și o mare satisfacție să vedem cum România poate acum să își aloce fondurile publice către probleme mai sustenabile și importante decât despăgubirile de 6 miliarde USD cerute de un investitor străin”.
Propaganda ori pe bani, ori nestiinta. ROMANIKA N A CASTOGAT NIMIC, INTR UN PROCES COMERCIAL DACA CASTIGI, PRIMESTI VANI. NOI, NIMUC. DOAR N AM MAI PIERDUT ALTE MILUARDE. LE ECONOMISESTE STAPANUL SUA PT EL, ARMAMENT UAR
Cum de s-a ajuns in situatia ca un contract comercial facut in Romania, cu aplicabilitate pe teritoriul statului Roman, sa fie judecat in strainatate?
Ma uimesc politicienii si ziaristii care trec cu usurinta peste acest ‘detaliu tehnic’ care ne poate aduce in viitor pretentii (vestitele ‘claim-uri’) de alte miliarde de dolari…
Niciun politician sau ziarist nu ne-a indicat responsabilii care au dus Romania la mana acestui tribunal strain si cate astfel de contracte mai are Romania pe rol cu arbitraj din strainatate?