Românii au avut parte de o mare actriţă care se confunda în permanenţă cu un zâmbet în stare să domine pe oricine îl întâlnea în calea ei. A dus acel zâmbet în lumea scenei şi a ecranului care îi definea personalitatea artistică îndelungată, dar mereu proaspătă şi plină de energie. Din nefericire, am avut prilejul de a o admira doar în filme şi în programele “Televiziunii Române”, fiind plecat din ţară în misiuni diplomatice şi internaţionale pentru o îndelungată perioadă. Iată de ce acum, când vorbesc despre Doamna teatrului românesc la Timpul Trecut, mă stăpâneşte un puternic regret pentru că nu i-am putut cunoaşte talentul în mod direct. În acelaşi timp, sunt recunoscător “Televiziunii Române” care se străduieşte şi reuşeşte să readucă Trecutul în Actualitate prin numeroase emisiuni retrospective.
Cine a fost Doamna Carmen Stănescu, născută în ziua de 29 iulie 1925 la Bucureşti? Deşi părinţii săi doreau ca ea să se facă avocată sau farmacistă, tot dânşii sunt cei care au dus-o la primul spectacol când avea doar 6 ani, Vlaicu Vodă, un moment care – după cum mărturisea mai târziu – i-a aprins dorinţa de a face actorie. Iată cum redă acea perioadă: “Am fost binecuvântată cu o copilărie ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf. Păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecam la bal… Cum ajungeam acasă, improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus, pe scenă.”. În copilărie şi adolescenţă, Carmen Stănescu a făcut şi mult sport, fiind chiar campioană de atletism la proba de 100 de metri şi membră a echipei naţionale de tir.
Dânsa a absolvit în anul 1948 “Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică” din Bucureşti, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu; debutase în arta teatrală încă în studenţie, la vârsta de 20 de ani, în rolul Ecaterinei Ivanovna din piesa Fraţii Karamazov, adaptare după romanul lui Fiodor Dostoievski. A ajuns la “Teatrul Naţional”, evocând într-un interviu următoarele aspecte: “Cel care m-a aruncat pe panta comediei a fost Sică Alexandrescu, care mi-a dat-o în 1951 pe Miţa Baston (personaj din piesa de teatru D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale – n.n.). În acest rol eram două actriţe. Premiera a făcut-o Maria Voluntaru care chiar în acea seară, dintr-o neatenţie, a căzut cu scaun cu tot. Considerând că nu va avea succes în acel rol, (regizorul Sică Alexandrescu – n.n.) mi l-a lăsat mie. Pe urmă, tot el mi-a oferit rolurile Zoe din O scrisoare pierdută şi Felice din Bădăranii.”.
Destinul i-a adus împreună în 1955 pe Carmen Stănescu de 30 de ani şi pe Damian Crâşmaru de 24 de ani: acesta era doar “rezerva” partenerului principal al actriţei, Gabriel Dănciulescu, interpretul personajului Don Manuel din piesa Doamna nevăzută de Calderón de la Barca; s-au căsătorit civil la Bucureşti în 1957 şi s-au cununat religios în 1961 la Sinaia. Carmen Stănescu îşi amintea, într-un interviu, începutul acelei relaţii sentimentale de şase decenii în nota unei glume simpatice: “Damian Crâşmaru avea 24 de ani şi abia terminase studiile ca şef de promoţie. În spectacol avea să joace rolul celui care se îndrăgostea de personajul interpretat de mine. Într-o pauză, la repetiţie, el avea o chiflă cu şuncă, iar eu, cum sunt gurmandă, probabil că aşa căscam nişte ochi la şunca lui, încât mi-a oferit-o. El, şase ani mai mic, mă văzuse jucând şi mă aprecia, dar de îndrăgostit cred că s-a îndrăgostit, văzând că mâncam cu atâta poftă.”. Într-un alt interviu, Carmen Stănescu recunoştea că fusese o femeie curtată de o mulţime de admiratori impresionaţi de frumuseţea sa: “Am fost foarte tăioasă de câte ori mi s-au făcut propuneri care nu erau la locul lor. Nici nu stau la discuţii!… Mă aşteptau craii pe la uşi, pe la fereşti… Însă asta a fost înainte de a-l cunoaşte pe Damian. Era unul, bătrân, care mi-a oferit cocoşei de aur. S-au împrăştiat pe stradă când l-am pocnit peste mână. N-am iubit banii şi i-am detestat pe cei care făceau paradă de averea lor.”.
