Mariana BUTNARIU (gds.ro)
Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României.
”Curtea reţine, raportat la actele şi faptele descrise de contestatori şi reţinute la paragrafele 7-14 şi 22 ale prezentei hotărâri, că înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO. Astfel, Curtea va admite contestaţiile formulate şi va anula Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024”, se arată în document.
Diana Șoșoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului
Totodată, potrivit CCR, ”dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiţie sine qua non a democraţiei şi a funcţionării democratice a statului şi se exercită cu respectarea exigenţelor Constituţiei şi a legilor. Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituţiei”.
”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale. Examinarea acestor condiţii poate fi realizată numai de Curtea Constituţională. Ar fi inadmisibil şi contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiţii şi totuşi să participe la alegeri, iar dacă le va câştiga să depună un jurământ de credinţă formal”, argumentează Curtea Constituţională.
Unul dintre punctele centrale ale argumentului a fost analiza comportamentului public al candidatei
De asemenea, CCR menţionează că ”este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale”.
”Regulile democratice se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent de calitatea lor în stat şi de opţiunile politice, neputând fi tolerate manifestările şi derapajele anarhice în spaţiul public. O astfel de conduită aduce în discuţie problema folosirii instituţiilor şi procedurilor constituţionale în scopul negării în final a exigenţelor, principiilor şi valorilor reglementate constituţional.
Declaraţiile publice, luările de poziţii şi exprimarea unor convingeri în contradicţie cu valorile constituţionale şi cu exigenţele unei societăţi democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă, în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al României, pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituţiei şi apărarea democraţiei – condiţii pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, adaugă CCR.
Apartenenta Romaniei la UE si la NATO nu sunt trecute in Constitutie – ele au venit ca urmare a unor negocieri internationale DUPA ce Constitutia a capatat forma actuala (deci nu au putut fi invocate drept „garantii constitutionale” la momentul intrarii in vigoare a Constitutiei si nu pot fi invocate drept „garantii constitutionale” dupa o vreme).
Totodata iesirea unei tari din UE nu este un fapt imposibil, ba chiar s-a si produs in cazul Marii Britanii. Sper ca judecatorii britanici nu au considerat ca 52% din participantii la referendumul Brexit au avut idei despre ” înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO”
Este o rusine ca CCR se transforma intr-un cenzor al ideilor politice exprimate public. In orice tara exista Constitutie si exista dreptul de a dezbate public Constitutia ba chiar de a modifica articole din Constitutie. Evident ca modificarea unui articol din Constitutie se desfasoara in contextul unor discutii publice in care unii opinenti se pronunta IMPOTRIVA acelui articol, deci impotriva Constitutiei.
P.S.
Alaturi de multe alte figuri publice, inclusiv politicieni din partide opuse partidului SOS al doamnei Sosoaca, ma declar impotriva ideilor promovate de dansa si de partidul ei, dar SUSTIN dreptul doamnei de a candida in alegeri.
P.P.S.
Si zice CCR ca daca eu sau altii propunem iesirea Romaniei din UE ne transformam in tradatori de tara si ni se ia dreptul de vot (care are aceleasi conditii constitutionale ca si dreptul de a candida)?
DESFIINTATI ARISTOCRATIA ZISA CCR, O MAFIE PE BANII POPORULUI. ROMÂNIA TREZESTE TE, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZARE FARA DESPAGUBIRI, YANKEES GO HOME, TRAIASCA ROMÂNIA LIBERA
Dreptul de a fi judector il are doar unul singur ,restul sunt pensionari de lux [ bani dati moca ] deci sa stea la pensie ca nu stim daca mai sunt in stare sa ia decizii importante!