A 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (fondat sub această denumire în 1946) va avea loc între 14 şi 25 mai 2019 şi va fi deschisă de filmul lui Jim Jarmusch ”The Dead don’t Die”, potrivit Wikipedia. Preşedintele juriului va fi regizorul mexican Alejandro González Iñárritu.
Această ediţie o va omagia pe celebra regizoare Agnès Varda (care a încetat din viaţă pe 29 martie anul acesta, la vârsta de 90 de ani), o imagine cu ea fiind prezentă pe posterul oficial al festivalului.
Din juriul pentru secţiunea principală fac parte, între alţii, regizorul grec Yorgos Lanthimos (”Favorita”, ”Homarul”) şi cel polonez Pawel Pawlikowski (al cărui film ”Zimna Wojna”, premiul pentru regie la Cannes 2018, a rulat recent pe ecranele bucureştene), iar din cel pentru secţiunea ”Un Certain Regard” regizoarea din Liban Nadine Labaki, preşedinte al juriului, cunoscută cinefililor români pentru pelicula ”Capernaum – Haos şi speranţă” (premiul juriului şi al juriului ecumenic la Cannes 2018 şi nominalizare la Palme d’Or) şi regizorul belgian Lukas Dhont, autor al aclamatului film ”Balerina”.
Printre filmele înscrise în competiţie pentru Palme d’Or se numără aşteptatul film al lui Quentin Tarantino, ”Once Upon a Time in Hollywood”, ”Dolor y gloria”, de Pedro Almodóvar, ”Le jeune Ahmed”, de Jean-Pierre Dardenne şi Luc Dardenne, şi, după cum cinefilii români probabil ştiu, ”Gomera” (cu titlul în engleză ”The Whistlers”), al regizorului român Corneliu Porumboiu.
În cursa pentru ”Un certain regard” întâlnim filme ca ”Jeanne” (Joan of Arc), de Bruno Dumont (Franţa), sau ”La femme de mon frère”, de Monia Chokri (Canada).
Mai importantă decât aplanarea rumorilor din trecut privind unele scandaluri de culise (de exemplu, discriminări de gen sau acuzaţii de hărţuire sexuală) mi se pare confirmarea criteriului valoric în premierea filmelor. Deşi românii au amintiri plăcute de la acest festival de prestigiu (regizorul Cristian Mungiu luând trofeul Palme d’Or în 2007 pentru cunoscutul său film ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, iar Cristi Puiu şi Cristian Nemescu fiind laureaţi, în 2005 şi 2007, ai premiului ”Un certain regard”) şi cu toate că găsim şi alte filme de certă valoare pe aceeaşi listă (ca, de exemplu, ”Pianistul” (2002), de Roman Polanski, ”Das Weisse Band” (2009), de Michael Haneke, ”Amour” (2012), al aceluiaşi Haneke), unele titluri premiate recent, printre care, de exemplu, The Tree of Life (2011), de Terrence Malick, sau Shoplifters (2018), de Hirokazu Kore-eda (idei generoase, dar realizare greoaie, slabă), şi nu sunt singurele exemple (de exemplu, capodopera ”Sous le soleil de Satan”, de Maurice Pialat, laureată în 1987, nu ştiu cum ar putea sta lângă un film bun, însă totuşi de valoare medie, precum Sex, Lies and Videotape, de Steven Soderbergh, doi ani mai târziu), creează un pic de confuzie în privinţa statutului de film de excepţie la acest festival. Sunt, desigur, păreri personale, pe care însă am ţinut să le exprim.
Odată cu anunţata prezenţă a lui Alain Delon pe afişul oficial al festivalului (un nume uriaş care, până în prezent, nu a fost premiat la Cannes, însă se pare, conform Le Point, că va primi un premiu pentru întreaga carieră în cadrul unei seri speciale), sperăm ca aceste dubii să se risipească şi să avem câştigătoare pelicule cu adevărat reprezentative pentru a şaptea artă.
