Vineri, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a avut loc Gala Premiilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Gala de premiere sub egida AOSR este un eveniment devenit tradiţie în spaţiul academic românesc, dedicat excelenţei în cercetare, care premiază cele mai importante contribuţii la progresul ştiinţei şi al cunoaşterii.
Desfăşurată într-o instituţie-etalon a culturii, ştiinţei şi civilizaţiei româneşti, în cadrul somptuos, cu o puternică semnificaţie simbolică, al Aulei Bibliotecii, Gala a celebrat cercetarea premiind cele mai valoroase lucrări ştiinţifice din domenii fundamentale. Premiile acordate sunt onorifice, fără a implica o componentă financiară, constituind recunoaşterea academică a meritelor şi valorii, un mod simbolic de consacrare a excelenţei.
La manifestare, a participat un public select, format din membri ai corpului academic, cercetători, oameni de ştiinţă şi de cultură, personalităţi ale vieţii publice din ţară şi din străinătate. Amfitrionul ceremoniei a fost prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
În cadrul ediţiei din acest an a Galei, au fost decernate premiile AOSR pe anul 2017. Iată care sunt acestea, ordonate pe secţiunile care intră în structura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România:
SECŢIUNEA ŞTIINŢE MATEMATICE, Premiul DIMITRIE POMPEIU, Sebastian ANIŢA, Vincenzo CAPASSO, Herb KUNZE, Davide La TORRE pentru lucrarea: Dynamics and Control of an Integro-Differential System of Geographical Economics, Annals – Series on Mathematics and Its Applications, Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; DIMITRIE POMPEIU Special Award, Gioia FAILLA pentru lucrarea: Combinatorics of Hankel Relations, Annals – Series on Mathematics and Its Applications, Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;
SECŢIUNEA ŞTIINŢE TEHNICE, Premiul HERMANN OBERTH, Mihai VIŞINESCU, Sorin AVRAM, Emanuel BĂDESCU, Cristian ROMAN pentru cartea: 100 Romanian Inovators, Editura Institutului Cultural Român, 2017; Premiul MARTIN BERCOVICI, Dumitru POPESCU, Amira GHARBI, Dan ŞTEFĂNOIU, Pierre BORNE pentru cartea: Process Control Design for Industrial Applications, Editura Iste şi Editura Wiley, 2017; Premiul GOGU CONSTANTINESCU, Costică ATANASIU, Gabriel JIGA pentru cartea: Comportement mecanique des Materiaux, Editura AGIR, Bucureşti, 2017; SECŢIUNEA ŞTIINŢE AGRICOLE, SILVICULTURÄ ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ, Premiul EUGEN RĂDULESCU, Aurelian PENESCU, Nicolae IONESCU, Mihaela Ioana GEORGESCU, Elena SĂVULESCU, Mihaela NICHITA, Sorin Gabriel IONESCU, pentru cartea: Compendiu de botanica buruienilor, Editura Ceres, 2017; Premiul AMILCAR VASILIU, Radu BREJEA pentru cartea: Tehnologii de protecţia solului şi reconstrucţie a landşaftului în nord-vestul României, Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Bucureşti, 2017; SECŢIUNEA ŞTIINŢE MEDICALE, Premiul CONSTANTIN C. ILIESCU, Adrian COVIC, Mehmet KANBAY, Edgar V. LERMA pentru cartea: Resistant Hypertension in Chronic Kidney Disease, Editura Springer, 2017; Premiul ARTHUR KREINDLER, Vlad Alexandru CIUREA, Mihai POPESCU, Dan Cristian VOINESCU, George POPESCU pentru cartea: Discopatia vertebrală cervicală, Editura Universităţii din Piteşti, 2017; Premiul ALEXANDRU D. RĂDULESCU, Gheorghe TOMOAIA pentru cartea: Traumatologie osteoarticulară, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2017; Premiul EUGEN PROCA, Ioanel SINESCU, Viorel TODE pentru cartea: File din istoria urologiei româneşti, Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2017; SECŢIUNEA ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE, SOCIOLOGIE, Premiul NICHOLAS GEORGESCU ROEGEN, Constantin ANGHELACHE pentru cartea: România 2017 – Starea economică la un deceniu de la aderare, Editura Economică, Bucureşti, 2017; Premiul ANGHEL RUGINĂ, Cecilia ALEXANDRI pentru cartea: Agricultura şi spaţiul rural evaluări la 10 ani de aderare, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017;
