Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: România își consolidează poziția secundă în rândul piețelor de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Economie

România își consolidează poziția secundă în rândul piețelor de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 25 februarie 2025
Distribuie
Radu Dumitrescu, Deloitte Romania

În 2024, aproape jumătate dintre investitorii strategici implicați în tranzacții pe piața locală au fost români

Analiză Deloitte

Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din România a înregistrat în 2024 unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii cinci ani, conform unei analize efectuate de Deloitte România. Cu 151 de tranzacții de peste 5 milioane de euro, a căror valoare totală estimată este între 5,7 și 6,1 miliarde de euro și de 5,2 miliarde de euro, fără mega-tranzacția prin care PPC a preluat de la Evryo Group portofoliul de energie regenerabilă, piața locală de profil s-a apropiat anul trecut de nivelul record din 2022, când s-au înregistrat 155 de tranzacții cu o valoare totală estimată de aproximativ 5,2 miliarde de euro (excluzând cele două mega-tranzacții din 2022, care au totalizat 1,7 miliarde de euro).

Acest nivel de activitate consolidează poziția secundă a României în topul celor mai active piețe de M&A din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), arată datele Mergermarket analizate de Deloitte România. Ponderea țării noastre în numărul total de tranzacții înregistrate în regiune a crescut de la 15% (în 2023) la 17%, fiind depășită doar de Polonia (41%, în coborâre de la 44%, în 2023) și urmată de Cehia (13%) și de Ungaria (9%). Față de 2023, numărul de tranzacții din România a avut cea mai mare rată de creștere anuală din regiune, de 27%. Spre comparație, creșterea medie anuală în ECE a fost de 9% în 2024.

„Ritmul susținut de creștere a activității de M&A din România în 2024 consolidează poziția țării noastre în regiune, micșorând diferența față de lider, Polonia. De asemenea, este de remarcat tendința de maturizare a pieței locale de profil, vizibilă în creșterea numărului de tranzacții cu valoare mare, a valorii medii a tranzacțiilor, precum și a ponderii investitorilor locali în totalul tranzacțiilor. Pentru 2025, ne așteptăm la o evoluție în aceeași direcție a maturizării pieței și la una-două mega-tranzacții”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte România.

Excluzând mega-tranzacțiile (tranzacții de peste 500 de milioane de euro), valoarea medie a unei tranzacții a fost de 34 de milioane de euro în 2024, față de 25 de milioane, în 2023.

Sectorul în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacții în 2024 în România rămâne cel imobiliar și de construcții (28%). Acesta este urmat de energie (18%), produse de consum (13%), produse și servicii industriale (10%) și tehnologie (7%). Din punctul de vedere al valorii, sectorul energetic conduce, cu 34% din totalul pieței, urmat de imobiliare și construcții (22%), produse de consum (14%), servicii bancare și valori mobiliare și produse și servicii industriale (câte 8%).

Investitorii strategici au continuat să domine piața în 2024, ponderea lor crescând ușor de la 87% (în 2023) la 89% din numărul total de tranzacții. Dintre aceștia, 44% au fost români, o creștere semnificativă față de anul anterior (29%), iar tranzacțiile în care au fost implicați reprezintă 32% din valoarea pieței, din nou, un avans considerabil față de 9%, în anul anterior.

Târziu, dar se clarifică, în sfârșit, noțiunea de ,,întreprinderi legate”
18 martie 2024

„Este remarcabil că investitorii strategici români implicați în procese de fuziuni și achiziții în 2024 reprezintă aproape jumătate din numărul total și aproape o treime din valoarea totală a tranzacțiilor cu investitori strategici, ceea ce indică o tendință de maturizare a businessurilor antreprenoriale locale, care acum își consolidează poziția de piață prin achiziții”, a adăugat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte România.

Dintre investitorii strategici străini, cei care provin din Grecia au investit cele mai mari sume (13% din valoarea pieței locale din 2024), urmați de britanici (5%), cehi (5%) și elvețieni (4%). În funcție de numărul de tranzacții în care au fost implicați, se remarcă și investitorii din SUA (7% din volumul pieței), din Germania (5%) și din UK (4%).

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Strategie de M&A, Corporate Finance, Due Diligence, Integrare post-fuziune, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

Notă: analiza este efectuată pe baza informațiilor colectate din surse publice și actualizate cu valorile tranzacțiilor rezultate din cele mai recente informații disponibile.

5-banca-transilvania-nou
Reacţia Băncii Transilvania față de „taxa pe lăcomie”: „Este o naţionalizare a profiturilor”
17 ianuarie 2019
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Investitorii din Europa de Vest au plătit 1,75 mld. € pentru active imobiliare în România în ultimii 5 ani, având o cotă de piaţă de 39%
Articolul următor Consiliul Concurenței: Porturile românești nu sunt atractive comparativ cu alte porturi europene și din cauza tarifelor practicate
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Escaladare în Orientul Mijlociu: militari americani morți într-un accident aviatic în Irak. Explozii la Teheran în timpul unui miting masiv
Extern
Cheltuielile cu alimentele și energia în rândul tinerilor, în top; două treimi dintre intervievați, de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită, în România
Actualitate
Creștere minoră, de 0,5%, a pensiei medii de asigurări sociale de stat 
Economie

RSS Știri Financiare

  • București a câștigat 22.500 de locuitori în ultimii 5 ani din migrația externă
  • „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică
  • Lidl inaugurează pe 12 martie un nou magazin în Craiova
  • Kaufland a inaugurat în Avantgarden Bartolomeu al cincilea magazin din municipiul Brașov
Imobiliare

Peste 72.000 de locuințe finalizate în 2021 în România, record absolut după 1989

3 minute
Turism

ANAT sărbătorește Ziua Mondială a Turismului

5 minute
cemacon
Companii

Cresc afacerile la Cemacon

2 minute
Transporturi

KLM și Thalys, parteneriat-pilot pentru transferul pasagerilor la bordul trenurilor de mare viteză pe ruta Amsterdam-Schiphol (AMS) – Bruxelles

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?