Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Salariul și beneficiile, pe locul 2 pentru angajați în 2025
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Salariul și beneficiile, pe locul 2 pentru angajați în 2025

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 3 februarie 2026
Distribuie
Foto: freepik

Sensul și rezultatele muncii au devenit pentru prima dată principala motivație la job

Employee Wellbeing Index

În 2025, relația angajaților români cu munca s-a schimbat semnificativ: motivația nu a mai fost dictată în primul rând de salariu sau beneficii, ci de sensul și rezultatele concrete ale muncii, potrivit Indexului stării de bine a angajaților români, realizat de RoCoach și Novel Research pe un eșantion național de 1.000 de angajați din mediul urban. Datele arată că 27,5% dintre angajați au fost motivați în principal de sensul și rezultatele muncii lor, depășind pentru prima dată importanța salariului și a beneficiilor materiale (19,3%). Stabilitatea (14,8%) și autonomia (11,7%) completează tabloul factorilor care au susținut implicarea reală a angajaților la locul de muncă în 2025.

La polul opus, raportul arată că principalii factori de demotivare în 2025 nu au fost legați de volumul de muncă sau de tehnologie, ci de relația dintre angajat și organizație. Lipsa recunoașterii (9,1%), lipsa clarității (7,9%) și conflictele interne (7,8%) au erodat semnificativ starea de bine a angajaților, indicând un deficit de feedback, dialog și respect în mediul de lucru. În același timp, principalele surse de epuizare pentru angajații români în 2025 au fost: volumul prea mare de muncă (23,3%), presiunea constantă a termenelor limită, adesea prea strânse (19,6%) și lipsa echilibrului dintre job și viață personală (16,4%).

Raportul indică faptul că angajații acceptă volume ridicate de muncă și presiune atunci când există sens, recunoaștere și control asupra propriei activități. În absența acestora, același efort devine rapid un cost emoțional greu de susținut. Astfel, burnout-ul nu apare ca rezultat al muncii intense în sine, ci al muncii desfășurate într-un context perceput ca nedrept, impredictibil sau insuficient explicat.

„Vedem foarte clar că oamenii nu sunt epuizați pentru că muncesc mai mult, ci pentru că muncesc într-un context în care efortul lor nu este suficient de bine explicat, recunoscut și integrat într-un scop mai larg. Când munca nu are sens din perspectiva lor, orice volum devine greu de dus. În același timp, vedem o schimbare majoră în ceea ce privește modul în care angajații percep wellbeing-ul în munca de zi cu zi, iar această schimbare indică o maturizare a relației cu munca. Practic, pentru tot mai mulți angajați, jobul nu mai este doar o sursă de venit, ci un spațiu în care munca trebuie să conteze, să fie recunoscută și să aibă coerență”, explică Mihai Stănescu, fondatorul RoCoach, prima companie de coaching din România și dezvoltator al Organizational Transition Quotient (ORQ).

Conform Indexului Employee Wellbeing 2025, pe măsură ce angajații avansează în organizație, presiunea muncii se mută de la volum și recompensă financiară către responsabilitate, decizie și sens: datele arată că nivelurile de execuție sunt consumate de muncă intensă și motivate de stabilitate și rezultate concrete, în timp ce middle managerii resimt mai acut tensiunile organizaționale. La nivel de directori motivațiile vin în principal din autonomie, sens și impact, chiar dacă plătesc un cost mai mare în ceea ce privește echilibrul dintre muncă și viața personală.

În același timp, pentru angajații cu vechime mare în organizații, indiferent de nivelul lor ierarhic, consumul de energie se mută de la „incertitudine” și „lipsă de claritate” către „volum mare de muncă” și „presiune constantă”, iar motivația evoluează de la salariu, recunoaștere și respect către stabilitate, sens, autonomie și rezultate concrete ale muncii.

Companiile depind tot mai mult de aşa-numiţii „angajaţi externi”
25 noiembrie 2021

„Atât datele parametrice, cât și micro-narațiunile ne-au arătat că oamenii vorbesc mai mult despre a fi tratați corect decât despre beneficii materiale, despre șefi care explică deciziile și despre libertatea de a-și organiza munca fără micro-management. Când aceste lucruri lipsesc, munca devine rapid o sursă de frustrare și uzură, de aici și concluzia îngrijorătoare că 1 din 4 angajați români au fost la limita burnout-ului în 2025”, spune Marian Marcu, Managing Partner Novel Research.

Mitul „AI anxiety”: tehnologia nu este problema reală

Deși inteligența artificială a fost intens dezbătută în 2025, impactul direct al tehnologiei asupra stării de bine a angajaților a fost limitat comparativ cu alți factori organizaționali. Doar 5% dintre angajați au indicat AI-ul și tehnologia drept un factor major de epuizare, în timp ce 47,1% spun că tehnologia și AI i-au ajutat în activitatea lor și doar 13,9% afirmă că i-a afectat negativ.

Raportul Employee Wellbeing 2025 arată că AI-ul nu este perceput ca o amenințare autonomă, ci ca un amplificator al realității organizaționale. În organizațiile cu roluri clare, leadership funcțional și autonomie, tehnologia este percepută ca un sprijin. În organizațiile cu procese nealiniate și decizii opace, tehnologia accentuează presiunea și confuzia.

„Se vorbește mult despre anxietatea legată de AI, dar datele ne arată că angajații nu se tem de tehnologie în sine. Ceea ce îi obosește este integrarea haotică a tehnologiei într-un mod de lucru deja dezechilibrat și nealiniat. De aceea, discuția despre tehnologie nu poate fi separată de discuția despre designul muncii”, arată Mihai Stănescu, fondatorul RoCoach.

Aproape 100.000 de români au aplicat la joburi pe BestJobs în luna ianuarie
4 februarie 2021
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Caricatura zilei
Articolul următor Relansarea economiei de după inhibarea economică
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

ARACO îl omagiază pe domnul Prof. Univ. Emerit DHC Dr. Ing. Ramiro Sofronie la împlinirea a 90 de ani
Actualitate
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor
Politic
Tentativă de ucidere a președintelui sârb Aleksandar Vucic. Poliția din Serbia a arestat doi suspecți
Extern

RSS Știri Financiare

  • Startup-urile din România au atras 103 milioane euro în 2025
  • „Refacerea ecosistemelor ripariene și de apă curgătoare degradate de pe cursul de apă lalomița, sector aval confluență Glod – amonte acumularea Pucioasa și afluentul lalomicioara aval confluență Valea Frumușelului”
  • Primul restaurant Taco Bell din Republica Moldova se deschide la Chișinău
  • Companiile se reorientează către evenimente de nișă, mai restrânse
Featured

Cum au dispărut 2.657 de contracte part-time, după impozitarea excesivă

5 minute
HR

Analiză avocat. Concedierile, tot mai frecvente în Europa – Cum să contești eficient o decizie de concediere prin avocat?

10 minute
HR

Work Evolution Summit: 5 lecții-cheie pentru viitorul muncii – Oameni, tehnologie și productivitate

6 minute
HR

Creşte numărul locurilor de muncă vacante

10 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?