SECTIUNEA FILOSOFIE, TEOLOGIE ŞI PSIHOLOGIE, Premiul CONSTANTIN NOICA, Ioan N. ROŞCA pentru cartea: Repere ale filosofiei româneşti de la Dimitrie Cantemir la Constantin Noica, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2017; Premiul ANTON BACALBAŞA, Ioan LAZÄR pentru cartea: Formalismul. Ştiinţa poetică a artei filmului, Editura Felix Film, 2017; SECŢIUNEA ŞTIINŢE ISTORICE ŞI ARHEOLOGICE, Premiul GHEORGHE BUZATU, Cristina PREUTU pentru cartea: Propaganda politică în România socialistă, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, 2017; Premiul GRIGORE GAFENCU, Constantin UDRIŞTE pentru cartea: Numele Udrişte şi oraşul Turceni de-a lungul istoriei, Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Bucureşti, 2017; Premiul ANDREI OŢETEA, Adrian MAJURU, Octavian BUDA pentru cartea: Minovici – 100 de ani de pionierat (1850-1950), Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, 2017; Premiul DIMITRIE CANTEMIR, Mircea Gheorghe ABRUDAN pentru cartea: Descrierea Olteniei la 1723, Editura Istros, Brăila/Cluj-Napoca, 2017;
SECŢIUNEA ŞTIINŢE MILITARE, Premiul MAREŞAL CONSTANTIN PREZAN, Ion GIURCÄ pentru cartea: Armata română de la Bucureşti la Mărăşeşti 1916 – 1917, Editura Militară, Bucureşti, 2017; Premiul GENERAL VALENTIN ARSENIE, Marinel-Adi MUSTAŢĂ, Cristina BOGZEANU pentru cartea: Programul euristicilor şi biasurilor, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2017.
În cadrul ediţiei 2019 a Galei, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof. univ. dr. ing. Adrian BADEA, a declarat: „Gala premiilor reprezintă, în mod simbolic, corolarul activităţii instituţiei noastre, care, prin statut şi misiune, este dedicată ştiinţei şi creaţiei ştiinţifice. Încă de la înfiinţarea ei, în 1935, de către personalităţi academice strălucite, Academia de Ştiinţe din România, aşa cum s-a numit în prima perioadă a existenţei sale, a fost un for de consacrare ştiinţifică, un mediu al elitelor intelectuale, de prestigiu naţional şi internaţional, care şi-au adus o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţei româneşti. Prin premierea celor mai relevante rezultate ştiinţifice, cuprinse în lucrări de specialitate, celebrăm valoarea, creativitatea şi originalitatea, susţinem şi încurajăm creaţia ştiinţifică prin manifestările ei superlative. Lucrările premiate reprezintă contribuţii ştiinţifice la domeniile pe care le reprezintă şi sunt parte a procesului sinergic de evoluţie a ştiinţei şi cercetării în marea lor complexitate şi diversitate. În viziunea noastră, ştiinţa, cercetarea, educaţia sunt pilonii dezvoltării ţării în lumea de azi, care îşi concepe dezvoltarea pe cunoaştere. Concepte precum societatea bazată pe cunoaştere, Europa inovaţiei şi multe altele exprimă bine această perspectivă. România are un potenţial de inteligenţă şi creativitate excepţional, adevăr, de altfel, recunoscut la nivel internaţional. Prin activităţile noastre specifice şi evenimente precum Gala Premiilor AOSR, noi şi instituţia noastră încercăm să susţinem acest potenţial şi să-l stimulăm. În ştiinţă, văd marea şansă de dezvoltare şi afirmare, în continuare, a României pe plan internaţional.”