Utopia socialistă vs utopia liberală

România a trecut prin utopia socialistă, unii ar spune că și comunistă, totuși, se pare că mai sunt mulți, foarte mulți, care cred în această utopie. Acest lucru îl vedem în sondajele de opinie care se întrec în a ne da direcția de vot pentru alegerile care urmează, pentru că asta fac de fapt sondajele de la noi, încearcă să ne dea o direcție. Acuma, legat de această utopie socialistă, în care, în afara Coreei de Nord, nimeni nu mai crede, cred că nici aceasta nu mai crede, dar numai așa poate ține înlănțuit acest popor, cred că majoritatea dintre noi sunt de acord că nu poate funcționa. Și atunci, de ce se dorește să se meargă mai departe cu această utopie? Simplu, din interes economic! Cum așa? Păi utopia socialistă ne spune că toate bunurile sunt ale tuturor, că întreprinderile, de stat fiind, sunt ale noastre, ale tuturor, dar, ce să vezi?, sunt conduse doar de unii, exact de către cei care ne propovăduiesc egalitatea, bunăstarea comună etc. Sigur, posturile cele mai bune din aceste firme fiind rezervate lor și acoliților lor (mă gândeam să le spun ,,aparținătorilor” lor), și veniturile cele mai mari le aparțin tot lor. Ca atare, hai să facem cât mai multe firme de stat! Avem precedentul fostei primărițe de la București, cu acele noi întreprinderi de stat înființate imediat cea a ajuns în funcție. Și nu numai acest exemplu, astfel de exemple sunt în toată țara. În ceea ceea ce privește performanțele acestor firme de stat, le vedem pe pielea noastră, sunt adevărate găuri negre pentru România și pentru cvasimajoritatea românilor, însă sunt menținute fiindcă sunt aducătoare de venituri, respectiv salarii mari, pentru cvasiminoritatea românilor, adică a acelora care susțin această utopie socialistă.

Pe de altă parte, se susține, foarte virulent uneori, ceea ce Adam Smith numește ,,mâna invizibilă” a pieței, o libertate totală a economiei, o intervenție minimă a statului, o dereglementare dusă la maximum acceptabil. Din păcate, și aici avem de-a face cu o utopie. Este o utopie pentru că se presupune că indivizii acționează întotdeauna în cunoștință de cauză, că sunt informați tot timpul, iar prin acțiunile lor economice duc spre progresul progresul individual și automat spre cel colectiv, ca atare va crește și bunăstarea tuturor. În mare este adevărat, dar cu ,,mici” amendamente: progresul sigur va veni, dar bunăstarea tuturor nu este la fel de sigur că va veni pentru toți. Vedem acest lucru zilnic în ceea ce se întâmplă la nivel global, când 1% din populația lumii deține peste 60% din averea lumii, iar acest procent crește în fiecare an. Un alt amendament: informațiile importante, uneori, sunt deținute de un număr restrâns de oameni, ca atare ,,mâna invizibilă” este perturbată puțin în acțiunile ei. Ei bine, în acest moment am cam avea nevoie de un stat, eficient, competent, care să regleze aceste perturbații. Și, în fine, un ultim amendament: nu toate acțiunile oamenilor sunt motivate economic, de bani. Sunt oameni care au și alte valori, nu doar economice, cum ar fi cele umane, culturale, spirituale etc. Ei bine, aici ,,mâna invizibilă” a pieței chiar are o problemă! Ce este de făcut în acest caz, cu aceste utopii? Pe care o alegem? Evident, utopia socialistă nu are cum să funcționeze, s-a demonstrat chiar pe pielea noastră, iar cea liberală trebuie să sufere niște modificări ,,pe ici pe colo, prin punctele esențiale”, vorba lui nenea Iancu. Cu alte cuvinte, economia trebuie să fie lăsată liberă de concurența neloială, toxică de multe ori, a firmelor de stat, să fie reglementată și supravegheată astfel încât piața să fie liberă, concurențială, iar de rezultatele și de bunăstarea care rezultă din această libertate să se bucure toți cetățenii. În rest, sistemul de impozitare, progresivă sau nu, sistemul de asigurări sociale etc., sunt doar mijloace prin care statul, adică cei trimiși de cetățeni în aceste funcții, se asigură că membrii lui beneficiază de roadele muncii lor. Poate că uneori, în anumite cazuri, mai ales acolo unde nu există concurență, statul trebuie să intervină chiar și prin înființarea de firme, dar după aceea acestea trebuie să funcționeze libere, fără avantaje create artificial față de firmele private care, eventual, ar apărea ulterior.