CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DIN TOKYO
Autor: Profesor de matematică, gradul I Constantin Hărăbor – Autor și Coordonator de Proiect
Motto: „Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat” – Confucius
Așa cum am mai scris, Proiectul Orizont Eminescu Mihai – Internațional, demarat în anul 2022 de un grup de profesori entuziaști de la Școala Gimnazială Orizont din Drumul Taberei, București, a avut o evoluție spectaculoasă de la an la an.
În primul an școlar, 2022/2023, activitatea internațională a constat în participarea unui grup de 2 copii și două cadre didactice la Săptămâna Internațională de Cultură Română de la Hamilton, statul Ontario, Canada, organizat de Asociația Culturală Română din acest oraș. Apoi, în toamna anului 2023, proiectul a ajuns în Australia și Noua Zeelandă, Asociația Doina din Brisbane și respectiv Auckland, devenind parteneri în proiect.
Anul școlar 2023/2024 a fost deosebit de fructuos pentru că, în iulie, proiectul a fost prezentat din nou la Săptămâna Internațională de Cultură Română de la Hamilton – Canada prin expoziția Orizont Plastic Eminescian, albumul de artă omonim și e-book-ul proiectului, de către o delegație de trei profesori. Apoi, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române, o delegație a echipei de proiect formată din coordonatorul proiectului și profesorul de arte plastice al școlii a fost invitată la Chișinău pentru a prezenta proiectul la Congresul Mondial Eminescologic organizat de Centrul Academic Mihai Eminescu, inițiat și coordonat de unul din cei mai mari eminescologi în viață – academicianul Mihai Cimpoi. Aici am montat expoziția Orizont Plastic Eminescian, am prezentat în fața Congresului albumul omonim precum și proiectul printr-un PowerPoint realizat de doamna Sabina Luminița Cozma – profesor de arte plastice la Școala Orizont și de cooronatorul proiectului.
Dar nu ne-am oprit aici și încă din debutul anului 2024 am realizat un parteneriat cu Ambasada României la Tokyo prin intermediul Doamnei Cristina Caprini, secretar II, care ne-a ajutat cu angrenarea unui grup de copii români din Tokyo care au trimis desene pentru expoziția plastică amintită. Aceste desene au participat atât la expoziția din Canada, cât și la cea din Chișinău și au fost inculse în albumul amintit.
Cu ocazia unei deplasări cultural-turistice în Japonia a coordonatorului de proiect, parteneriatul amintit s-a finalizat prin organizarea unei expoziții de artă plastică la sediul Ambasadei României în Japonia. La această expoziție, pe lângă desenele copiilor din Japonia, am expus și ilustrații ale unor copii români din Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Polonia, Republica Moldova, România și Turcia. Am avut onoarea și bucuria ca la acest eveniment să expunem și reproduceri ale unor picturi având ca subiect Luceafărul Culturii Române ale cunoscutului pictor, sculptor si grafician Valentin Tănase, cu amabilul acord al Dânsului, ca un model de urmat pentru viitorii artiști plastici în devenire. Menționăm în acest sens faptul că doi dintre elevii expozanți din București sunt actualmente elevi ai Liceului de Artă „Nicolae Tonitza”, anume Theea-Nicola Badea și Sibel Suliman.
În realizarea și montarea acestei expoziții am beneficiat de sprijinul competent al doamnei Ștefana Mărmureanu, referent în cadrul Institutului Cultural Român de la Tokyo, precum și al doamnei Anca Apostol din București care, în calitate de membră în echipa de proiect, a avut rolul de a antrena elevi români din Istanbul la POEM-I.
La acest eveniment au participat o parte dintre copiii respectivi și familiile lor. Cu această ocazie, E.S. Dr. Ovidiu Alexandru Raețchi a înmânat diplome de participare la expoziție și cadouri elevilor, spre marea lor bucurie, mîndrie și încântare. De asemenea, coordonatorul proiectului le-a înmânat diplomele de participare la expoziția din Canada precum și Albumul Plastic eminescian – produsul proiectului. A fost o întâlnire deosebit de emoționantă și foarte placută, fiind primiți cu atenție si multă căldură. Familiile copiilor implicați în POEM-I s-au bucurat nespus de participarea la expoziție și la ceremonia de înmânare a diplomelor de participare în proiect și a cadourilor menționate. Copiii au fost fericiți și foarte încântați de recompensele primite.
Așa cum spunea marele învățat chinez Confucius: ”Oriunde te duci, du-te cu toată inima”, ne-am dus cu toată inima, am fost primiți cu toată inima deschisă dar am primit și un cadou extraordinar de la Dumnezeu pentru munca entuziastă a echipei de proiect de la Școala Gimnazială Orizont – anume mama elevilor Anna și Teodor Kang, doamna Alexandra Crasovschi, a fost eleva școlii noastre. Absolventă a Școlii Orizont în 1997, a urmat studiile universitare la ASE – Facultatea de Comerț, pe care le-a finalizat în Japonia la Universitatea Tohoku – Facultatea de Economie, acum fiind expert la o celebră firmă de consultanță economică. A fost pentru noi o mare bucurie și satisfacție, ca o confirmare a pasionantei munci de educație a copiilor pentru a-i pregăti pentru viață, în vederea integrării armonioase și eficiente în societatea viitorului.
Aceste rezultate remarcabile nu ar fi fost posibile fără implicarea entuziastă a tuturor membrilor echipei de proiect și cu sprijinul unor oameni de omenie. De aceea, în încheiere, menționăm câteva persoane cheie care au contribuit la succesul acțiunii, acesta fiind încă un mod de a le mulțumi.
În primul rând, le menționez pe doamna profesoară Iuliana Matrosenco – managerul general de proiect, profesoarele Daniela Ioniță și Andreea Cososchi – secretare de proiect, artist plastic și profesor de Arte plastice Sabina Luminița Cozma. Un sprijin deosebit am primit din partea Comitetului de părinți, în mod special al doamnelor Renata Roșu – tehnoredactorul Albumului Plastic Eminescian și Simona Prunaru, care a tipărit gratuit cele 100 de albume necesare, la un nivel calitativ apreciat ca excelent de partenerii internaționali din proiect.
Un sprijin indirect, dar de mare calitate, l-am primit din partea Agenției Paralela 45 care ne-a asigurat organizarea deplasării în Japonia prin intermediul unui ghid de excepție – doamna Oana Rotaru, cu foarte mare pofesionalism în turism, dublat de un foarte bun specialist în antropologie culturală, bun cunoscător al culturii japoneze, fiind absolventă a unui stagiu de 6 luni de cercetare a populației ainu din insula Hokkaido.
Nu în ultimul rând, aducem mulțumirile noastre E.S. Dr. Ovidiu Alexandru Raețchi – proaspătul Ambasador al României în Japonia, pentru deschiderea și căldura cu care i-a primit pe toți participanții la acțiune.
Suntem mai mult decat onorati sa va fi cunoscut.Felicitari pentru tot ce ati facut pana acuma,nu de alta, dar aduceti onoare Romaniei si noua tuturor.Mult succes proiectelor viitoare si tare ne-am dori sa ne mai intalnim pe diverse coordonate geografice. Cu sima, fam. Ban!