Al. Florin Țene
Mihail Drumeș (pseudonimul literar al lui Mihail V. Dumitrescu; 26 noiembrie 1901, Ohrid – 27 februarie 1982, București) reprezintă una dintre figurile populare ale prozei românești din perioada interbelică și postbelică timpurie. Romancier, dramaturg și autor de proză scurtă, Drumeș s-a impus printr-o literatură accesibilă publicului larg, dominată de teme sentimentale, de problematica adolescenței și de analiza psihologică a relațiilor umane.
Mihail Drumeș s-a născut la 26 noiembrie 1901 la Ohrid, în Imperiul Otoman (astăzi în Macedonia de Nord), într-o familie de origine aromână. Părinții săi au fost Vasilie Dimitrie (devenit ulterior Dumitrescu) și Despina Gero. În copilărie, familia se stabilește în Oltenia, spațiu care va marca formarea sa intelectuală și culturală.
Studiile liceale le urmează la Caracal și Craiova, iar bacalaureatul îl obține în 1925 la Colegiul „Carol I” din Craiova, după o perioadă întreruptă de participarea la stagiul militar și de tulburările provocate de Primul Război Mondial. Între anii 1924 și 1928 studiază la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.
După absolvire, activează o vreme ca profesor de liceu, ulterior fiind implicat și în activități editoriale și culturale. În 1927 devine membru al Societății Scriitorilor Români și al Societății Autorilor Dramatici, ceea ce confirmă integrarea sa în mediul literar al epocii.
Debutul literar are loc în 1922, în revista Flamura, iar debutul editorial în 1927 cu volumul de nuvele și schițe Capcana, primit favorabil de critica literară. În această perioadă, Drumeș desfășoară și o activitate de cronicar dramatic la ziarul Rampa, comentând spectacolele Teatrului Național din Craiova.
Primul său roman, Sfântul Părere, apare în foileton în ziarul Dimineața în 1930 și este publicat în același an la Editura Cartea Românească. Romanul marchează intrarea autorului în proza de amploare și ilustrează interesul său pentru conflictele morale și sociale ale epocii.
Consacrarea vine însă odată cu romanul Invitația la vals (1936), publicat la Editura Vremea. Cartea devine una dintre cele mai citite opere ale literaturii române interbelice, înregistrând peste treizeci de ediții. Romanul propune o intrigă sentimentală construită pe analiza psihologică a iubirii, trădării și destinului, ceea ce explică succesul său de public.
Opera lui Mihail Drumeș se înscrie în zona romanului sentimental și psihologic, cu o evidentă orientare către publicul larg. Temele dominante sunt: iubirea și drama sentimentală; adolescența și formarea morală; conflictul dintre ideal și realitate; critica oportunismului social.
Romanul Scrisoare de dragoste (1938) dezvoltă tema carierismului și a compromisului moral, continuând motivul din nuvela Capcana.
Un alt moment important îl constituie apariția romanului Elevul Dima dintr-a șaptea (1946), considerat una dintre cele mai reprezentative fresce ale adolescenței în literatura română. Romanul se înscrie în tradiția literaturii de formare, alături de ciclul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu, prin explorarea universului școlar și a crizelor identitare ale vârstei.
În dramaturgie, Drumeș publică și montează piese precum Ioana d’Arc, O crimă pasională sau Năluca, în care interesul pentru conflictul psihologic și pentru situațiile dramatice se îmbină cu elemente melodramatice.
După al Doilea Război Mondial, activitatea sa literară continuă, deși receptarea critică devine mai rezervată. Publică romane precum Se revarsă apele (1961), o cronică narativă inspirată de frământările sociale din primele decenii ale secolului XX, sau Arde Prahova (1974).
În paralel, scrie lucrări de popularizare istorică și literară destinate tinerilor, precum Mari invenții. Povestiri adevărate, Povestiri despre cutezători sau seria Povestea neamului românesc.
În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Moare la București la 27 februarie 1982.
Critica literară a remarcat caracterul accesibil și popular al prozei lui Mihail Drumeș. Deși uneori considerată minoră din punct de vedere estetic în raport cu proza modernistă a epocii, literatura sa a avut un impact considerabil asupra publicului cititor.
Succesul romanelor sale se explică prin: construcția narativă clară și captivantă; analiza psihologică directă; tematizarea intensă a sentimentelor; apropierea de sensibilitatea cititorilor tineri.
Astfel, Mihail Drumeș rămâne unul dintre cei mai populari romancieri români ai secolului XX, reprezentativ pentru literatura sentimentală și pentru romanul de larg consum din spațiul românesc.
Bibliografie selectivă
Opera lui Mihail Drumeș
Drumeș, Mihail. Capcana. București, 1927.
Drumeș, Mihail. Sfântul Părere. București: Cartea Românească, 1930.
Drumeș, Mihail. Invitația la vals. București: Editura Vremea, 1936.
Drumeș, Mihail. Scrisoare de dragoste. București, 1938.
Drumeș, Mihail. Elevul Dima dintr-a șaptea. București, 1946.
Drumeș, Mihail. Se revarsă apele. București: Editura Militară, 1961.
Drumeș, Mihail. Arde Prahova. București: Editura Albatros, 1974.
Referințe critice și istorico-literare
Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941.
Crohmălniceanu, Ovid S. Literatura română între cele două războaie mondiale. București: Editura Minerva, 1972.
Manolescu, Nicolae. Istoria critică a literaturii române. București: Editura Paralela 45, 2008.
Dicționarul general al literaturii române. București: Academia Română, 2004–2009.
Dicționarul scriitorilor români. București: Editura Fundației Culturale Române, 1995.
