Pe versanții de deasupra Cortinei d’Ampezzo, lângă un râu de munte, se întindea cândva o pădure de larice – un gen de conifere din familia Pinaceae care își pierde frunzele iarna. Unii arbori aveau 150 de ani, spun specialiștii, iar dendrologii o considerau rară: o pădure monoculturală, la o altitudine neobișnuit de joasă pentru Alpii sudici, scrie The Guardian, preluat de Ziare.com.
Localnicii o știau însă sub alt nume – Bosco di Ronco – locul unde se plimbau vara și toamna, unde se afla vechea pistă de bob din lemn și câteva terenuri de tenis. Astăzi, pădurea nu mai există. În locul ei se întind doi kilometri de oțel și beton: noua pistă de bob pentru Jocurile Olimpice de iarnă.
Promisiunea „sustenabilității”
În documentele de candidatură și în materialele promoționale, Comitetul Internațional Olimpic a prezentat Milano-Cortina drept „Olimpiada sustenabilității”.
„Pentru CIO, sustenabilitatea este o prioritate”, declara directorul executiv al Jocurilor, Christophe Dubi. Organizatorii subliniază planurile de transport cu emisii reduse, utilizarea tacâmurilor reciclabile și faptul că 85% dintre arene ar fi deja existente sau temporare.
Criticii spun însă că realitatea este mai complexă. Multe dintre facilitățile „existente” au fost demolate și reconstruite la dimensiuni mai mari. În Livigno, un nou snowpark a fost excavat pe un versant, deși unul funcțional exista deja în valea vecină. La Predazzo, trambulinele de sărituri cu schiurile au fost refăcute de la zero, la câteva sute de metri de cele vechi.
Zăpadă artificială produsă secătuind râuri și izvoare
Schimbările climatice adaugă presiune. Temperaturile medii din februarie în zona Cortina au crescut semnificativ în ultimele două decenii, iar stratul de zăpadă a scăzut. Pentru a garanta cei 1,5 metri necesari competițiilor, organizatorii au construit patru rezervoare la altitudine mare, menite să furnizeze aproximativ 2,3 milioane de metri cubi de zăpadă artificială.
Apa este extrasă din râuri și izvoare locale – unele deja afectate de secetă – și pompată în sus pe versanți înainte de a fi transformată în zăpadă.
Carmen de Jong, profesor de hidrologie la Universitatea din Strasbourg, care studiază impactul Jocurilor asupra resurselor de apă, afirmă că, pentru a compensa întârzierile în construcția rezervoarelor, organizatorii au crescut volumul de apă pompat din anumite râuri alpine, uneori peste limitele obișnuite. „Rezervoarele pentru zăpadă artificială sunt un semn clar al deficitului de apă într-o epocă a schimbărilor climatice”, spune ea.
Infrastructură dincolo de competiție
Din cele 98 de proiecte de construcție legate de Jocuri, doar o parte sunt direct necesare desfășurării competițiilor. Restul vizează drumuri, căi ferate și parcări, multe dintre ele urmând să fie finalizate după încheierea Olimpiadei.
Mai mult, organizații de mediu afirmă că pentru o proporție semnificativă a proiectelor nu au fost realizate evaluări complete de impact asupra mediului, în ciuda faptului că zona face parte din patrimoniul mondial UNESCO și este considerată un ecosistem fragil.
Vocea criticilor
WWF Italia susține că imaginea „Olimpiadei sustenabile” nu corespunde realității. Organizația a participat inițial la discuții cu comitetul italian pentru a defini un model mai ecologic al Jocurilor, dar s-a retras ulterior, invocând lipsa unui dialog real.
Luigi Casanova, fost pădurar și activist de mediu, descrie defrișarea Bosco di Ronco drept „cel mai izbitor exemplu al violenței acestor Jocuri”. El enumeră și alte proiecte contestate – de la instalații pe terenuri instabile la sate olimpice construite pe terenuri naturale care urmează să fie demontate ulterior.
Nu toți localnicii împărtășesc aceste îngrijorări. Unii antreprenori spun că noua pistă de bob va aduce turiști și investiții. Italia a mai găzduit Jocurile de iarnă în 1956 și 2006; pistele de bob construite atunci au fost însă abandonate în timp.
O dilemă deschisă
Extinderea competițiilor pe o arie geografică vastă amplifică presiunea asupra unui mediu deja afectat de încălzirea globală. În timp ce imaginile televizate arată pârtii perfecte și peisaje spectaculoase, o mare parte din zăpadă este artificială.
Pentru susținători, Jocurile reprezintă o investiție în viitorul regiunii. Pentru critici, ele ilustrează contradicția dintre ambiția olimpică – „mai mare și mai spectaculos” – și realitatea unei planete cu resurse limitate.