Zilele trecute – în timp ce ascultam la Radio şlagărul anului 1973, melodia O portocală de Marius Ţeicu pe versuri de Ovidiu Dumitru – mi-a revenit în memorie renumita artistă care ne părăsise în culmea tinereţii şi carierei sale. Pe Anda Călugăreanu am văzut-o doar post mortem la multe emisiuni retro transmise de “Televiziunea Română” şi am ascultat-o la diverse emisiuni radiofonice. Fiind plecat mulţi ani din ţară, împreună cu soţia mea, în misiuni diplomatice, nu am avut prilejul de a o admira la concertele susţinute la Bucureşti, mulţumindu-ne cu audierea casetelor cumpărate din ţară când veneam amândoi în concedii de odihnă.
Pe numele real Anca Miranda Călugăreanu, ea s-a născut la 24 octombrie 1946 la Bucureşti, fiind de origine armenească după mamă. Din momentul divorţului părinţilor, dânsa a fost crescută de tată, de profesie ofiţer care reuşise să îi asigure o educaţie în termeni riguroşi, chiar cazoni. A urmat şi a absolvit Liceul “Dimitrie Cantemir” din Capitală unde s-a afirmat ca membră în trupa de teatru; în aceeaşi perioadă, a început să cânte unele melodii în limba franceză din repertoriile lui Charles Aznavour şi Salvatore Adamo, aflate atunci în vogă la noi. Din cauza înălţimii sale cam reduse, în mai multe rânduri nu a reuşit să intre la “Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică” din Bucureşti, abia în anul 1984 devenind studentă şi fiind repartizată la clasa actorului Mihai Mălaimare.
Când avea doar 17 ani, Anda s-a prezentat la un concurs de preselecţie pentru un post de solistă la unul dintre ansamblurile artistice ale “Armatei”. Mai târziu, marele nostru comic Mircea Crişan avea să îşi amintească acel episod: “Comandant peste echipele <Armatei> era un colonel Costoli. Omul nu a fost niciodată căpitan sau locotenent, ci era din ăia care a trecut de partea trupelor ruseşti şi a devenit erou. Aşa a ajuns din soldat direct colonel. Pentru că ştia să cânte la chitară, i s-a dat postul de conducere în unul din ansambluri. Acel post de solistă, de care, de fapt, trupa nu avea nevoie, a fost scos la concurs pentru fiica lui Costoli.”. Situaţia a evoluat în felul următor: fiind făcut public anunţul concursului, pe lângă fiica acestuia, s-au prezentat mai multe tinere, între ele aflându-se Anda Călugăreanu; după probe, comisia a declarat-o drept câştigătoare pe domnişoara Costoli; atunci Mircea Crişan a reacţionat vehement: “A fost una, Călugăreanu, fantastică, o cântăreaţă care s-a prezentat precum cele profesioniste, deşi are 17 ani. Pe fata lui Costoli o cunoşteam de mică şi ştiam cât talent are. Am insistat să se facă alegerea corectă. Pe Călugăreanu am considerat-o artistă egală cu mine, deşi era abia o debutantă. Aşa a fost angajată Anca Miranda Călugăreanu. Tot eu am insistat să-şi schimbe numele în Anda, pentru a evita cacofonia. De aceea, dânsa îmi spunea mereu: <Naşule!>.”.
Anda Călugăreanu a cântat la început sub îndrumarea compozitoarei Camelia Dăscălescu, iar mai târziu dânsa a urmat şi a absolvit cursurile de artă dramatică la “Şcoala Populară de Artă” din Bucureşti. După ce este promovată în emisiunile muzicale ale “Radiodifuziunii”, ea a debutat la începutul anului 1965 la “Televiziunea Română” într-un spectacol de varietăţi în care a realizat imitaţii excelente ale unor piese în limba franceză, interpretate de Salvatore Adamo; din repertoriul său nu putea lipsi, desigur, cântecul Tombe la neige/Ninge, mai ales că acel spectacol se desfăşura în luna februarie. Tot în 1965, ea realizează primul disc single cu patru melodii din repertoriul muzicii uşoare franceze; cântă, de asemenea, pe scena “Sălii Palatului” din Capitală cu formaţia Sincron condusă de Cornel Fugaru.
În ziua de 22 mai 1966, Anda Călugăreanu era prezentă în show-ul TV Omul şi camera care fusese regizat de Valeriu Lazarov; producţia respectivă a fost premiată la “Festivalul Internaţional al Filmelor de Televiziune” de la Montreux, Elveţia. La “Televiziunea Română” au continuat apariţiile sale agreabile în anii ce au urmat în cadrul unui trio muzical, alături de Dan Tufaru (viitorul ei soţ) şi Florian Pittiş, care a fost regizat cu inegalabil talent de către Alexandru Bocăneţ. Milioanele de televizoare – pe atunci, din nefericire, doar în două culori/alb şi negru – răspândeau în întreaga Românie cupletele memorabile ale Andei cu Toma Caragiu, duetele ei cu Horaţiu Mălăele.
