Meci de mare interes pe BCF-Arena, din Fribourg, între echipele Cehiei și Slovaciei, ambele formații având nevoie de puncte pentru a-și consolida poziția pe un loc care asigură calificarea în sferturile de finală.
După cum era de așteptat, a fost o partidă spectaculoasă și extrem de echilibrată, ambele echipe împărțindu-și perioadele de dominare.
Cehii au deschis scorul în prima repriză, prin Vozenilek, ”trasorul” expediat de acesta fiind văzut foarte târziu de Hlavaj (era mascat de doi jucători), care nu a mai putut să intervină.

Vozenilek reușește să-l învingă pe Hlavaj printr-un șut de la distanță
În repriza a doua, slovacii au reușit să egaleze prin Hrivik, dar puțin timp mai târziu cehii preiau din nou conducerea, după golul lui Kauf (un șut deviat, involuntar, culmea, tot de Hrivik, care și-a derutat astfel propriul portar).
Bucuria elevilor lui Radim Rulik nu a durat însă foarte mult, fiindcă la o învălmășeală în fața porții lui Korenar, Chromiak șutează în repetate rânduri la poartă, a treia oară reușind să-l învingă pe portarul ceh.
Scor după două reprize: 2-2.

Fanii cehi creează o atmosferă încinsă în tribune…

…dar la fel și cei slovaci
În repriza a treia, s-a jucat în același ritm rapid și alert, au existat câteva ocazii de ambele părți, dar până la urmă golul care a decis soarta partidei a venit după o fază curioasă și care a fost îndelung analizată video: Kaut șutează de la distanță, iar pucul trimis de el lovește patina lui Cervenka și intră în poartă, derutându-l pe Hlavaj.
După cum iubitorii hocheiului știu, în astfel de situații golul este validat dacă nu există intenție din partea jucătorului care lovește pucul cu patina, dar este anulat dacă acesta deviază sau împinge deliberat pucul în poartă folosindu-se de patină.
Sincer, într-adevăr nu s-a văzut pe reluări o intenție clară a lui Cervenka de a juca pucul cu patina, dar a fost o fază extrem de complicată, la limită și care putea fi interpretată oricum. Piciorul său se afla în mișcare, dar nimeni nu poate spune cu certitudine dacă a vrut să îl deplaseze astfel sau a fost hazard pur.
Probabil de aceea nici arbitrii nu au considerat că au suficiente motive să anuleze golul, astfel că a rămas 3-2 pentru Cehia.

Faza care a decis meciul a fost îndelung analizată video de arbitri
Pe final de meci, slovacii au scos portarul și și-au creat superioritate numerică, dar nu au reușit să o fructifice, deși au atacat cu tot efectivul. De partea cealaltă, nici cehii nu au izbutit să marcheze în poarta goală, cu toate că au încercat de vreo trei ori acest lucru.
Scor final: Cehia-Slovacia 3-2.
În pofida înfrângerii, slovacii, care au acumulat 11 puncte, păstrează șanse reale de calificare în sferturile de finală, însă totul depinde de rezultatele care se vor înregistra până la finalul fazei grupelor.
(Sursa foto: capturi ecran antenaplay.ro)