De-a lungul vieţii sale – trecând peste anumite greutăţi (e.g. din cauza câtorva sarcini toxice, cei doi nu au avut niciodată copii, încercând să suplinească această dorinţă neîmplinită prin existenţa multor fini) – Carmen Stănescu a interpretat peste 30 de roluri printre care: Ileana Cosânzeana în Înşir-te mărgărite de Victor Eftimiu; Gina în Mitică Popescu de Camil Petrescu; Agafia Tihovnova în Căsătoria de Nikolai Gogol; Miţa Baston în D’ale carnavalului de I.L. Caragiale; Dona Angela în Doamna nevăzută de Calderón de la Barca; Ana în Omul cu mârţoaga de George Ciprian; Donna Uracca în Cidul de Pierre Corneille; Felice în Bădăranii de Carlo Goldoni; Zoe în O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale; Toinette în Bolnavul închipuit şi Dorina în Tartuffe de Molière; Tofana în Patima roşie de Mihail Sorbul; Nina în Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu; Amanda în Menajeria de sticlă de Tennessee Williams; Yvonne de Bray în Părinţii teribili de Jean Cocteau; Mătuşa Augusta în Călătorii cu mătuşa mea de Graham Greene; Atueva în Nunta lui Krecinski de Aleksandr Kobilin; Alienor de Aquitania în Leul de iarnă de James Goldman; Ardele în Egoistul de Jean Anouilh ş.a. De asemenea, dânsa a jucat în piesele Bună seara, domnule Wilde după Oscar Wilde şi Iubire pentru iubire de William Congreve.
A lăsat cugetări profunde despre vocaţia şi viaţa de actor. Iată câteva dintre acestea: *“Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul este un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trăit prin rol, nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.”; *“Meseria de actor reprezintă viaţa noastră. Şi eu, şi soţul meu am avut parte de o meserie grea în sensul rolurilor imense pe care le-am jucat cu o mare răspundere de fiecare dată. Fiecare spectacol l-am considerat ca o premieră, atât de mult ne preocupa. Dacă aveam spectacol într-o seară, nu ne duceam liniştiţi la ora spectacolului, cu vreo două zile înainte începeam să ne pregătim. Nu mai vorbesc de repetiţiile grele, nopţile nedormite cu gândul la rol, la ceea ce trebuie făcut.”; *“Am avut puterea să mă identific cu atâtea multe alte caractere, fie bune, fie rele. Am reuşit acest proces de detaşare a fiinţei mele de viaţa mea şi de a păşi cu curaj şi adevăr în alte vieţi şi de a le trăi convingător zeci de ani pe scenă în Teatrul meu Naţional. Consider că un popor poate fi numit civilizat atunci când îşi ocroteşte şi îşi respectă bătrânii. Or, la noi s-a pierdut demult această calitate.”. În volumul autobiografic Destăinuiri, lansat în iunie 2003, Carmen Stănescu aducea un elogiu lumii teatrale pe care a îndrăgit-o enorm: “Am apărut pe scenă în seara în care a murit mama mea. Niciodată nu am lipsit din Teatru. Există un mister. În clipa în care intri pe scenă, nu te mai doare nimic. Scena e miraculoasă, e cel mai bun medic.”. Cu prilejul acelei lansări, Radu Beligan declara: “Destăinuirile lui Carmen Stănescu sunt scrise cu o cuceritoare sinceritate şi cu o adâncă simplitate.”.
Carmen Stănescu a fost prezentă în multe filme în seria cărora s-au aflat: Doi vecini; Telegrame; Runda 6; Tinereţe fără bătrâneţe; Fraţii Jderi; Muşchetarul român; Premiera; Povestea dragostei etc. De asemenea, a participat la numeroase scenete şi scheciuri de televiziune alături de Mihai Fotino, Jean Constantin, Dem Rădulescu ş.a.
I s-au decernat o serie de distincţii de prestigiu pe care le prezint cronologic: Maestră a Sportului/1952; Artistă Emerită/1964; Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer/2000; Premiul de Excelenţă în Teatru/2004.
Carmen Stănescu ne-a părăsit la 11 aprilie 2018, dar şi-a asigurat Perenitatea prin numeroasele creaţii actoriceşti care au impresionat generaţii succesive de români.
