Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Zubin Mehta – longevitatea unei baghete
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Zubin Mehta – longevitatea unei baghete

Dan Mihai Bârliba
Autor
Dan Mihai Bârliba
Publicat 27 aprilie 2025
Distribuie
Zubin Mehta Foto: Apoorva Guptay, CC BY 2.0 https://creativecommons.org/licenses/by/2.0, via Wikimedia Commons

Cred că cititorii mei s-au obişnuit cu stilul unor articole evocative ce încep cu anumite cugetări şi declaraţii ale personalităţilor cărora le sunt dedicate. De această dată le voi asocia Maestrului indian Zubin Mehta, director emeritus al “Orchestrei Filarmonice din Israel” şi dirijor emeritus al “Los Angeles Philarmonic”:

*“Muzica este mesajul păcii, muzica aduce numai pace.”; *“Am aflat când eram la Universitate că medicina nu este pentru mine. Am salvat multe vieţi deoarece nu am fost un doctor!”; *“Cred că un critic şi un director muzical ar trebui să aibă o relaţie atât de bună încât ei să poată ridica telefonul şi să se sune unul pe celălalt.”; *“Imaginaţi-vă miile şi miile de concerte care au loc în fiecare zi pretutindeni în lume. Şi efectul pozitiv pe care îl au asupra ascultătorilor. Imaginaţi-vă o lume fără ele. Această absenţă este de neconceput.”; *“Îmi lipseşte foarte mult standardul interpretativ al «New York Philarmonic». Aceasta a însemnat o etapă superioară din viaţa mea.”; *“Ar trebui să spuneţi că Richard Wagner a fost «Regina Victoria a Europei». El a avut copii muzicali pretutindeni!”; *“După dirijarea creaţiilor lui Wagner, «Triplul Concert» al lui Beethoven este ca şi cum ai lua un «Alka Seltzer» (medicament contra durerilor dentare, faringiene, articulare, musculare ş.a. – n.n.).”; *“Sunt foarte dator strămoşilor noştri, muzical vorbind, pentru că ei ne-au lăsat 400 de ani de muzică.”; *“«A Opta» a lui Bruckner (Simfonia nr. 8 în C minor de compozitorul austriac Anton Bruckner – n.n.) este un Colos.”.

Zubin Mehta s-a născut la 29 aprilie 1936 la Bombay/actualul Mumbay din India Britanică. A primit pregătirea muzicală iniţială de la tatăl său, un violonist autodidact care a fost fondatorul “Bombay Simphony Orchestra” şi mai târziu dirijor al “American Youth Simphony” timp de 33 de ani după ce s-a mutat la Los Angeles; ulterior tatăl a revenit la Bombay. Tânărul Zubin a absolvit “St. Mary’s School “şi a urmat cursurile de medicină la “St. Xavier’s College” din Bombay. La vârsta de 18 ani el a plecat la Viena pentru a studia la “Academia Muzicală de Stat” unde a rămas timp de 3 ani, fiind în paralel membru al “Chamber Orchestra”; a urmat o perioadă de câţiva ani în care dânsul a fost angajat ca dirijor asociat al “Royal Liverpool Philarmonic”.

După debutul din anul 1967 al lui Zubin Mehta la renumita “Carnegie Hall” din New York criticul muzical american Winthrop Sargeant scria: “Mehta are capacitatea de a controla fiecare sunet al unei orchestre şi el face aceasta prin cele mai simple gesturi, fiecare dintre ele având un efect imediat şi perceptibil. Posedă un talent de a transmite o modalitate a serenităţii sau a măreţiei liniştite atât orchestrei, cât şi auditoriului, care se regăseşte rareori la tânăra generaţie a dirijorilor.”.

Anii ’60 şi ’70 ai veacului trecut au marcat o evoluţie semnificativă a activităţii sale dirijorale la “Montreal Symphony Orchestra”, “Los Angeles Philarmonic” şi “Vienna Philarmonic”. “Orchestra Filarmonică Israeliană” din Tel Aviv i-a oferit în 1969 postul de consilier muzical, iar din 1977 cel de director muzical; în anul 1981 i s-a acordat această funcţie pe viaţă. Anul 1978 l-a găsit pe Zubin Mehta ca director muzical şi dirijor principal la “New York Philarmonic”, funcţii în care a rămas până în 1991. În perioada ce a urmat Zubin Mehta a deţinut noi poziţii ca o reconfirmare clară a calităţilor sale dirijorale. Începând din 1985 el a fost prim-dirijor al “Orchestra Maggio Musicale Fiorentino” din Florenţa; cu această orchestră dirijată de dânsul a avut loc la Roma în cursul anului 1990 primul concert al celor trei mari tenori Luciano Pavarotti, José Carreras şi Placido Domingo.

Anumite concerte dirijate de Zubin Mehta s-au desfăşurat în diverse locaţii purtând semnificaţii deosebite: iunie 1994 – Requiemul de Mozart cu orchestra simfonică şi corul acesteia din Sarajevo pe ruinele “Bibliotecii Naţionale” din Bosnia; concertul a fost dedicat victimelor războaielor din fosta Iugoslavie, iar încasările au fost donate familiilor persoanelor ucise în conflictul armat bosniac; 29 august 1999 – Simfonia a II-a de Gustav Mahler la Weimar, în vecinătatea fostului lagăr nazist de concentrare de la Buchenwald, cu “Orchestra de Stat a Bavariei” şi “Filarmonica din Israel”; 1997 şi 1998 – 9 concerte istorice cu opera Turandot de Puccini în fostul “Oraş interzis” din Beijing cu participarea a peste 300 de figuranţi şi 300 de soldaţi. Maestrul s-a preocupat de identificarea şi pregătirea noilor talente la “Mehli-Mehta Music Foundation” din Mumbai şi la “Buchmann-Mehta School of Music” din Tel Aviv. În critica muzicală internaţională Zubin Mehta a fost în mod unanim apreciat pentru stilul său dinamic, “răscolitor şi viguros” al interpretării creaţiilor lui Richard Strauss, Gustav Mahler şi Anton Bruckner.