La ediţia din 1966 a “Festivalului Naţional de Muzică Uşoară” de la Mamaia, Anda, deja devenită o celebritate autohtonă, primea “Menţiunea pentru interpretare”, prezentând publicului patru melodii: Adio de Nicolae Kirculescu; Inimă, inimă de Laurenţiu Profeta; Nu te supăra de Paul Ghentzer; Păi, vezi cum eşti de Emanoil Ionescu. La acelaşi Festival găzduit la malul Mării Negre, Anda Călugăreanu a obţinut noi distincţii binemeritate pentru interpretările sale: 1972/Ce tânăr eşti de Radu Şerban; În rândul patru de Temistocle Popa; 1973/Tinerii de Marius Ţeicu. Participările sale peste hotare au fost multiple: Bulgaria; R.D. Germană; R.F. Germania; Israel; Polonia; Iugoslavia; Ungaria; Belgia etc.
Cine ar putea uita vreodată cântecele Andei: Cheamă-mă; De bine, de rău; Cip, cirip; Minune; Cântec despre Bucureşti; Cântecul biletelor de papagal; Pe Strada Toamnei; Cine-i femeia?; Mâna să-mi fie curată; Micul Prinţ; Iarna ninge cu ochi mari; Mă întreb de ce?; Orgoliu; Ştii, tu, ştii; Ne-am certat; Întoarce-te!; M-ai învăţat; Prin nopţi tăcute; Revino; Vino să dansăm; Mi-a ieşit în cale un băiat; Cum ninge!; Noi nu!; Portocala; Seara? Răspunsul este categoric: nimeni dintre românii care au fost cândva tineri sau dintre cei care sunt acum tineri!
În ceea ce priveşte filmografia asociată Andei Călugăreanu, menţionez următoarele producţii cinematografice: Maria Mirabela şi Maria Mirabela în Tranzistoria (filme în care “şi-a împrumutat” vocea inconfundabilă); Stop-cadru la masă; Rămăşagul; Bietul Ioanide; Următoarele aventuri ale muşchetarilor; Robinson Crusoe; Secretul lui Nemesis; O zi la Bucureşti. Nici lumea teatrului nu i-a fost străină.Astfel, Anda Călugărenu s-a remarcat în multe roluri jucate pe scenele “Teatrului Mic”, Teatrului “C.I. Nottara”, Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale”, Teatrului “Ţăndărică”, Teatrului “Ion Creangă”. A mai jucat în unele piese de teatru radiofonic şi musicaluri (e.g. Cheile de aur de Eugenia Zaimu; Gâlcevile din Ghioggia de Carlo Goldoni; Titanic Vals de Tudor Muşatescu).
Din multitudinea celor care şi-au exprimat admiraţia pentru talentul ei în domeniul muzicii autentice, am reţinut declaraţiile publice ale următoarelor personalităţi: i) Dinu Săraru: “A fost într-adevăr un copil-minune în muzică şi în teatru, nu însă din stirpea (neamul – n.n.) celor de astăzi, care pier prematur, până la apusul soarelui, ca fluturii de varză toamna. Ea a fost şi a rămas în ochii noştri aidoma acelui buchet parfumat de lăcrămioare, care ne lasă să credem că primăvara este singurul anotimp de pe pământ.”; ii) Nicu Alifantis: “Pentru oricare dintre noi, fie că am cunoscut-o sau nu, Anda a fost o mare artistă. Cred că toţi suntem convinşi că s-a grăbit, plecând dintre noi. Cine ştie câte minuni ar mai fi putut înfăptui în teatru, în film şi în muzică! Ce stea avea deasupra capului ei!”; iii) Horaţiu Mălăele: “Am cunoscut-o de pe vremea studenţiei, când ea era cine era, iar eu, Horaţiu Mălăele – un nimeni…S-a întâmplat să ne întâlnim în anturajul lui Toma Caragiu. Cu Anduţa am legat o prietenie de nedesfăcut.”.
În martie 1992, în timp ce se afla într-un turneu în Israel, s-a simţit foarte rău; după descoperirea unor probleme grave la plămâni, dânsa a efectuat unele tratamente la unităţi medicale din România şi Grecia, dar a decedat la 15 august 1992, la Bucureşti, când avea numai 45 de ani.
