26 martie 1937 – aceasta este data naşterii, la Bucureşti, a renumitului comentator sportiv. Tatăl său, Felix Ţopescu fusese ofiţer de cavalerie, membru al echipei hipice a României, care participase la “Olimpiada” de la Berlin în anul 1936. După ce a absolvit Şcoala de grăniceri de la Oradea, Cristian a fost student al “Institutului de Educaţie Fizică şi Sport”/I.E.F.S. din Capitală. În perioada 1953-1964 el a practicat hipismul de performanţă la Clubul Sportiv “Steaua Bucureşti”, cucerind titlurile de campion naţional la proba de sărituri peste obstacole în anii 1960 şi 1962.
După retragerea din activitatea competiţională în 1964, Cristian Ţopescu a devenit reporter sportiv la “Televiziunea Română”. În această calitate, timp de câteva decenii, dânsul şi-a transformat numele în renume. A participat la şase ediţii ale “Jocurilor Olimpice de Vară” şi la patru ediţii ale “Jocurilor Olimpice de Iarnă”, precum şi la numeroase “Campionate Mondiale” şi “Campionate Europene”. După cum se arată în cartea biografică intitulată Cristian Ţopescu – Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV de Alexandru Răducanu, valorosul comentator a avut, de-a lungul carierei sale, peste 5.000 de transmisii în direct la evenimente sportive semnificative, desfăşurate pe toate meridianele globului.
Într-un interviu publicat la 9 iunie 2017 în revista Frontiera, Cristian Ţopescu povestea cum s-a produs trecerea de la ipostaza sportivului de performanţă la cea de comentator sportiv. Locul acestei tranziţii a fost un hipodrom cu circa 3.000 de locuri în tribune, situat lângă sediul de pe Calea Plevnei al Clubului Sportiv al Armatei “Steaua”; când dânsul nu participa la concursuri, era rugat ca să prezinte de la microfonul acelui hipodrom călăreţii, caii şi performanţele acestora. Mai târziu, a fost invitat să facă nişte reportaje, înregistrate pe un magnetofon, de la acele concursuri pentru “Radio România” care au plăcut celor care le solicitaseră; ulterior, el a realizat diverse comentarii şi la postul naţional de televiziune. A rămas la clubul “Steaua”, urmând sfatul tatălui său: “Fiule, nu pleca din armată, aceasta este o instituţie foarte serioasă, vechimea duce la avansări în grad, în timp ce la Televiziune, azi eşti, mâine s-ar putea să vină un şef care să nu te placă şi să nu mai fii, deci nu te despărţi de armată.”. În consecinţă, Cristian a fost doar detaşat la T.V.R., o detaşare care a durat 35 de ani!
Cristian Ţopescu declarase cândva: “Obişnuinţa mea cu microfonul se trage din casă. Stăteam la geam, luam una dintre cupele tatălui meu şi ziceam că este microfon. Mă uitam pe geam şi descriam ce vedeam pe stradă: trecători, tramvaie, maşini. Mă jucam de-a crainicul străzii. Nu pot să spun că acest lucru a fost hotărâtor, dar, oricum, m-a învăţat să vorbesc liber, adică să descriu ceea ce văd.”.
Cristian Ţopescu a relatat în cuvinte emoţionante episodul istoric de la Montreal-1976 al tinerei gimnaste Nadia Comăneci: “Nadia a obţinut atunci şapte note de 10. De aceea, acuma o şi tachinez: «Nadia, tu ai fost de 7 ori 10, iar eu am împlinit o vârstă care este de 8 ori 10!». A fost un moment într-adevăr extraordinar care a uimit întreaga lume a sportului, pentru că până atunci nu se acordase nicio notă maximă în istoria gimnasticii feminine mondiale. Computerul din sală al firmei «Swiss Timing» avea prevăzute doar 3 pătrăţele pe care apăreau notele, cea mai mare notă era deci 9.99. O notă cu 4 cifre încă nu se dăduse. Când a apărut pe ecran 1.00, toată lumea uimită se întreba ce notă este aceasta? Atunci am auzit vocea crainicului Forumului de la Montreal, care a anunţat în limba franceză: «10 pentru Nadia Comăneci!». Atunci, noi, toţi comentatorii sportivi, care ne uitam unii la alţii, nelămuriţi de ceea ce se întâmpla, ne-am dat seama că asistam la o premieră mondială şi am comentat-o în consecinţă.”. Mă aflam la Praga în calitate de Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” în acele minunate momente, împreună cu soţia şi cu fiul nostru cel mare, în vârstă de 2 ani şi nu am putut să aud comentariul lui Cristian Ţopescu decât după ani de zile, înregistrat în arhivele sonore ale T.V.R.