De-a lungul vieţii sale artistice Zubin Mehta a primit numeroase titluri de onoare şi distincţii precum: Ordinul de Merit al Bavariei; Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Mare Cruce; Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint; Premiul Imperial “Takamatsu” pentru Cultură al Japoniei; Premiul “Padma Bhushan” al Indiei; Legiunea de Onoare a Republicii Franceze în rang de Ofiţer; Premiul “Tagore” pentru Armonie Culturală al Indiei; Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler; Medalia de Distincţie a Preşedintelui Israelului; Premiul O.N.U. pentru Pace şi Toleranţă; Ordinul Commonwealth of Australia în rang de Cavaler etc.

HISTORY Channel pregătește serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România”
29 aprilie 2024

Zubin Mehta a întruchipat idealul Interculturalităţii prin întreaga sa viaţă: ca origine a fost un indian născut la Bombay în atmosfera filosofiei hinduse; şi-a dezvoltat pregătirea muzicală într-un mediu occidental (european şi transatlantic) dominat de valorile religiei creştine; s-a ataşat de cultura şi arta ebraică reprezentată de orchestra simfonică de mare prestigiu internaţional a Israelului; pretutindeni marele dirijor s-a simţit ca în propria lui casă alături de membrii familiei.

La cugetările şi mărturisirile sale prezentate la începutul acestui articol adaug acum câteva care reflectă aceste convingeri de profundă solidaritate interumană: *“Cetăţenii Indiei, Pakistanului şi Kashmirului trebuie să fie împreună şi să facă muzică.”; *“Doresc foarte mult să cânt pentru hinduşi şi musulmani care stau împreună. Asta este tot ce îmi doresc.”; *“Gusturile mele sunt vieneze.”; *“New York este într-adevăr un loc unde trebuie să ajungi; când eşti la New York, eşti în centrul lumii, în vizuina leului.”; *“Iubesc India.”; *“Să încercăm a socoti numărul laureaţilor Premiului Nobel care au provenit de la centre ştiinţifice de excelenţă precum «Weizmann Institute» şi «Technicon» de la Universitatea Tehnică din Haifa. Aceştia sunt cel puţin 25!”; *“Există trei orchestre la München, toate de nivel mondial, într-un oraş cu un milion de locuitori. Mai mult chiar, fiecare dintre Săli este plină.”; *“Este greu să găseşti o emblemă a mândriei culturale, naţionale care străluceşte la fel de puternic precum succesul Israelului în muzica clasică.”.

Un eveniment cu ample semnificaţii pentru ţara noastră l-a reprezentat organizarea la 29 şi 30 septembrie 2024 a Concertelor extraordinare susţinute la “Ateneul Român” şi “Sala Palatului” din Bucureşti de “Orchestra Filarmonică a Israelului”, dirijată de maestrul Zubin Mehta, având ca soliste pe pianista Martha Argerich şi violonista Lisa Batiashvili – două manifestări desfăşurate sub auspiciile Guvernului României şi Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România cu prilejul aniversării a 145 de ani de la acordarea cetăţeniei pentru primii evrei din România. Repertoriile au cuprins: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven; Concertul op. 35 în Re major pentru vioară şi orchestră şi Simfonia a IV-a de Piotr Ilici Ceaikovski; Simfonia a IV-a de Anton Bruckner.

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente plastice ale săptămânii 27 ianuarie – 2 februarie 2025
26 ianuarie 2025
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Suspansul continuă în Zweite: Hamburg și FC Köln nu reușesc să profite de ezitările urmăritoarelor
Articolul următor Cifrele care dau frisoane tuturor românilor
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Hidroelectrica avertizează asupra utilizării frauduloase a numelui companiei în scheme de investiții online
Energie
„Tati, o să fie bine?”– întrebarea unui copil de 11 ani diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Actualitate
„Nelson” și „Ziua mea norocoasă”, la final de martie pe scenele din București, Iași, Bacău, Ploiești și Târgoviște
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Număr record de investitori la Bursa de Valori București în 2025
  • AnimaWings a recepționat o nouă aeronavă Airbus A220-300. Încă două vin în aprilie
  • Clădirea U1 adaugă 11.000 mp birouri de clasă A în Coresi Business Campus Brașov
  • Peste o treime dintre investitorii în criptomonede sunt femei
Cultură și Educație

Expoziție de ceramică la Primăria Sectorului 1: persoanele cu dizabilități dau suflet lutului

3 minute
Cultură și Educație

It’s not me (2024), scurtă autobiografie cinematografică Léos Carax

5 minute
Cultură și Educație

LAUDE – REUT își deschide porțile în siguranță pentru elevi și profesori

4 minute
Cultură și Educație

Prima și ultima fotografie ale lui Mihai Eminescu, expuse de Ziua Culturii, la Palatul Cesianu-Racoviță

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?