Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: AI-ul și social media vând bine. Comerțul electronic românesc va crește la 13 miliarde de euro anul acesta
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
CompaniiEconomie

AI-ul și social media vând bine. Comerțul electronic românesc va crește la 13 miliarde de euro anul acesta

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 21 mai 2025
Distribuie
Foto: Freepik

Sursa: Tudor Communications

Comerţul electronic românesc de bunuri şi servicii a crescut în 2024 de la 10,6 miliarde de euro la 11,7 miliarde, iar pentru anul acesta estimările sunt de 13 miliarde de euro. Deși se luptă cu giganți precum Shein, Temu sau Trendyol, brandurile locale pot să concureze cu succes cu aceștia dacă își valorifică avantajele competitive și utilizează eficient social media și tehnologii AI pentru a-și înțelege mai bine clienții, consideră specialiștii de la Todays.
 
„Anul trecut piața de e-commerce locală a crescut cu peste 10% impulsionată de creșterea salariului minim (+24%), extinderea infrastructurii logistice și digitale și adopția accelerată a tehnologiilor, precum AI și chatboții. Românii au căutat conveniență, livrări rapide și opțiuni de plată variate, iar brandurile care au intuit aceste nevoi au crescut constant. Serviciile online (bilete, ridesharing, rezervări etc.), produsele de beauty și îngrijire personală, dar și articolele sportive și de sănătate au depășit segmentele tradiționale. Trendul e clar – cumpărătorul migrează spre produse cu utilitate directă și disponibilitate rapidă. Nu mai vinde doar cine «are preț», ci și cine știe să respecte timpul clientului”, declară Marius Lăzărescu, fondator și director strategic de publicitate online Todays.
Datele Institutului Național de Statistică arată că, anul trecut, peste 73% dintre utilizatorii de internet din România au cumpărat online și că diferența urban-rural se estompează. În aceste condiții, timpul de livrare și returul facil devin criterii de selecție tot mai importante, în detrimentul prețului.
Astfel, deși se confruntă cu giganți precum Shein, Temu sau Trendyol, care vin cu prețuri agresive și volume uriașe, jucători locali pot valorifica avantajele vitezei de livrare, serviciul post-vânzare și cunoașterea bună a pieței. „Brandurile locale se pot diferenția prin UX, livrare ultra-rapidă, servicii post-vânzare impecabile, nișare și conținut localizat. Nu câștigă cine are cel mai mare buget, ci cine are cel mai bun control asupra cifrelor, clientului și canalelor de vânzare”, explică Lăzărescu.

AI-ul susține strategiile de creștere

Specialistul apreciază că, în acest context, social media influențează din ce în ce mai mult decizia de achiziție, iar clipurile video scurte domină funnel-ul de inspirație. În opinia sa, acest lucru va duce la creșterea cererii de conținut video și product storytelling cu funcții directe de conversie, migrarea masivă către campaniile omnichannel și comerț social (live shopping), precum și la eforturi de optimizare a eficienței operaționale prin SaaS.
O altă componentă importantă este reprezentată de adoptarea noilor tehnologii. „Inteligența artificială este deja «coloana vertebrală» a strategiilor de creștere pentru că oferă targetare predictivă, recomandări dinamice și suport prin chatbot. Vedem o diferență clară între conturile cu AI embedded și cele care ignoră aceste unelte. AI-ul nu înseamnă doar automatizare, ci viteză și relevanță”, precizează reprezentantul Todays.

Piața va crește cu 10%

Marius Lăzărescu estimează că, anul acesta, piața de comerț online din România va crește cu 10%, până la 13 miliarde de euro, și că, deși presiunea pe bugetele consumatorilor va fi mai mare, consumul digital va continua să se consolideze, alimentat de comoditate, tehnologie și experiențe de brand.
„Vom vedea o piață mai disciplinată financiar, dar și mai inovatoare. Cei care știu să construiască brand în jurul unui customer experience coerent vor rezista. În prezent, clienții cumpără mai des, mai informat, iar brandurile cu un funnel digital bine dezvoltat vor domina. Soluțiile sunt deja la îndemână: o experiență digitală fără fricțiuni, livrare în timp scurt și servicii de suport clienți care anticipează problemele, nu doar le rezolvă. Jucătorii locali trebuie să construiască nișe clare, să comunice autentic și să folosească AI-ul pentru a înțelege mai bine clienții. Nu este despre bugete mari, ci despre precizie: cine își cunoaște cifrele și clientul controlează jocul”, concluzionează specialistul.
Agenția Todays a contribuit direct la strategii de scalare pentru clienți care au trecut de la 2 la 8 milioane de euro între 2021-2025. Pentru a susține dezvoltarea acestora, agenția propune abordări hibride D2C (Direct-to-Consumer) prin marketplace-uri și conținut creativ local.
 

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Flip.ro încheie anul fiscal cu vânzări de peste 80 de milioane de euro și o creștere de 45% față de anul trecut
Articolul următor Valorificarea achizițiilor publice ecologice pentru transformarea producției de oțel și ciment în Europa Centrală și de Est
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Steaua Poli Iasi 3-1
Victorie lejeră cu Politehnica Iași, Steaua merge în playoff
Sport
Control ANPC: deficiențe majore în depozitarea produselor alimentare
Actualitate
Controale ANSVSA la nivel național în industria agroalimentară:  497 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5,3 milioane lei
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Orădenii de la Piața 9 intră pe piața din București cu Bakery P9 pe Calea Victoriei
  • Action deschide un magazin la Drobeta Turnu Severin și ajunge la zece unități în România
  • București a câștigat 22.500 de locuitori în ultimii 5 ani din migrația externă
  • „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică
HR

Munca în sistem hibrid câștigă teren în rândul contabililor din Europa

8 minute
Companii

70% dintre companiile vest-europene și-au mărit substanțial bugetul pentru AI în 2024

6 minute
Agricultură

Leonardo Badea (BNR): Soluții pentru domeniul agroalimentar din perspectiva menținerii stabilității macrofinanciare

24 minute
Economie

Noi alocări de 95 milioane euro din PNRR pentru cinci fonduri de equity

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?