În cel mai recent număr (septembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș oferă cititorilor un medalion Nicolae Iorga, sub titlul ”Nicolae Iorga, veritabil istoric literar și comparatist”.
Punând accentul pe relația specială pe care marele nostru istoric a avut-o cu Polonia, autorul arată încă de la început că ”Marele istoric și creator român nu numai că a cunoscut foarte bine istoria și cultura poloneză, dar încă din copilărie a manifestat dragoste și prețuire deosebită față de vecinii noștri din nord-vest”.
Poate nu toți știu că ”primul său profesor de istorie, pe vremea cât a frecventat cursurile gimnaziale la Botoșani, i-a fost un dascăl revoluționar polonez”.
În atare condiții, este de înțeles evoluția sa ulterioară, în care ”a stabilit relații de colaborare științifică româno-polone dintre cele mai rodnice”, dar și expuneri ale tezelor sale referitoare la Eminescu, cu larg ecou în lumea culturală poloneză.
Sub deja cunoscutul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț ne aduce o selecție de Versuri din volumul bilingv (română – engleză), în curs de apariție, Exerciții de iluminare.
Din nou, relația om-cosmos, pământ-transcendent, materie-spirit joacă un rol important în viziunea poetei: ”Merg prin noaptea/ce nu se mai termină/egal nemăsurat/strivind singurătatea/cu margini ce se subțiază/în orizont” (”Egal nemăsurat”. Și: ”prinsă-ntr-o absență/intru-n pliuri de neant/însumări de goluri umplu/împrejurul meu/clătinându-mi firea” (”Pliuri de neant”).
Astfel, existența terestră este văzută ca un mister, dar și ca o devenire.
O binevenită evocare a poetului și prozatorului suprarealist Gellu Naum, la 25 de ani de la dispariție, ne propune Mihai Caba, sub titlul ”Gellu Naum – suprarealistul”.
Originar din Franța, curentul suprarealist a avut un larg ecou și în România. Semnatarul materialului amintește că ”grupul suprarealist românesc, cunoscut cu simbolul „S”, s-a constituit înaintea celui de al Doilea Război Mondial, în 1939, la întoarcerea din Franța a lui Gellu Naum, avându-i colaboratori pe pictorul Victor Brauner și poeții Gherasim Luca, Ilarie Voronca și Stephan Roll”.
În pofida unor sinusoide ale criticii, rolul și locul său în mișcarea suprarealistă aveau să își găsească până la urmă ecourile cuvenite.
Sunt prezentate în continuare datele biografice principale ale artistului.
O poezie de factură religioasă cu o formă aparte semnează Geta Lipovanciuc, sub titlul ”Mi-a bătut la poartă Domnul”. Prin contrast cu luxul, opulența și, deseori, deșertăciunea terestră, divinitatea ne propune un model al simplității și al purității: ”Nu-și dorea nici tron, nici slavă,/Doar o găzduire scurtă/Un popas pe-un pumn de pleavă,/Ospătând puțină turtă./Și-nțeles-am, prin prezența/Lui modestă-n clipa-mi oarbă/Că simplețea ni-i esența:/Un sălaș pe-un fir de iarbă.”
În eseul ”Spiritul european în literatura română din toate timpurile”, Al Florin Țene propune o incursiune în istorie pentru a ajunge la prezent și a concluziona că ”identitatea națională și apartenența europeană nu se exclud, ci se completează reciproc”.
Semnatarul articolului arată că ”primele texte în limba română apar într-un spațiu aflat la intersecția marilor civilizații europene”, apoi că ”Secolul XX marchează integrarea deplină a literaturii române în circuitul european”, și de asemenea că ”O contribuție esențială la afirmarea spiritului european o aduc intelectualii exilului” (Ex. Cioran, Eliade, E. Ionescu etc.).
Cel mai important este să înțelegem că ne putem păstra identitatea națională fără a ne izola de curentul general. Se subînțelege că extremele sunt periculoase (personal, am destule rezerve și față de respingerea apriorică a noului, dar și față de unele manifestări și curente ale artei moderne, n.m.).
După cum concluzionează foarte bine autorul, ”Originalitatea literaturii române nu constă în izolare, ci în capacitatea de a transforma influențele europene în creații autentice”. Exact! (A se vedea totuși că un cuvânt-cheie este ”autentice”, n.m.).
Câteva dintre maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș:
Gând frumos = Prinos dumnezeiesc.
Dumnezeu = Iubire pogorâtă din cer.
Bezna minții = Culmea suferinții.
Realitate = Lume frumoasă, dar și lume deșartă.
Istoria nu poate fi ștearsă niciodată. În schimb, poate fi ușor mistificată.
Violența se naște din absența gândirii.
Pornind de la întrebarea ”Dacă paradoxismul nu a apărut prea târziu (ca avangardă), ci prea devreme (ca meta-gardă)?”, Florentin Smarandache ridică, în eseul ”Suntem deja paradoxiști fără să știm?”, o problemă extrem de actuală: ”Una dintre obsesiile epocii noastre este autenticitatea. Toată lumea o caută. Vrem oameni „reali”, experiențe sincere, vulnerabilitate autentică, spontaneitate.
Și totuși, această autenticitate este aproape întotdeauna mediată.
O construim prin filtre, selecție, editare. Prin performanță atent controlată”.
Așa este! Trăim o mare iluzie întemeiată pe o contradicție în termeni, am ridicat sofismul perfect la rang de regulă și de motor al progresului.
Cât timp nu vom înțelege acest lucru, nu vom progresa în mod real. (Deși, după cum relevă autorul, ”paradoxismul ne-ar spune că nu trebuie să alegem între poli”).
Ediția este ilustrată cu reproduceri după opere ale artistei plastice Elena Bissinger, căreia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”. Mă voi hazarda puțin intrând în domeniul picturii, pentru a spune că unele dintre lucrările sale îmi amintesc, în sens bun, de creațiile lui Kandinsky.
Mai semnează: Ionuț Țene, Camelia Suruianu, Radu Moțoc, Ștefan Dumitrescu, Ziymunt Lawrynowicz, Radu Șerban, Marin I. Arcuș, Camelia Oprița, Gelu Dragoș, Constantin Lupeanu, Petru Ababii, Mădălina Virginia Antonescu, Petre Gigea-Gorun, Constantin E. Ungureanu, Ion Pachia-Tatomirescu, Ovidiu Țuțuianu, Carmen Manea, Victor Constantin Măruțoiu, Liliana Popa, Mircea Tutunaru, Ioan Voicu, Ben Todică, Marin Moscu.