În interviul menţionat mai înainte, strălucitul comentator sportiv evoca un alt episod petrecut după istorica victorie românească. “În holul Forumului de la Montreal, am fost oprit de o doamnă în jur de 60 de ani, care mi-a văzut la rever insigna cu România şi m-a rugat să-i aduc o poză a Nadiei Comăneci cu autograful ei. Cum aveam acces în satul olimpic, am rugat-o pe Nadia, care întotdeauna a fost binevoitoare la cereri de genul acesta şi mi-a dat o fotografie cu autograf. În seara următoare, m-am întâlnit cu doamna respectivă în holul sălii şi mi-au dat lacrimile când mi-a spus: «Vă mulţumesc, acum pot să mor liniştită.», atât de mult a impresionat-o gestul Nadiei Comăneci.”.
Biografia lui Cristian Ţopescu cuprinde o multitudine de aspecte relevante. La T.V.R. dânsul a fost redactor-şef al Redacţiei Sport (1992-1997) şi director general adjunct (1997-1999). Între anii 2003 şi 2007 a fost directorul cotidianului Prosport, vicepreşedinte al Fundaţiei “ProSport, ProFamilie, ProEducaţie”, membru al “Uniunii Ziariştilor Profesionişti” şi al “Asociaţiei Presei Sportive” din România, membru al “Comitetului Olimpic Român”, senior editor la ziarul Adevărul. În plan politic, Cristian Ţopescu a fost senator din partea “Partidului Naţional Liberal” în legislatura 2008-2012. A fost distins cu numeroase premii şi titluri printre care: Diploma de Onoare a “Comitetului Internaţional Olimpic”/1994, Trofeul “Comitetului Olimpic Român” pentru Promovarea Olimpismului/1997, Ordinul Olimpic “Colanul de Aur”/1998, Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”/2010, Ordinul “Steaua României”/2017, Titlul de “Cetăţean de Onoare al Bucureştilor” ş.a.
Cristian Ţopescu a avut trei “schimbări de decor” în materie de căsnicie: primo – Rodica, – un mariaj de 11 ani; secundo – Rose Marie, 15 ani de mariaj; terzo – Christel Ungar, până la decesul lui.
Voi încheia articolul meu cu opiniile lui Cristian Ţopescu privind viitorul sportului în România, aşa cum acestea au fost expuse în interviul din 9 iunie 2017: “Totul depinde de părinţi, fără să se supere pe mine. Părinţii trebuie să-şi îndrepte copiii către sport. În felul acesta vom avea rezerve pentru multe sporturi şi antrenorii loturilor naţionale vor avea de unde să selecţioneze. Sunt câteva sporturi în care România a excelat şi sper să nu se întrerupă această obişnuinţă. De exemplu, România a câştigat 4 titluri mondiale la handbal masculin şi 3 titluri mondiale la handbal feminin. Amintesc că a existat o echipă de rugby care a învins Franţa pe Stadionul Giuleşti, formată atunci din ingineri, profesori, arhitecţi, o echipă de intelectuali. Fundaş era celebrul Alexandru Penciu, supranumit «Alexandru cel Mare», care transforma toate loviturile de pedeapsă pe care le primea echipa adversă. În afară de handbal şi de rugby, trebuie amintite performanţele din nataţie. La «Jocurile Olimpice» de la Sydney a existat o înotătoare din Brăila, Diana Mocanu, dublă campioană olimpică. La ora actuală, ea se chinuie să pregătească nişte copii într-un bazin din Brăila, care se află într-o situaţie materială precară (nu apăruse încă la acel moment “Miracolul românesc David Popovici” – n.n.). La atletism am avut câteva performere, ultima dintre ele Gabriela Szabo, campioana olimpică la Sydney, înaintea ei Iolanda Balaş cu 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime, fiind neînvinsă în mulţi ani din cariera ei. Deci, pesimist fiind, spun: trăim din amintiri, viitorul este greu de prevăzut.”.
Cristian Ţopescu a murit la 15 mai 2018 din cauza unei afecţiuni cardiace. Sper ca românii să îi păstreze o amintire veşnică şi binemeritată.
